UPDATE cu câștigătorii
Avem așea:
D C – cu acest comentariu
Oana – cu comentariul ăsta
Mihalache Simona – cu comentariul de-aici
Felicitări, bravo 10, pe adresele de mail pe care le-ați lăsat o să primiți vești despre cum ajunge premiul la voi.
***
Iată, așadar, c-a sosit timpul în care-a venit vremea primului concurs de pe blogul ăsta din 2015.
E un concurs propus de Stalinskaya. Stalinskaya e singura vodcă din România care a câștigat medalia Double Gold la Festivalul World Spirits Competition de la San Francisco. Anul ăsta, Stalinskaya a lansat pe piață două noi sortimente. E vorba de Stalinskaya Silver, o vodcă filtrată prin ioni de argint (sincer, n-am idee ce va să zică vorba asta, dar sună bine!) și Stalinskaya Blue, care are o concentrație de alcool de 45%.
Și, dacă tot s-au lansat aceste două sortimente, avem și-un concurs. Foarte simplu și frumos, de altfel.
Trebuie să-mi povestiți în comentarii, în 2-3 fraze, cum a fost cea mai tare noapte de distracție din viața voastră. Noaptea aia pe care n o veți uita niciodată, pe care o s-o povestiți copiilor copiilor voștri. “Tataie, io pe vremea mea mă distram fain, nu ca voi. Mi-aduc aminte o noapte în care… ” – și nepoții să vă asculte cu ochii mari de uimire și-apoi să povestească prietenilor lor: uite, frate, cum era atunci…
Dintre toate comentariile, eu am să aleg 3 și fiecare dintre ele o să fie premiat cu un pachet Stalinskaya, cu sortimentele Rad, Silver și Blue (adică 3 sticle). Atenție, poveștile premiate vor fi publicate și pe pagina de facebook Stalinskaya România.
De asemenea, vă rog să lăsați adrese de e-mail reale în comentarii, întrucât câștigătorii vor fi contactați prin e-mail.
Aveți vreme până vineri, 16 ianuarie, ora 14.00 să-mi povestiți nopțile nebune din tinerețile voastre.
O “petrecere a burlacilor” in 3 insi. Mirele, un fost coleg de camera de camin din facultate. Protagonisti, eu si un alt coleg de camera. Mirele intr-o relatie de 10 ani cu viitoarea consoarta. Am iesit si am mancat o pizza, unde am consumat 3 cocktailuri, de caciula, ca pentru fete virgine. Ne mutam intr-un pub, unde incepem sa consumam tarie, in speta whiskey. Unul dintre noi dispare brusc dupa vreo ora. Nu era mirele si nici eu. Il gasim in disperare de cauza cu o blonda spalacita in buda. Plecam cu gandul sa mergem la casele noastre si ne oprim intr-o bodega cu streaptease. 85 lei un Cotnari, 100 lei bautura la fete. 3 fete, 3 bauturi. Ne da afara dupa 2 ore, pt ca inchideau. Bausem 3 Cotnari (cel mai scump Cotnari din viata mea). Era 3:30 dimineata, ne oprim in alt barulet cu fete. Aici, 100 lei intrarea, bei cat vrei, fete la masa 100 lei sucu` pt ele. Si da-i fratioare si bea, si da-i.
