Cum scapi de frica de avion ?

După cum ziceam, săptămâna viitoare merg la Amsterdam, invitat de Marta Ușurelu și Revista Biz, la un workshop care se cheamă High Impact Friends

Mno, io știu că sună bine ideea de a merge la Amsterdam invitat de alții, de a sta la un super hotel, alături de oameni foarte mișto cu care să petreci două zile pline, de a vedea Red Light District, de a bea cafeaua în Skyy Bar și multe alte minuni.

Dar eu am o problemă majoră. Cel mai frică, în această viață, mi-e de avion. Nu, n-am rău de avion (am rău de înălțime, e drept). Îmi place de mor momentul decolării, sunt de-a dreptul extaziat în momentul aterizării (cum să nu fiu când ajung din nou pe pământ ?), nici măcar virajele nu mă deranjează foarte rău. Nu, eu am o problemă cu zborul în sine. Ideea că sunt la niște mii de metri în aer și tot ce mă ține acolo e o cutie de aluminiu mă îngrozește. Și când mă îngrozește așa tare, fac atac de panică, inima începe să-mi bată foarte tare și atunci (da, știu, sunt o ciudățenie) mă sperii și mai tare – dacă îmi bate inima prea tare ? Și uite așa, panica mea se dezvoltă din propria sa materie. Și bine nu mi-e.

Cum scap de frica de avion ?

Mi s-au recomandat mai multe metode. De exempu, Doru (nici el nu e foarte ok în avioane) mi-a recomandat să beau ceva foarte tare înainte. Alții mi-au recomandat să încerc pastile ușoare de relaxare (gen Extraveral, sau ceva, nu mă pricep). Farmacista la care am mers să-i cer sfatul mi-a zis tot așa, de niște pastile antistres. Cei mai aventurieri dintre toți mi-au zis să combin pastilele cu alcool – ceea ce chiar nu cred c-aș face, dacă mă gândesc bine, că nu sună foarte sănătos.

Așa că vă întreb pe voi, cei care ați trecut deja, poate, prin angoasele astea – cum scap de senzația aia cretină că-ți crapă inima pe care o ai la turbulențe și la goluri de aer ? Că mai am doar câteva zile să mă antrenez 🙂

Andrei Crivăț

29 Comments

  1. dragosmone   •  

    Eu pot sa spun doar ca am zburat o singura data cu avionul si a fost ok. Trebuie doar sa te convingi ca oamenii care au facut avionul si cei care il piloteaza stiu ce fac si ca totul va fi ok. Ca nu e doar o cutie de aluminiu ci rezultatul stiintific a 100 de ani de dezvoltare continua si ca mai ai multe de facut pe lumea asta si ar fi de-a dreptul stupid sa patesti ceva tocmai acum, inainte sa te insori.

  2. alexblogu   •  

    baga un pumn de xanax si vei fi ok (poti sa ai incredere, sunt medic)

    • cornelia   •  

      Pai, daca bagi un pumn de xanax nu mori? Si eu as vrea sa zbor cu avionul, dar imi este frica sa nu fac atac de panica. Ajutor!!! Vreau sa zbor cu avionul. Vreau o solutie. Am auzit ca exista o simulare, dar nu stiu unde. Multumesc!!!

  3. Lenesu   •  

    1 nurofen forte si o bere + somn pe avion(daca se poate). De la nurofen si o bere nu o sa ai reactii negative, doar vei fi putin “high” si o sa adormi mai repede.

  4. Gerhald   •  

    O posibila solutie e sa faci un exces de somnifere pe perioada zborului.

  5. C.   •  

    Salut, Addrei! Distractie la Amsterdam (de parca ar mai fi nevoie de urari :P)!
    No, acum: poate te linisteste daca iti spun ca “up there” esti cel mai in siguranta. Statistic numarul accidentelor in zborul de croaziera e infim. Oricum, uita statistica (iti poate face rau :P) Zonele de turbulenta medie si severa sunt detectate de radarele de bord si de la sol si avioanele sunt rutate pe langa aceste zone. Mai degraba pentru confortul pasagerilor. “Golurile de aer” sunt insesizabile in aeronavele de talie medie si mare. “Cutia” aia de aluminiu e facuta sa reziste la conditii atmosferice extreme. Asa ca las-o sa isi faca treaba si tu ia cu tine niste ochelari de soare cu factor puternic de protectie, aseaza-te langa fereastra si enjoy the view, nu sta dupa parasolarul tras alimentandu-ti angoasele :))). Fa poze. Sau filmeaza. Te poti distra incercand sa iti dai seama pe unde treci dupa relief, rauri, lacuri, orase, aeroporturi. (daca zbori dela TM treci peste Ungaria, Austria, Cehia poate, Germania, Olanda, daca pleci de la Bucuresti mai adaugi si Slovacia) Poate ai norocul sa vezi de aproape un alt avion care trece pe langa tine cu o viteza cumulata de 1500 km/h la mai putin de 300 de metri sau sa zbori in paralel cu unul, la distanta mica. Oricum, sigur ai destule ocazii sa vezi de aproape condensul cauzat de motoarele altor avioane care au trecut prin zona, poate fi spectaculos. Si nu uita ca sunt 2-3 ore placute de calatorie, fata de cosmarul a 2 zile pe drum cu masina sau trenul. Din care: 15-20 de minute “taxi” (rulaj la sol), 15-20 de minute proceduri de decolare – aterizare (la care zici ca participi cu entuzisam, desi acolo se angoaseaza majoritatea), mai vine fata cu cafeaua, mia o turbulenta, ceva… 😀
    Cheers, C.

