Într-un sat din Bacău, oamenii s-au apucat să asfalteze.

Și când s-au apucat, nu s-au mai oprit, nene!

Ei bine, la mine-n sat e invers. S-au apucat să asfalteze și să astupe găurile dintr-o străduță. Erau 4 gropi, au asfaltat două și-au plecat la bere. Nu le-o fi ajuns asfaltul, ce știu eu.

De asta e fascinantă România. La noi, asfaltul e ca destinul. Nu știm unde începe și unde se termină.

foto: andreicrivatphotography