Mirele intra la masaj erotic si dupa vreo ora, in care ouale noastre, ale celor ramasi in urma erau cat casa poporului, ne ducem dupa el. Dormea ca un bivol, pe jumatate gol. N-a fost chip sa-l trezim. L-am luat in brate cu chiu, cu vai, am iesit afara. Era soare! Ne uitam la ceas…7, la 11 era cununia civila. Da-i cu apa, da-i palme. Nimic. Hai la spital. De aici, nu mai stie niciunu` nimic, pana la 10:30 cand ne-am trezit toti pe o banca in parc. Cum am ajuns acolo, cum de inca aveam portofelele la noi, nu stie nimeni. Am intarziat la cununie si am fost zombi toata ziua 🙂
Eu imi aduc aminte partial o noapte in care o sarbatoream pe o tanara domnisoara intr-o crasma oarecare. Dupa ce tanara domnisoara s-a dus acasa, trei dintre noi am decis sa continuam petrecerea si ne-am indreptat spre casa unui prieten comun. Fiind ora 2 cand am ajuns la el, n-am fost foarte bine primiti si am plecat mai departe. Urmatoarea ora si ceva s-a rezumat la scurte discutii cu un echipaj de politie pentru ca ne jucam intr-un parc, alte scurte discutii cu un locatar nemultumit ca am construit o casa mica din bordurile ce se aflau in fata usii lui tot in fata usii lui plus alte intamplari amuzante (pentru noi). Am ajuns intr-un final la un bar de cartier non-stop unde am intrat in vorba un un cetatean ce se autointitula “Spionul”. Si ne povesteste Spionul vrute si nevrute si ne tot explica aventurile lui din tinerete si noi radem de el si-i mai luam o bere si el ne cheama sa ne dovedeasca si noi acceptam. Si ne urcam intr-un taxi pe la 4-5 dimineata si mergem acasa la “Spion”. Dupa ce o lamureste pe nevasta-sa ca suntem prieteni de-o viata si o trimite inapoi la culcare, ne da sa mancam ce avea prin frigider, isi sparge casetofonul cu un singur pumn pentru ca mergeau manele si scoate un dosar de poze de la naftalina. Ne-am trezit aproape instant toti 3 si ne uitam unu’ la altu’ ca prostii. Avea omul niste poze cu niste arme care credeam ca exista doar in filme proaste, facute prin Orientul Mijlociu, prin America de Sud etc. Plus ca ne dadea explicatiile de rigoare la fiecare poza in parte. Am asteptat sa mearga la baie dupa care am iesit 3 oameni pe aceeasi usa in exact acelasi moment.
Asta e unul in momentele alea in care-mi spun ca nu m-am mai distrat din liceu??? hmmm….
Interesant articolul. Keep up the good work.Peace!
Am plecat in oras, ne-am intalnit cu niste prietenii si am decis ca mergem la mare.
10 ore mai tarziu ne beam cafeaua pe malul marii. In februarie!:))
Hm..mi-aduc aminte o noapte cand am petrecut cu un grup de prieteni. Am decis sa plecam undeva la munte, cu corturile. A fost o petrecere fara prea mult somn, cu alergat in pielea goala sub clar de luna, si provocari prin intuneric, foc din vreascuri adunate destul de galagios, cu multe sticle goale dimineata si cartofi copti in jar, cu miros de fum si cu sunete ciudate… (atat ale noastre cat si cele specifice noptii si padurii). Un por mistret prin zonă… Unii care au reusit sa adoarma, nu si-au mai amintit prea multe – jocuri stupide, povesti nebune, stiti si voi cum sunt petrecerile de acest gen cu prietenii…amintiri…
Sa nu radeti de mine, dar cea mai tare petrecere pe care vreau sa va o expun aici a fost una de care nu am avut habar ca se intampla!
Acum vreo 7 ani iesisem in oras cu o domnisoara si o tot vrajeam de zor, la film, la un restaurant si pe strada, pana am dat, pe drum, de un local destul de curatel. Era miezul noptii, noi eram o idee ametiti, asa ca propun sa intram, ca poate gasim ceva bun de stomac si eventual ceva de sorbit pe indelete. Localul avea aproximativ mancare decenta, avand si in vedere ora, vine si ceva suc din struguri si noi dam inainte, sa povestim. In local ceva galagie, dar nu ne pasa, noi bagam vrajeala la greu. Parca era ceva galagie vreo ora mai tarziu, dar noi eram intr-un coltisor, in penumbra, nu ne pasa de ceilalti clienti sau de muzica, noi avand, desigur, muzica noastra… in cap! Mai comandam ceva, mai vine un pahar de vin, trece timpul, noi ne simtim bine! La un moment ma uit la ceas si asta arata ora 5! Zic, putem merge, daca vrei, fata aproba, o ajut sa se imbrace si atunci observ ca pe podea e plin de cioburi. Intreb si eu ca prostul ce s-a intamplat si chelnerita raspunde: pai a fost seara manelelor si la sfarsit asa se obisnuieste, sa se sparga vesela! Zic, radeti de mine, am fost aici si nu am auzit pic de manea si de zgomot de cioburi, la care chelnerita raspunde: domnule, ati muncit in timpul asta la vrajit fata si nu ati observat! Culmea este ca la vreo doua saptamani distanta ma intalnesc cu patronul localului, un tip din presa, care imi confirma ca are clienti fideli care dau cu vesela de pamant si apoi o platesc, dupa model grecesc sau asa ceva! Nebunie, sa fii in mijlocul petrecerii si sa nu ai habar si la repulsia mea fata de manele e cu atat mai ciudat ca nu am sesizat ce s-a cantat in blestematul de local!