    • Andrei Crivat   •     Author

      C., nu stiu exact cum sa-ti zic… iti multumesc pentru sfaturi, da’ cumva nu ma ajuta foarte tare. Avioane pe langa mine ? Relieful ala care-i foarte departe ? TURBULENTE ? as spune nu doar ca nu ma ajuta, da’ dimpotriva… 😀

  6. Gabriela   •  

    Hai Andrei… daca se intampla ceva si ne ducem cu totii in zborul asta, macar evenimentul o sa intre in istorie cum a pierit jumate din blogosfera romanesca. Its a nice way to go !

    • Andrei Crivat   •     Author

      nici asta nu m-ajuta foarte tare 🙂

  7. Gabriela   •  

    Toti ne ducem odata si odata… Putem da pe twitter cu totii. Va fi siguranta hashtag #1.

  8. Elena   •  

    Daca eu iti zic ca iubesc zborul cu avionul, te ajuta? 😀
    Prima data cand am zburat, acum 2 -3 ani, eram in al noulea cer. Aveam aceeasi stare de spirit pe care am avut-o cand am sarit cu parasuta. E atat de frumos… in schimb, mi-e frica de insectele urate :))

  9. cosmin   •  

    Nu dormi doua nopti inainte de zbor , dormi in avion si ai scapat de o grija 🙂

  10. gicu   •  

    am avut si eu problema asta la un zbor singapore-londra. am urcat obosit,nedormit plus baut bine in ultimele 3,4 ore. si am dormit 12 ore din cele 13. daca ma trezeam din greseala bagam la loc tartacuta in perna(la geam). inchizi ochii si spui ca esti in metrou si ti-e foaaarte somn. naspa e ca de la londra la bucuresti nu a mai incaput somn ! ceea ce trebuie sa intelegem este ca oricum o mierlim cu totii odata si odata,asa ca zboara da din maini din aripi ca e pacat sa nu ajungi la amsterdam

  11. Raluca   •  

    Trebuie sa te invat o tehnica misto de alungare a fricilor, de orice fel! Da’ trebuie sa te antrenezi cat mai iute, sa nu te trezesti in avion, panicat, ca ai uitat ce trebuia sa faci :))

  12. haolica   •  

    totaaal de acord cu Ovi Sarb :))

    probabil ca daca o ai, frica asta nu va pleca decat in timp

  13. malvina   •  

    Cel mai bun lucru pe care poti sa il faci e sa nu tipi si plangi daca sunt turbulente, ci sa incerci sa mori politicos. De prabusire de avion sau de infarct. Ca inecat nu mori, ca au astia veste de plutit pe apa.

  14. licurici   •  

    n-ai să scapi. o să-Å£i fie frică de o să mori, da’ o să ajungi cu bine la destinaÅ£ie. ÅŸi la întoarcere o să-Å£i fie la fel de teamă. ÅŸi tot cu bine ai să ajungi. sunt în aceeaÅŸi situaÅ£ie ÅŸi nu prea e leac. obiÅŸnuieÅŸte-te cu ideea. mai mult de-atât n-ai ce face.

    ai însă varianta de a merge cu trenu’ până acolo. 🙂

  15. RBoy   •  

    Bagă o sticlă de Jack în tine. Nici nu vei ÅŸti că eÅŸti pe avion.

