După gusturile mele, Pepsi Refresh a fost una dintre cele mai frumoase campanii care s-au întâmplat anul ăsta în online-ul românesc. N-a fost așa, doar o chestie publicitară. A fost un proiect care a făcut sute de oameni să se gândească ce-ar putea schimba la orașele lor. Să se gândească cum să se implice, adică. Și asta mi se pare foarte frumos.
Acum câteva zile a avut loc ultima etapă – jurizarea celor 10 idei care au trecut de cele două etape de votare. S-a întâmplat într-o sală de cinema cum eu, băiat simplu de la țară, încă n-am mai văzut – un studio VIP din Băneasa Shopping City. Cu canapele, cu mese, cu veioze discrete, cu smoking lounge… deci cu de toate. Mi-e un pic ciudă că în Cluj (încă) nu există astfel de săli, da’ asta-i altă poveste.
Juriul – Cristina, Cabral, Dobro – a avut o zi grea, vă spun sincer. Din cele 10 idei jurizate, câteva au fost mai puțin interesante (vedeți ce de treabă sunt, da ? 🙂 ), câteva au fost în esență idei faine, dar au fost prezentate mai puțin bine, câteva au fost foarte, foarte mișto.
M-am bucurat să descopăr că topul final, oferit de juriu, a fost absolut identic cu cel pe care mi-l doream eu. Adică mi-am dorit mult ca ieșenii cu “Turnul Nostru” să câștige; nu doar pentru că ideea mi se pare și frumoasă, și în spiritul campaniei, dar și pentru că au avut, de departe, cea mai profi prezentare. Și au câștigat, au primit cei 20 de mii de dolari oferiți de Pepsi și pe 18 februarie Turnul va fi inaugurat în noua lui ținută.
Din celelalte idei prezentate, mi-a plăcut mult cea cu poze pe clădiri, doar că e ușor irealizabilă (sau i-ar trebui un buget foarte mare) și cea cu aplicația pentru Transport Urban. Asta cu transportul le-a plăcut și jurilor, astfel că toți 3 le-au promis autorilor aplicației că îi vor ajuta s-o pună în practică în mai multe orașe.
Îmi pare rău că în finală n-a ajuns nici o idee din Cluj. Dar vă promit, aici și acum, în scris, negru pe alb, că voi face tot ce-mi stă în putință ca ideea mea preferată (clujeană) – adică cea a lui Radu, cu City Start – să devină realitate. Dacă și el mai vrea, desigur 🙂
Altfel, felicitări Anei (delaPepsi) și colegilor ei pentru c-au pus pe picioare o campanie atât de faină și (mai ales) o ceremonie de jurizare/premiere care e în topul meu personal al celor mai bine organizate “adunări” la care am fost vreodată. Pentru că, sincer, nu cred c-a fost vreun participant în sală (spectator sau concurent) care să nu zică la final “băi, ce zi faină”. Și mă gândesc că n-a fost ușor să aduni toți oamenii ăia, să-i organizezi, să faci, practic, să fie totul atât de bine. So… felicitări, măi oameni 🙂
Și musai să mai faceți și anul viitor!
deci #cluj nu au fost in stare sa se mobilizeze sa isi voteze aplicatia? dar cum, ca e hashtag principal non stop pe twitter? oare ce sa insemne asta? hmmmmm
e vina mea, bre, ti-am mai zis, nu sunt suficient de influent sau ceva 🙂
Pingback: Campaniile saptamanii 14-20 noiembrie din blogosfera romaneasca | refresh.ro
mersi de sustinere
Super tare ideea lui Radu cu City Start. Pentru BaiaMareStart ma ofer si eu sa va ajut :)!
Pingback: Turnul nostru, la zi - andreicrivat.ro blog