Pingback: Ziua in care nu s-a intamplat nimic | Blog de Trotinetă
Petrecerea burlacilor unui prieten foarte bun. Bauta-iesit in club-striptease-club. La un moment dat a disparut viitorul mire. Nu avea la el nici bani nici telefon. Ne-am imprastiat prin oras sa il gasim. Era la striptease, incerca sa o convinga pe dansatoare sa se lase de meserie ca e pacat in timp ce bodygarzii incercau sa il dea afara pentru ca nu avea nici un leu la el si nu era un client rentabil.
Dumnezeu stie ce ne-a facut intr-o noapte sa continuam petrecerea din suceava (80’s night) intr-un tren, dar ne-am baut cafeaua in bacau si am luat cina in roma. Cert e ca aveam haine curate, tricou spalat in fantana arteziana din sv, pantaloni capatati cumva in bacau si papuci negociati cu romanasii din italia. Oricum, nu stiu daca a fost noapte de petrecere sau vreo 2 zile.
Cea mai nebuna noapte din viata mea a inceput intr-o zi caniculara de vara, cand vestile proaste nu mai conteneau sa vina si cand am decis ca ar fi cazul sa fug din tara, sa ma linistesc si sa ma intorc la probleme. Zis si facut, mi-am facut un bagaj sumar si am plecat la aeroport, cu gandul sa iau primul avion care decoleaza. Pe drum mi-au trecut prin minte niste imagini hollywoodiene, insa mi-am amintit ca viata bate filmul cam intotdeauna si am inceput sa plang.
Primul zbor era catre Istanbul si n-aveam pasaportul cu mine, asadar elanul meu s-a diminuat semnificativ. Apoi, al doilea mergea catre Munchen, iar in capul meu s-a produs un blocaj: as fi ajuns foarte tarziu, as fi fost singura intr-unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, si as fi umblat singura sa-mi caut un hotel, totul in miez de noapte. Asadar am recurs la asteptat in aeroport un zbor de noapte care ducea catre o destinatie cunoscuta, mai exact Londra, un loc unde mai fusesem de foarte multe ori si unde stiam ca una dintre prietenele mele de acolo sigur ma va caza.
Intre timp am plans, mi-a trecut, am plans iar, m-am urcat in avion si langa mine s-a asezat unul dintre cei mai misto oameni pe care i-am cunoscut vreodata, un american de vreo 40 ani. Am inceput sa povestim, el urma sa plece in State in dimineata urmatoare, insa voia neaparat sa se intalneasca cu un prieten pe care l-a cunoscut in urma cu 20 de ani si cu care s-a vazut de doua ori in tot timpul asta. Prietenul asta al lui il astepta intr-un bar londonez care imi era foarte cunoscut, iar americanul m-a invitat sa merg cu el. Imi amintesc si acum “You have to relax, girl. Life sucks anyway.”
Asadar, am ajuns la Londra, ora locala 00.30 si am plecat spre bar. Oamenii erau deja beti si galagiosi, iar atmosfera mi-a sters absolut toate gandurile si problemele. La ora 03.00 ne-au dat afara din bar caci se inchidea, eu am plecat spre casa prietenei mele. In autobuzul de noapte in care eram, un tip canta “It’s a mad, mad world”.
“Yes, it is, and I’m part of it. And I’m also mad”, mi-am zis. La patru ani de atunci, inca imi pare rau ca nu i-am luat datele de contact ale americanului. Cred ca m-ar fi ajutat foarte tare sa ii cer un feedback despre mine de la momentul in care am inceput sa vorbim in avion, eu cu lacrimi in ochi, pana cand ne-am luat ramas bun in fata barului din Soho, dupa portii serioase de ras.