  16. torro   •  

    Andrei, te inteleg perfect, din pacate am citi toate comentariile, de la “medici” si prieteni. Am aceeasi frica, am zburat de 10 ori si am promis sa nu mai zbor niciodata, am trecut de la palme transpirate, la a ma preface ca pot sa citesc, de la urlete si nervi pana la terapeut. Am luat 4 xanax inainte sa urc in avion si nu am putut sa inchid un ochi, nimic, nici un efect, e normal, datorita adrenalinei, asa ca ar trebui sa incerci ceva mai tare. Alcoolul nu ajuta, ci iti amplifica panica, mai ales ca panica e legata de control, ti-e frica de ce nu poti sa controlezi. Asa vad si eu avionul, o bucata de aluminium firava…pentru mine pana acum nu exista leac….am auzit ca exista terapia prin jocuri virtuale sau expunere…. Good luck!

  17. Cristian   •  

    Eu,totdeauna cand ma gandesc ca peste cateva zile o sa zbor simt ceva goluri in stomac :))) Dar cand sunt in aer parca sunt inconstient,ma uit pe hublou ca la TV si imi trece :))

  18. lexus   •  

    Am zburat pentru prima data acum cateva zile si tin sa spun ca ma apuca groaza la ideea zborului. Si ce am facut, constienta fiind ca nu am incotro si trebuie sa zbor pentru a ajunge sa-mi consum city-break-ul contractat ? Am cautat pe net cat mai multe imagini dintr-un avion Airbus pentru a ma familiariza cu interiorul acestuia, imi imaginam ca imi aleg un loc, inchideam ochii si ma vizualizam in acel loc, cu alte cuvinte drill in toata regula. In acest timp…crestea ritmul cardiac iar eu incercam sa fac fata tuturor senzatiilor ce ma cuprindeau, pentru a sti mai bine cum sa ma descurc la momentul adevarului. Am urmarit emisiuni despre constructia avioanelor si nu numai…..si “Dezastre in aer” pe Discovery. Buuuun, soseste si momentul adevarului. Am avut langa mine apa plata si guma de mestecat AIRWAVES – gama noua verde. La decolare am stat perfect dreapta, coloana lipita de scaun, capul drept, ochii inchisi. Cateva secunde am ametit, dupa care am deschis ochii si ma uitam in jur, am evitat sa privesc prin hublou (declanseaza sau chiar accentueaza ameteala, daca aceasta s-a instalat deja), ma uitam la stewardese, la cei din jur, si ma simteam chiar bine, nu tu greatza, nu tu ameteli. Ameteam doar la viraje si atunci repede luam postura descrisa anterior. Turbulentele (am prins si minore si mai mai) nu m-au deranjat deloc, pareau desprinse dintr-o calatorie cu autocarele pe soselele patriei. In timpul perioadelor cu “probleme” respiram profund si incet : inspir si expir. Este nevoie de multa concentrare si exercitiu ! Sfatuiesc sa faci asta acasa ….imagineaza-te la bord si treci prin toate etapele. La aterizare nu am senzatie de rau…in mod uimitor, insa mi se infundau urechile tare si dor (dor si tamplele) rau cand incepe coborarea, iar cu cat scade altitudinea (si banuiesc eu viteza de deplasare) se desfunda si urechile si nu mai aveam impresia ca sunt intr-un avion. La aterizarea propriu-zisa nu simt nimic ! Eu zic ca cel mai bine trebuie gestionata decolarea cu toate senzatiile. Ah si ce am uitat sa spun ceva foarte important : eu ametesc mereu si imi vine sa vars daca stau in alt loc decat cel fata dreapta in masina, autocar etc (mai putin tren) , daca ma dau in leagan (si asta de mic copil)…..si stiu ca am o problema cu urechea interna (ce asigura echilibru) ….de aici toate problemele mele, DAR daca eu am reusit, sunt absolut coninsa ca si tu vei face la fel !!!

    • Cornelia   •  

      Multumesc, dar nu cred ca o sa reusesc, imi este f.frica sa zbor cu avionul, as incerca o simulare, dar am inteles ca este in Timisoara. Asta este, imi permit, dar nu se poate.

  19. Frica De Zbor.ro   •  

    FricaDeZbor.ro, primul site din România care tratează Aviația din perspectiva aviofobilor, îți oferă toate instrumentele necesare depășirii anxietății care te cuprinde atunci când trebuie să călătorești cu avionul.

  20. Elena   •  

    Salut, ai reusit sa gasesti un leac? Trec prin aceeasi groaza, dupa o experienta de peste 15 ani de zboruri fara probleme! Mi s-a activat dupa un zbor f turbulent cu Taromul, cu manerele scaunelor legate cu scoci (da, nu exagerez, manele scaunului meu erau ”lipite” cu scoci) . N am avut probleme niciodata inainte de acel zbor . Sotul era la polul opus insa, cu atacuri de panica f urate iar eu cea care-l sustinea .S-au schimbat rolurile, el numai are atacuri de panica, iar eu ”mor” la fiecare zbor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu