Clujeni, vă cer votul!

Nu în campania electorală, ci în campania Blogal Initiative care are ca scop găsirea unui logo pentru echipa de rugby Universitatea Cluj.

A mai faină designeriță din Galaxia Căii Lactee participă la această competiție cu 4 propuneri.

Iar eu am să vă rog (zilnic, chiar) s-o votați. Pentru că merită, pentru că mereu pune suflet în ceea ce face și pentru că mi-ar plăcea ca noul logo al echipei de rugby din Cluj să fie opera unei clujence.

Așa că intrați aici și votați cu Oana Zăinescu. La fiecare vot pentru Oana, un pitic de grădină va zâmbi fericit!

Unora le place ceaiul

Eu am perioade în care beau foarte multe ceaiuri și perioade lungi, de luni de zile, în care nu mă ating de el. Nu e pe bază de răceli sau alte neplăceri, e pe bază de pofte. Uneori mi se pune pata (v-am mai zis eu că am obiceiul să dezvolt obsesii) pe câte un sortiment și beau câte-o săptămână în fiecare zi.

Uneori poftele astea mi le declanșează pur și simplu denumirile ceaiurilor. Mi se par foarte sexy denumiri ca Sencha Rose Garden Harmony sau Rooibos Tea Pomegranate Raspberry (de fapt, puteți să râdeți, mie Rooibos mi se pare un cuvânt senzațional de frumos, orice o fi însemnând el).

Trecând peste asta, există un site care se numește Kulhar.ro. E un magazin pornit din pasiunea unui om pentru ceaiuri și din bucuria de a-și desfăta prietenii cu arome îmbietoare în căni fierbinți.

Zilele astea Kulhar.ro desfășoară un concurs simpatic la care se poate câștiga un set de ceai pictat manual. Și ceaiuri 🙂 Detalii găsiți aici.

Un job pentru Luiza

Luiza e o prietenă din București care-și caută job.

Știe să facă project management, cu asta s-a ocupat până acum. Știe să coordoneze proiecte de comunicare, să dezvolte și să implementeze strategii de comunicare, să coordoneze voluntari și să facă bugete.

E al naibii de ambițioasă și e enervant cât de mult poate să muncească. E creativă și analitică. Are 26 de ani, e frumoasă și deșteaptă. Și mie mi-e dragă tare, ceea ce e un bonus, evident 😀

Își caută un job în comunicare, PR sau marketing.

Dacă aveți vreun astfel de job disponibil, chemați-o la interviu. Vă promit că n-o să vă dezamăgească 🙂 Dacă vă interesează, lăsați un comentariu și vă trimit cv-ul

Nu sunt un nimeni!

Mă cunoaÅŸteÅ£i drept NIMENI. Pentru unii sunt un biet toxicoman, consumator de droguri, pentru Dumneavoastră însă sunt realmente NIMENI.
AÅŸa este, am fost toxicoman până mai ieri. Nu mai sunt însă. De fapt, nu voi mai fi (e mai corect aÅŸa).
Sunt înscris într-un program de recuperare medicală ÅŸi socială.
Nu vreau milă, vreau doar înÅ£elegere ÅŸi poate puÅ£ină atenÅ£ie.
Nu multă, cel puÅ£in nu mai multă decât i-aÅ£i acorda oricărui alt om, posibil viitor coleg, vecin sau prieten.
Vroiam doar să ÅŸtiÅ£i că exist ÅŸi că sper că odată ne vom cunoaÅŸte.
Vă mulÅ£umesc din suflet,

Cu respect,
NIMENI ( deocamdată)

Astfel arată mesajele a circa 3.500 de persoane care vor să se reintegreze în societate. E vorba de un proiect de conÅŸtientizare prin care AsociaÅ£ia Română Anti SIDA ÅŸi partenerii săi ÅŸi-au propus să ofere consumatorilor de droguri injectabile din România o A doua ÅŸansă.

“Åžansa” constă în îmbunătăÅ£irea accesului pe piaÅ£a muncii pentru consumatorii de droguri injectabile care apartin unui grup vulnerabil: rromi, femei, persoane aflate anterior în detenÅ£ie, victime ale traficului de persoane. În acest sens au fost înfiinÅ£ate ÅŸi utilate, atât tehnic cât ÅŸi din punct de vedere al resurselor umane, două centre fixe în BucureÅŸti ÅŸi câte unul în ConstanÅ£a ÅŸi TimiÅŸoara ÅŸi se estimează că un număr de aproximativ 3.500 de persoane vor beneficia de aceste servicii (psiho-medico-sociale, tratament substitutiv cu metadonă pentru consumatorii de droguri injectabile, consiliere psihologică, consiliere ocupaÅ£ională, prevenirea infecÅ£iilor cu transmitere sanguină ÅŸi sexuală etc.).