E si nu e de povestit nepotilor. Fuga de responsabilitate nu ma caracterizeaza si nu cred ca as mai fi in stare sa fac asta acum. Insa pentru cele cateva ore petrecute cu acel om absolut minunat care m-a invatat niste chestiuni legate de viata, a meritat. Si merita sa fac povestea publica.
Acum 3 ani de Ziua Indagostitilor (ca tot se apropie) am decis impreuna cu niste prietene sa le facem o surpriza dragilor nostri soti astfel ca le-am organizat o excursie romantica In Franta. Mi-am dorit atat de mult sa fac din aceasta iesire una memorabila incat m-am ocupat de fiecare detaliu in parte de nenumarate ori impreuna cu fetele. Am facut aranjamentele, am rezervat camerele a la hotel, am rezervat biletele de avion si m-am apucat de bagaje. Deja imi imaginam o seara romantica in vechiul oras francez cand am pus in bagaj micile surprize pentru sotul meu, parca si vedeam cina la restaurantul simpatic din Bordeaux cu specific frantuzesc, urmata de dans pe muzica de acordeon intr-unul din cluburile de pe malurile Senei.
Zborul fiind asigurat de Air France petrecerea a cam inceput din avion, sampanie de calitate, muzica in surdina si cupluri amorezate, oare ce-ti mai trebuie? Ei bine poate doar o intalnire cu politia vamala franceza.
Cu aburii sampaniei in sange, veseli nevoie mare coboram din avion cu gandul la petrecerea ce avea sa urmeze in superbul oras frantuzesc dar nu apucam sa ne dezmeticim nitel ca ne si vedem acostati de un domn in uniforma.
Bagajul meu e in general un mister pentru ca niciodata nu stii ce poti gasi acolo si de asta s-a convins si politia franceza atunci cand foarte politicosi ne-au rugat sa deschidem bagajele si dupa ce am facut-o s-au apucat oamenii de cautat in voie. Nici prin cap nu-mi trecea ce ar putea cauta cu atat ma mult cu cat pareau fixati pe bagajul meu desi eram un grup de vreo 16 persoane, dar una peste alta, cam intrasem putin in panica, mai ales ca sunt o persoana care nu prea a avut de-a face cu politia la viata mea, poate doar cand am dat de permis si cand mi-am facut actele.
Dar sa revenim la bagajul meu buclucas in care politistii francezi cotrobaiau de zor si din care la un moment dat scot lenjeria intima din matase rosie cu ajutorul bastonului din dotare si o vantura in vazul tuturor ca pe stindardul libertatii. Rosie la fata mai ceva ca lenjeria pe fundalul glumelor amicilor nostri, incepeam sa-mi cam ies din starea de petrecere anticipata. Mai cauta ei ce mai cauta si scot la iveala o sticla de Busuioaca de Bohotin, da stiu probabil si voi ca si ei va intrebati ce cautam cu o sticla de vin de acasa tocmai in orasul vinurilor, dar ce pot spune am o slabiciune pentru acest delicios vin rose. Dupa sticla a venit randul celor vreo 20 de teste de sarcina, stiu continutul valizei mele devine din ce in ce mai ciudat dar n-am putut sa-mi refuz prietena stabilita in Franta cand m-a rugat sa-i aduc din tara dat fiind ca acolo sunt foarte scumpe. Intr-un final au gasit si ceea ce se pare ca si cautau de la bun inceput, pachetul meu cu spumant de baie, o punga de vreo 250 g cu praf alb. Pe bune ca pe moment n-am inteles ce anume gandesc nici macar cand m-au luat la intrebari referitor la punga respectiva. Ce contine? Cat intentionez sa stau un Bordeaux? Unde ma cazez? Etc. Am incercat sa le explic in franceza mea ruginita pe jumatate engleza ce contine respectivul pachet dar ori nu m-au inteles, ori nu m-au crezut pe cuvant pentru ca si-a trimis colegul cu punga la analize.
Dupa vreo 15 minute, timp in care doamna politista ne-a tot pus diverse intrebari s-a intors si colegul cu punga pe care ne-a returnat-o. Si-au cerut scuze pentru deranj si ne-au urat sedere placuta in oras apoi ne-au indicat cel mai apropiat autobuz. Plecand din aeroport spre oras, in timp ce sotul ma tachina referitor la sticla de vin si lenjeria rosie si prietenii nostri se amuzau copios, ma gandeam amuzata ca pentru vreo jumatate de ora am fost si traficanta de droguri si teste de sarcina in Franta. Petrecerea ce a urmat a fost cu atat mai zgmotoasa si mai plina de vioiciune cu rauri de vin si lautari de Romania intr-o cafenea cu iz franco-roman de pe malul stang al Senei cu cat ne-am gandit ca din moment ce ne-am intalnit cu politia franceza ca traficanti pentru o banala deranjare a ordinii publice nici nu ne-ar mai fi bagat in seama, ceea ce n-a fost intru totul adevarat pentru ca ne-au facut inca o vizita si ne-am ales si cu un mic avertisment…deh lumea mai si doarme in Franta dupa o anumita ora in noapte, dar in final putem spune ca am avut parte de o distractie pe cinste ce trebuie mentionata copiilor nostri doar dupa majorat….
Cea mai faina noapte din viata mea este atunci cand am fost impreuna cu sotul meu la o nunta a unui prieten de-al sau (pe atunci eram doar la inceput simpli prieteni,adica acum 7 ani jumatate) si de atunci am ramas mereu impreuna, mai precis acea noapte ne-a facut sa ne dam seama ca avem multe in comun, parca ne stiam de o viata, eram pe aceeasi lungime de unda,am simtit amandoi ca suntem facuti unul pentru altul si acest lucru era vazut si de ceilalti cunoscuti insa noi am zis ca nu e adevarat insa asa era, pana la urma in miezul noptii ne-am retras amandoi afara din mijlocul petrecerii sa mai luam o gura de aer, iar el prinde curaj si imi marturiseste sub clar de luna ca are sentimente pentru mine si ca ii place de mine foarte mult si subtil si timid incearca sa ma sarute. Aceasta a ramas prima si unica mea noapte nebuna, ca sa zic asa, dar decisiva pentru tot restul vietii mele, de atunci am ramas un cuplu de nedespartit si sper sa ramanem toata viata asa…si la sfarsitul petrecerii prinsesem si buchetul miresei.
Intamplarea a fost cam asa: de ceva vreme pusesm ochii pe o colega de la servici. Ea era combinata cu altul si nu prea avea ochi ptr mine, doar cateva cuvinte aruncate in pauza de tigara. La un moment dat aflu eu ca s-a despartit de individ si ma gandesc sa trec la atac. Vara fiind, ce e mai potrivit decat o invitatie la mare, unde planuiam sa o tratez ca pe o mare printesa – hotel ca lumea, club de fitze, mare, plaja, nisip etc. Zis si facut! Lansez invitatia, fata accepta, bucurie mare. Ajugem in Mamaia (unde altundeva??), ne cazam, ne intzolim ultimul racnet si ne pregatim sa mergem in club. Am uitat sa spun ca imprumutasem masina de la un amic ca a mea era vai de mama ei. Asa..mai departe…dam noi o raita pe langa club..nu gasesc loc de parcare. Lasa, ma gandesc eu, o parchez pe marginea strazii ca nu o fi bai. Parcam, ies tantzos din masina, iau fata la subrat, fac cativa pasi dupa care imi dau seama ca am inchis masina cu cheile in contact, ca tampitul!!! ce sa fac, ce sa fac?? Am incercat sa deschid portiera cu numarul, cu o sarma de la stergatoare..nimic!!! Seara incepea sa fie compromisa. La club nu se mai punea problema sa mergem, nu putea sa las maine in strada, cu cheile in contact si cu toate actele in masina. Pana dimineata era si vanduta prin Bulgaria sau mai stiu eu pe unde. Ma cam pliostisem eu asa cand fata vine cu o idee -hai sa sunam la politie sa vedem ce zic ei. Dupa vreo 2 ore in care m-am invartit pe langa masina incercand diverse metode de spargator de masini, mi-am dat seama ca nu o sa fac cariera din asta si m-am hotarat sa sun la 112. Sunt redirectionat(dupa niste hohote de ras) la politia locala si astept sa vina un agent. Apare agentul, se uita lung la mine, imi zice ca a mai intalnit doar un singur caz, un alt (prost!!) cetatean patise la fel si cel mai bine ar fi sa-mi blocheze rotile ca asa sigur nu fura nimeni masina. Ok..pana atunci imi fac curajsi il sun pe amicul de la care am imprumutat masina, ii spun patania si il rog sa-mi trimita cheia de rezerva, a doua zi, cu primul autocar spre Constanta. Eram asa plouati amandoi ca omului i s-a facut mila de noi si ne-a dus cu masina politiei pana la hotel (spre Navodari). Idee e ca am luat o sticla de ceva de la un non-stop, am mers pe plaja siam petrecut o noapta magnifica, sub un clar de luna, A doua zi dis de dimineata, am mers frumusel in Constanta, la autogara, am luat cheia, am recuperat masina si am mers sa o sarut pe fruntea adormita pe cea care intre timp devenit sotia mea.
Chef cu… olandezi
Cel mai ciudat chef, din punct de vedere al așteptărilor, a fost unul la care au participat cam 50 de olandezi!
În urmă cu ceva ani un amic m-a dus într-o comună, în care organizase o seară românească pentru un grup de 50 de turiști olandezi. Toată comuna era pus la port festiv, autocarul turiștilor, în care eram și eu, a fost întâmpinat de localnici călări, iar olandezii erau la ferestre murmurând: călăresc ca indienii, fără șei! Mașina oprește la căminul cultural, aici oaspeții sunt primiți cu pâine, sare, folcloriste, interpreți, toate alea.
La început, olandezii mi s-au părut ai naibii de reci, cam toți blonzi, trecuți de 50 de ani, imaginea perfectă a turistului străin care nu e ca turistul nostru și care ajunge să se gândească la excursii atunci când se pensionează. Oamenii nu zâmbeau, erau atenți, dar nu prea exteriorizau. Asta până când s-au întâlnit cu …palinca. Băutura și-a făcut datoria și am avut, în sfârșit, niște olandezi blonzi, zâmbăreți și care te întrebau de România în limba engleză de care parcă se și feriseră! Cel mai frumos a fost, însă la plecare. După ce și-au umplut bagajele cu porturile localnicilor, cu amintiri, olandezii, pesemne învățați de un român, au făcut o horă în jurul autobuzului, cântând în limba română: Noi de aici nu plecăm/Nu plecăm acasă! Explozie de râsete care a culminat cu șirul indian pe care l-au făcut olandezii, la despărțire. Probabil tot învățați de un român, fiecare venea și îți spunea: Hai să ne pupăm! Ceea ce s-a și întâmplat și am avut olandezii fericiți la ferestrele autocarului, făcându-ne cu mâna până nu au mai putut fi văzuți!
Dragii moșului, nu am să vă povestesc despre un singur chef, ci de mai multe, mai precis de acele chefuri care îți rămân în minte prin catastrofele provocate de cel care a făcut mult prea performant sportul cu paharul! Unul dintre cele mai drăguțe chefuri a fost cel de la terminarea liceului. Copii încă fiind, nu ne gândeam la prostii, iar petrecerea a avut loc la o cabană închiriată, unde noi am dansat, am fumat și am băut după puteri, având partenere fetele de la un alt liceu, mai bogat în dudui. Un coleg era, săracul, cu diabet urât, care necesita injecții zilnice, dar nimeni nu a observat să fi exagerat cu băutura. Aproape de finalul petrecerii, omul s-a bușit de tot și a început să facă scandal. Când l-am luat de umăr ca să îl scot, îl aud spunând: nu îi spune Mariei că sunt diabetic! Zic și eu: nu îi spun și apoi văd cine mă ajutase, la celălalt umăr, ca să îl scot pe tip la aer: exact Maria, care nu știa că prietenul ei e diabetic! Desigur, tipul nu a rămas cu Maria, poate asta nu a contat sau a contat faptul că el nu i-a spus adevărul, asta nu aveam să o știm vreodată.
Un alt chef cu catastrofă am prins în timpul studenției. Un amic venise cu prietena lui, era în regulă, a băut ce a băut, tipul era blajin ca totdeauna. Deodată îl apucă damblaua, se izbește de pereți și urlă: unde sunt prostituatele alea? Să vină prostituatele! Nu vă spun ce dos de palmă și-a luat de la tipă! Asta l-a ajutat, pentru că nu a rămas cu el, dar insul, de consolare, și-a luat o nevastă pe care o cheamă, ați ghicit, Maria!
O altă petrecere dezastru a avut loc prin… minorat, în locuința unui amic. Eram vreo 10 invitați, dar nu îi cunoșteam pe părinții gazdei, care erau, oricum, plecați, iar fiecare invitat nu prea cunoștea alt invitat. Muzica la maximum, nebunie, fum, cineva sună la ușa care fusese încuiată. Zice unul, or fi vecinii, eu nu mă cert cu ei sau nu vorbesc cu poliția, dacă au chemat-o ăștia. Iar sună, nimeni nu merge să răspundă, gazda era cine știe unde naiba. După vreo 30 de minute văd că se mișcă clanța și cineva descuie ușa! Dau să mă retrag și cad peste gazdă! Ușa se deschide și în prag sunt părinții tipului! Nu vă spun ce record mondial am bătut fiecare, când am șters-o care cum am putut de la locul petrecerii, de frica părinților ăluia care nu erau de loc încântați de petrecerea nebună!
Povestea mea e un soi de “Aviz amatorilorâ€. Acum 6 ani cand socrii mei au implinit 25 de ani de casnicie am decis impreuna cu sotia si cumnatii nostri sa le organizam o petrecere surpriza cu prieteni, cu rude, cu mancare, bautura si multa voie buna. Zis si facut am ales localul, am vorbit cu preotul, dj-ul, toate bune si frumoase vine seara cu pricina si ne pregatim cu totii de petrecere inclusiv doamna sotia mea, graviduta in 3 luni care nu suporta mirosul de carne din capatul celalalt al orasului daramite in restaurant. Ajugem la locul cu pricina si ne punem pe distractie, dj-ul tine a antrenul vinul de Vrancea si Stalinskaya asiguram destinderea tuturor inclusiv a subsemnatului. Ceea ce n-am luat in calcul a fost ca domnita mea, sensibila fiind de la sarcina sa traga curent de la aerul conditionat (am uitat sa va spun ca patania s-a petrecut intr-o extrem de calduroasa zi de vara). Deci cum va spuneam greturi, raceala, frisoane si sotioara mea numai de petrecere nu mai era buna asa ca ce-mi zice, “Dragul meu du-ma pe mine acasa si apoi te intorci la petrecere pentru ca mie imi este rau si nu mai pot staâ€. Cherchelit bine chem un taxi si-mi conduc iubita acasa, hotarat sa ma intorc in focul actiunii asa ca ii zic taximetristului sa ma astepte s-o conduc pana in casa si ne intoarcem de unde am venit. Draga mea cand ajungem sus dupa ce are o intalnire fulgeratoare cu WC-ul in urma mirosurilor de carne de la petrecere, ce-mi zice “Dragul meu fa-mi si mie o frectie cu carmol inainte sa pleci inapoi ca am niste frisoane, cred ca am racitâ€. Ca un sot atent ce sunt scot sticla de carmol si ma apuc de frectie, dar in fractiune de moment simt cum ma cheama si pe mine domnul WC si da-i si scoate tot ce acumulasem in firavul meu stomacel in seara in curs. Nu trece mult si mi se alatura si draga mea sotie pentru inca o partida si uite asa constat ca suna cineva la usa, era prietenul meu taximetristul care dupa jumatate de ora vroia sa stie daca mai mergem la petrecere. Bineinteles ca nu am mai ajuns, am continuat petrecerea cu sotia mea impartind amandoi cate o bucata de buda….concluzia nu amestecati bautura cu aburii de carmol, combinatia e nimictoare….
gata cu comentariile, s-a încheiat. Mulțumesc, revin cu câștigătorii
Multumesc prietenilor care mi-au fost alaturi in toate momentele, au avut incredere in mine si m-au ridicat de pe jos! Fara ei, nu as fi putut ajunge aici.
Multumesc 🙂
Multumesc mult si acum sa inceapa petrecerea 😉