Am fost, zilele astea, la Social Media Summit. Unul dintre evenimentele cel mai bine organizate la care am fost anul ăsta – cu speakeri faini, de la care ai ce învăța. Am să scriu pe larg despre el zilele următoare, acum am însă o altă problemă.
Cu ocazia Social Media Summit s-a lansat un top. Topul celor mai influenți 30 de oameni din Social Media. Dincolo de cât îl combat unii sau alții, topul ăsta e o premieră și e un eveniment, în felul lui.
În acest top sunt, cum ziceam, 30 de nume. Majoritatea din București (îl pun aici și pe Vali).
Din Huneodara, 1 nume – Sebastian Bârgău. Din Timișoara, 1 nume – Dan Lucian Ștefancu. Din Brașov, 1 nume – Paul Găitan. Din Alba, 1 nume- Makavelis. Din Constanța, 1 nume – Rabbi Mordechai.
Din Cluj, sunt 3 nume. În ordinea numerelor de pe tricou, Groparu, eu și Adrian Hădean.
Deci în topul celor mai influenți oameni din Social Media din România, Clujul e pe locul 2, cu trei nume.
Spuneți-mi, ați văzut pe undeva prin Cluj vreo știre legată de asta ? Pe la vreun blogger clujean ? (în afară de cei trei din top). Pe la vreun ziar ?
Nu, n-ați văzut. Nici n-o să vedeți. Pe la bloggeri pentru că topul e irelevant dacă nu-s și ei acolo. Pe la ziare pentru că blogosfera nu produce bani de publicitate.
În schimb, Realitatea a dat știre. Da’ sunt convins că Realitatea nu se ridică, profesional vorbind, la nivelul presei locale din Cluj.
Si crezi ca Realitatea ar fi dat stirea daca nu era si Piticu acolo? Think again.
@Dorian: si Stanca, nu doar Piticu. Dar, indiferent de motive, au dat o stire pe tema asta.
probabil multi nu au dat o mare importanta pentru ca era prezent si zelistul, care dupa cum stim este bazat pe orice altceva decat calitatea blogurilor. nu stiu, zic si eu
Pingback: 3, 2, 1….Cluj | Daniel Rus
@Daniel şi ce-are calitatea (blogurilor) cu influenţa?
da chiar asa, ce are?
pe tine te-ar putea influenta necalitatea? de fapt, ce vorbesc eu aici, sa ne uitam in jur. Romania e cel mai bun exemplu
un articol din Timisoara despre eveniment:
http://www.debanat.ro/2010/09/smsummit-%E2%80%93-social-media-summit/
pai, Daniel, uite la guvern. mostra clara de necalitate, cum zici tu – si poti sa zici ca nu te influenteaza ?
stiu, e un exemplu absurd, da’ am exagerat ca sa subliniez ideea.
da citynews a scris?:D
nu sefu, n-a scris nimeni. Numa’ daniel rus, cum vezi mai jos – dar dupa ce-am scris articolul asta.
da Andrei, ai dreptate. Doar ca in acest caz nu mai tine de liberul arbitru.
Pingback: Tweets that mention Mândria de a fi clujean at Jurnal de noapte -- Topsy.com
lasa ca o scris amu’ stiori de cluj… ma sti cum e…suntem mai inceti…cateodata si dce cap!
*stiri
*de
mai greseste omu’ 😀
Eu am mentionat postul lui Adi la mine pe blog 🙂 – si sunt din Cluj si nu-s in top.
In alta ordine de idei, felicitari si in urmatorul top sa fim mai sus si mai multi din Cluj.
Si preferai sa scrie ziarele clujene si sa nu scrie Realitatea…? Fii sincer, cam cu cat ti-a crescut traficul dupa ce au dat stirea aia…?
Stiri, nestiri, relevant sau nu, eu spun ca meritati felicitari cu totii. In particular, trio-ul clujean sta foarte bine la capitolul influenta, fara a neglija, insa, calitatea.
Pingback: Cum a fost la Timișoara. Simfonie întoarsă pentru cuie » Chinezu - Un chinez ca tot romanu'
Nu stiu exact pe ce criterii s-a facut topul (daca ai detalii, as fi interesat), dar initiativa e buna.
Felicitari tuturor!