Pe de o parte, proiectul constă în creÅŸterea nivelului de integrare socio-profesională al acestora, întărirea încrederii în sine ÅŸi promovarea unui mediu de viaÅ£ă sănătos. Pe de altă parte se urmăreÅŸte sensibilizarea opiniei publice ÅŸi a angajatorilor la problemele ÅŸi nevoile acestor persoane. Iar acest lucru s-a făcut într-un mod creativ, prin bannere de sensibilizare, “neinvitaÅ£ii” – invitaÅ£ii trimise posibililor angajatori semnate cu “Nimeni (deocamdată)” -, un website ÅŸi o pagină de Facebook intitulată Nu sunt un nimeni. Toate acestea pentru a-i pune pe utilizatori/participanÅ£i situaÅ£ii similare cu cele la care sunt expuse victimele abuzului de droguri (excludere, ignorare etc.).

Vă “neinvit” pe site pentru mai multe detalii ÅŸi pe pagina lor de Facebook.

Putem schimba ceva

Clipul de mai jos a fost văzut, până acum, de peste 74 de milioane de ori.

Există niște motive. E dramatic, e real și e foarte, foarte bine făcut.

Clipul de mai jos a fost văzut de peste 74 de milioane de ori. Dacă jumătate din cei care l-au văzut ar face ceva, lumea ar deveni un loc mai bun în mod real, concret și nu doar ca o vorbă goală. Vă rog mult să vă rupeți o jumătate de oră și să-l vedeți.

E vorba de Joseph Kony. E un … organism, că nu-i poți zice om, care a omorât peste 30 de mii de copii. Și a mutilat alte (zeci de) mii. (detalii aici și aici). Nu, nu-i de ici la noi. De ce ne-ar interesa pe noi ce se întâmplă în Uganda, o țară despre care la prima strigare nici nu știm pe unde vine ? Kony ăsta nici nu-i om de afaceri, nici nu candidează la alegeri, nici nu testează mașini, nici nu merge la evenimente cu bloggeri. Cui îi pasă ?

Sincer, habar n-am de ce ne-ar interesa. Dar eu, când am văzut clipul, am simțit nevoia să fac ceva. Până la urmă, sunt acel gen de naiv care crede cu convingere că, în cele din urmă, binele trebuie să învingă. Chiar și-n viața reală. Că există o justiție mai presus de noi.

Motiv pentru care, alături de Gabi și de Răzvan, ne-am propus să încercăm să punem umărul la campania internațională care se desfășoară în perioada asta. N-avem nimic de câștigat. Dar credem toți trei, cu convingere, că putem fi mici particule într-o luptă dintre bine și rău, dintre dreptate și nedreptate.

Deocamdată avem o pagină de facebook. Acolo o să vă spunem cum ne gândim să contribuim.

Până atunci, vedeți ce spune Gabi – e “manifestul” nostru, ca să zic așa.

Cel mai ușor lucru din lume e să fii indiferent. Hai să nu fim de data asta, vreți ?

Vacanță să ne fie numele

Dap, am plecat în concediu. Prin țară.

Nu știu cât o să stau – probabil atât cât o să mă țină 🙂 – da’ sper că măcar 3-4 săptămâni. Și nici pe unde o să ajung exact nu știu, că nu mi-am făcut vreun traseu. Deocamdată mă plimb. Mai încolo mai vedem noi ce și cum.

Da’ o să mai scriu pe blog, că-s foarte bine dotat. Tehnologic vorbind 🙂

Să fiți cuminței 🙂

Evaziune de 2 lei

Dimineața pe răcoare, studiam cu atenție ce-a mai spus lumea pe twitter. Și deodată îmi sare în ochi o chestie de la Sergiu (mai exact, asta, dacă aveți cont pe twitter).

E povestea primăverii. E o poveste care cred că doar în Brăila se poate întâmpla. Și-ar fi extrem de amuzantă, dacă n-ar fi foarte tristă.

