Sunt foarte multe luni de când l-am rugat pe Tudor să-mi recomande o tastatura wireless. A mea are ani mulți tare, e roasă de vreme, la propriu. Plus că mai sare litere, ceea ce mă face să par agramat – și se știe din moși strămoși că nu-s. În fiecare săptămână îmi zic “musai săptămâna asta o comand”. N-am comandat-o niciodată, din simplul motiv că uit. Pur și simplu.

În 2009 am renunțat la televizor, într-un moment în care îmi doream liniște. Acum vreo 6 luni m-am gândit că poate mi-aș lua iar. Mai pentru un film, mai pentru un documentar, să fie acolo. De Black Friday eram setat să iau acest televizor. Guess what, când a pornit emag-ul m-am uitat de două ori la el și apoi am dat un refresh. Nu mai era disponibil.

Am avut un iPad 1. L-am vândut, cu gândul că-mi iau iPad 3. De vreo 3 ori pe săptămână mă uit la el, la specificații, la preț, la toate. Simt c-o să mă mai uit o vreme îndelungată.

Și nu pentru că-s zgârcit (aș spune chiar că dimpotrivă) ci pentru că pur și simplu mă decid greu. Și sunt mândru de asta. Când eram mai tânăr, cum vedeam ceva, îmi luam. Și de foarte multe ori primeam ce comandam, mă uitam la obiectul ăla și mă întrebam “no bun, și ce să fac cu tine ?”

Am îmbătrânit, da’ se vede treaba că asta are și niște părți bune.