Pe măsură ce înaintez în vârstă, din ce în ce mai tare și mai repede, de altfel, îmi dau seama că înțeleg din ce în ce mai puțin din oameni. Încă nu-mi dau seama dacă ăsta e un semn bun, devin mai înțelept sau ceva (m-am prins eu la un moment dat că primul semn de înțelepciune e când începi să nu mai fii absolut sigur că știi niște lucruri), sau dacă e un semn rău, în sensul că mă ramolesc. Sau poate doar am crezut că știu – tulai, că adânc filozofic mai sunt.
În fine, cumva o fi, nu asta-i ideea.
Azi am această dilemă. Inspirată de povestea reală a unei prietene care, chiar azi, în superba zi de luni, a rămas bușbe (bouche bee, pentru simandicoși) în fața unei situații de viață care, cred, devine – din păcate – din ce în ce mai obișnuită.
Să presupunem – nu-i așa ? – că noi avem un prieten. Unde noi se referă la mine, la voi, la noi și-ai noștri. La oricare, adică. Iar prieten se referă la o persoană apropiată, poate de mulți ani. Cu care împărtășim gânduri și trăiri pe care nu le împărtășim cu alții.
Mno, și într-o bună zi de luni, aflăm că apropierea asta e doar de fațadă (am zis deja, e o situație care devine obișnuită). Și că e falsă. Aflăm că persoana apropiată ne sapă, deși nu ne-am certat, aparent suntem la fel de apropiați. Ne sapă la lucru. Sau în cercul de prieteni. Sau în cercul de colaboratori – nici nu contează, important e că ne sapă.
De ce face persoana apropiată asta, de ce mimează o amiciție care nu există, e complicat de explicat – pentru că sunt, probabil, zeci de motive.
Bun, ce facem ?
A. Am vrea să-i spunem c-am aflat. Pe de-o parte, pentru că așa ar fi cinstit și eficient. Băi, Gigel, uite mă ce-am auzit că zici despre mine, drept îi ? Corect îi ?
Well, în varianta asta, în 99,9 % din cazuri Gigel va nega tot, jurându-se pe tot ce-are el mai sfânt, mai curat, că nici poveste și că mai sunt și oameni răi, invidioși pe succesele altora. După care în sinea lui de Gigel o să înceapă să ne urască și să ne sape chiar și mai tare. O situație din care nu câștigă nimeni nimic și care, probabil, la un moment dat se va termina prost.
B. Mergem pe ideea să nu-i zicem nimic. Să rămână liniște și pace în sânul colectivului. Da’ ținem minte și ne ferim.
Ok, da’ atunci nu suntem la fel de ipocriți ca Gigel ? Nu facem fix același lucru – mimăm o amiciție care nu există, din diverse motive, nici nu contează care ? Dacă suntem așa, o persoană cât de cât verticală, nu ne macină să facem asta ? Mda, parcă nici asta nu-i o soluție.
C. Nu spunem nimic și rupem relația cu Gigel.
Da, asta sună ca fiind cea mai eficientă și mai onorabilă ieșire. Doar că dacă n-avem tact să răcim încet, imperceptibil, în timp relațiile cu Gigel, dacă le rupem brusc și dur (ajută mult dacă suntem și puțin isterici, așea), Gigel o va lua ca pe un afront personal și va face totul să se răzbune *. Nu contează că noi nu i-am făcut nimic, el va simți nevoia să se răzbune pur și simplu. Și se poate ca răzbunarea lui să nu ne atingă nici cum, tot așa cum se poate să ne atingă.
Prietena de care povesteam a ales varianta 1, deși i-am spus (da, mă dau mare și deștept, știu) că exact așa se va întâmpla. I-a spus, Gigelul ei s-a jurat că nu fură, a dat fuga la o prietenă comună și i-a zis “ui, bă, incredibil ce-a mai făcut asta”. Eu îi sugerasem varianta 3, ea mi-a argumentat cum v-am zis mai sus. Varianta 2 a apărut, pur și simplu, din vorbă în vorbă -e doar teoretică.