Pe foarte scurt, la un meci de handbal de la Brăila spectatorilor li s-a cerut taxă de intrare în sală, 5 lei, ceea ce e foarte normal și așa ar trebui să fie tot timpul. Doar că ăia care, după ce-au plătit cei 5 lei, au avut tupeul să ceară fizic biletul, au avut surpriza ca în locul lui (al biletului) să primească un prea frumos calendar cu echipa. Și în mijlocul echipei, cine altul decât Gheorghe Bunea Stancu, președintele clubului. Dar și președintele Consiliului Județean Brăila (un domn simpatic și săritor, puteți citi aici despre el)

Mno, poate nu cunosc eu legea foarte bine, da’ de un aspect al ei sunt absolut sigur: la evenimentele de acest gen (întreceri sportive) ori e intrarea liberă, ori e pe bilete. Biletele alea trebuie înseriate, înregistrate la Finanțe, cotoarele trebuie păstrate și se plătește impozit. Așa justifici, cu cotoarele: am luat de la om 1 leu, pentru care i-am dat un bilet. Am 100 de cotoare, deci trebuie să am FIX 100 de lei, nici mai mult, nici mai puțin. Ei bine, la Brăila nu-i așa. Acolo vrei, nu vrei, iei călindar cu dom’ președinte Bunea Stancu.

Și să facem un calcul simplu. Un calendar din ăsta costă, ca producție, probabil că vreo 3 lei. Nu știu câți oameni au fost la meciul ăla, dar dacă au fost 1000 sau 2000 de oameni, domnu’ Bunea Stancu a făcut un profit frumușel, neimpozat, de 20-40 de milioane (de lei vechi). Păi nu-i bun ? Că doar e un ban pe care-l iei, nu-l dai. Plus că folosești calendarele și-n campania care urmează.

Ca cireașa de pe tort, reacția directorului de la Handbal Club Dunărea e delicioasă: “Faptul că preÅŸedintele Consiliului JudeÅ£ean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu a apărut în acest calendar este ceva normal pentru că dumnealui este ÅŸi preÅŸedintele Clubului de Handbal”.

Corect. Că doar aia era problema, de ce apare Bunea Stancu în calendar și nu Brad Pitt, de exemplu. Nu că s-a făcut evaziune de 2 lei. Ad literam.

VEZI AICI dovada că mama mea e cea mai bună!

Eu ȘTIU că mama mea e cea mai bună.

Și o spun și altora. Atât de convingător sunt, că mulți prieteni vor ca mama mea să fie și mama lor. Truestory, mates!

Și dovada o aveți mai jos – de 8 martie, ziua mamei, prietenii de la Farmec i-au trimis cado cado mamei mele. Eu nu știu să vă spun exact ce-i acolo, da’ cei de la Farmec mi-au spus că-i de bine, că fiolele alea îmi mențin mama tânără și frumoasă, așa cum e dintotdeauna.

Și sunt convins că mama o să se bucure.

Plictiseala dimineții

Un prieten s-a întors în noaptea asta din Germania, cu mașina. Mergând către Constanța s-a oprit la Cluj, să-și tragă sufletul. Și ca să nu și-l tragă singur, i-am spus să mă sune când ajunge.

A venit omul, l-am omenit tradițional, cum se cuvine, cu o cafea și-un sanviș la OMV – doar ospitalitatea mea e proverbială! Și-a pornit la drum (bun, sper). Asta se întâmpla pe la 3 jumate. Dimineața. Sau noaptea, cum preferați.

M-am întors acasă. Am răspuns la mailuri unor oameni care-și vor începe ziua cu “OMG, Crivăț e nebun, cum să trimită mailuri la 3.44 dimineața ?!“. Am citit toate articolele din reader. M-am uitat la ce-au mai postat prietenii pe facebook sau pe twitter. M-am uitat la poze cu oameni pe care nu nu i-am văzut de multă vreme, tot pe facebook. M-am uitat la poze vechi cu mine, de care uitasem. M-am uitat prin reader, să vedem, n-a mai apărut ceva ? Nu apăruse nimic. M-am uitat la poze din Redescoperă România. Am terminat cartea pe care o citeam. S-a făcut cam 5.30. Am evitat să provoc zgomote, să nu-mi deranjez vecina.

N-aveam nici un film nou… ăăă… închiriat. N-a mai apărut nici un episod nou al vreunui serial pe care-l urmăresc. What to do, what to do… Am citit chiar și presă, ceea ce mi se întâmplă foarte rar.

Și-am concluzionat că nu există moment mai plictisitor într-o zi decât ăsta: să fii treaz la 4-5 dimineața și să n-ai nimic de făcut, dar NIMIC (sau dacă ar fi ceva de făcut, să nu poți sau să n-ai chef).

Apoi, cu sufletul total împlinit de această profundă cugetare, am urmărit vreo oră cum răsare soarele.