Băi, uneori mi-e dor de niște vremuri pe care poate nu le-am trăit niciodată. De vremurile în care, dacă ceva nu-ți convenea ceva, scoteai omul frumos la duel și fie ca cel mai bun să câștigi. Era barbar, da’ avea o oarecare logică.
*– revin mâine cu o altă dilemă socială care-mi macină mințile de-o vreme
Eu daca eram in locul ei ii spuneam lui Gigel ca n-am aflat. :)))
Una pentru posteritate:
Eu ÅŸi X, cei mai buni prieteni din ’99. Fiind ÅŸi vecini, relaÅ£ia de prietenie s-a înfiripat ÅŸi între familii. Åži ca să înÅ£elegi cât de buni prieteni eram, nu ne-am sfiit nici măcar să împărÅ£im “gagicile de week-end”. Sau ÅŸi mai elocvent, mă întreabă un cunoscut într-o oarecare seară la o bere: “Ce, bă, tu cu X sunteÅ£i pe invers?”. Pe la sfârÅŸitul lui 2009, X a luat-o pe o “cale greÅŸită”. Să nu spună că-s neam prost din p*** strâmbă, am păsit pe “calea strâmbă” de câteva ori împreună.
În timp ce eu încercam să-i spun că nu-i a bună, el bătea “calea” tot mai frecvent. Åži într-o seară, pe “cărare” fiind, a încercat el să impresioneze alte specimene, plecând de la adevăr. Problema e că a început să bată câmpii fără stil, ÅŸi mă făcea pe mine de cacao în chip ÅŸi fel, doar-doar pare el ăla tare cu poveÅŸti inegalabile. Una din specimenele înconjurătoare era cumnatu-miu, pe care cu greu a reuÅŸit cineva să-l reÅ£ină de la a-l curenta pe X.
Cert e că a doua zi, am aflat tot ce a spus X despre mine. Norocul lui a fost că în ziua aia nu prea o ieÅŸit din casă. Altfel, el era “la gară” ÅŸi eu chiriaÅŸ pe Popa Åžapcă. După o zi de gândire ÅŸi răsgândire, am ales varianta C, descrisă mai sus.
Nimic deosebit vreme de un an. Åži când zic nimic, nici măcar un salut. Nu cred că ne-am intersectat privirile de 5 ori în perioada aia. După un an, mă trezesc cu o “intervenÅ£ie” de urgenÅ£ă în familie. Motivul îmi era expus sub nas: “Noi ÅŸtim de undeva că tu de un an de zile, zi de zi, te-ai pretat la căi greÅŸite.”
Acuma la final, mă întreb ÅŸi eu ca tot omu’: Nu mai bine-l băgam pt vreo 4 luni în comă, din start? Măcar să-i dau motiv de băgat cuÅ£itu’n spate după un an.
bai, urat. nu doar povestea, da’ si conotatiile. foarte trist. si acum va mai vedeti ?
Ne vedem… maÅŸinile, când ne intersectăm pe drum.
Problema e că am o dilemă imensă. Åžtiu sigur ( de la Å£-ÅŸpe indivizi) că el n-a renunÅ£at la “căi”. Să le spun la ai lui ce face sau nu? Resimt atâta ură pentru individul ăsta încât nu vreau să-i fac nici măcar un gram de bine. Dar pe partea cealaltă, mă gândesc la părinÅ£ii lui, care într-un final tot vor afla ÅŸi poate va fi prea târziu. Merită să sufere ei pt ura ce i-o port lui?
e o dilema foarte grea, sincer.
oricum, parintii lui, daca or sa sufere, or sa sufere din cauza lui, nu din cauza a ce simti tu pentru el – asta e limpede. nu e vina ta ca el e dus. daca le spui, poate ca el o sa renunte la “cai gresite” in urma unei interventii. dar sunt sanse mari si sa nu renunte.
nu stiu sa zic exact ce-as face in locul tau. dar cred ca mi-as vedea de viata mea si nu m-as baga deloc. cred.
Bre io sa stii ca te-am dat in primire la frac-tu. Ca vazui articolu de pe dailycotocdac si poza aia a ta de jmeker gras si cu jacku’ langa el si am zis ca nu ie frumos. Asa ca te-am dat in gat la frac-tu sa puie paru’ pa tine ca bei fara famelie si fara pretini vechi. Care frac-tu o zis ca-ti restabileste reperele morale in iulie cand vine si vine si cu intariri, adica mama personala din dotarea voastra. Bai si sa stii ca nu-mi pare rau ca te-am dat in gat! Imi pare bine. Ca poate asa om reusi si noi sa ne vedem o data pe veac, cu totii, ca in vremurile bune. Na de comenteaza la asta! 😀
asa ma, deci ai vazut poza aia pe DC. da’ la mine n-ai stiut s-o vezi, da ? beneeeee
mie nu-mi restabileste nimeni nimic, sa fie clar.
plus de asta, parintii te vor considera pe tine vinovat, ba chiar e posibil sa nu te creada si sa spuna ca de fapt vrei sa ii faci rau. solutia cea mai frumoasa e sa stai in banca ta
vroiam sa ma spovedesc si eu aici, dar numai cand mi-am adus aminte de dilema in cauza, m-am infuriat si-am aruncat cu papucii de casa prin camera :))
rautati gratuite gasesti la tot pasul asa ca n-o sa fie nici prima nici ultima data cand ti se intampla. Cred ca important e sa tii capul sus, sa fii tu impacat si sa poti sa-i lasi in urma pe ei (pt ca normal, e greu sa renunti la cei pe care i-ai crezut apropiati)
Hey…Da, astefel de experiente fac parte din viata noastra de zi cu zi. All day & night intalnim oameni care fie sunt falsi, fie au devenit falsi. In situatia de fata, conteaza foarte mult in ce raport esti cu persoana respectiva.(gen…iti este sef, prietena, amica, cunostiinta, cea mai buna prietena, etc.). Al doilea conteaza cat de multi te bazezi pe acea prietenie, in sensul ca ok ea/el te sapa pe la spate, dar oare ajutorul care ti-l ofera, fara sa stie ca te ajuta, este mai de folos? Consider ca sunt o multime de factori care influenteaza o relatie de genul acesta, iar legat de razbunare e discutabila treaba. Oamenii din fire au tendinta de a se razbuna, ideea e cum poti face razbunarea cat mai eleganta si cat mai eficienta. Un subiect adorabil care ar putea fi dezbatut este “ceea ce am discutat, ramane intre noiâ€. As fi curioasa, cati oameni sunt demni de incredere.
bai nu stiu cum sa fac c as vrea sa te cetesc mai des cu posturi d-astea 🙂
eu as fi ales a 3-a varianta.
Eu am ales varianta 3 “imbunatatita”. Adica n-am spus nimic, dar am racit incetisor relatiile cu Gigel. Am lasat loc de un salut, dar cam asta e tot ce a ramas.
Astept urmatoarea dilema 🙂
Nu te cunosc, nu ti-am citit niciodata scrierile……si totusi…astazi am lasat un comentariu pe pagina unui prieten in care…ii spuneam ca ”imi e dor de vremurile pe care nu le-am trait niciodata”…..apoi m-am gandit ca poate ar trebui sa dezvolt putin ideea….care mi-a venit…nu stiu de unde….insa, pentru a nu comite un plagiat…am dat search pe google cu aceasta sintagma si ti-am gasit blog-ul. Mi se pare o coincidenta ciudatica…:)…Tin sa te felicit pentru modul in care scrii…si iti exprimi ideile!