O clipă de inocență

În fața unui magazin mic de cartier, o mamă cu doi copii.

O fetiță de vreo 3-4 ani, blondă, cu păr lung și inelat, era ca o păpușă; și un bebeluș, în cărucior.

Mama intră în magazin. Nu era iresponsabilă, a stat doar vreo 30-40 de secunde înăuntru (și-a luat ceva chiar de la casă) și a fost la maxim 2-3 metri de ei tot timpul.

Ei bine, când mama a intrat în magazin, bebelușul a început să urle de parcă i-a dat cineva play. La volum maxim. Și sora lui a început să-i cânte O vioară mică (pe care sper c-o știe toată lumea). Iar bebelușul a început să râdă și să bată din palme.

Și eu, vânzătoarea și toată coada din spatele meu am început să râdem cu el. Toți, deodată.

Nu știu să vă spun exact de ce, da’ mi-a făcut seara mai frumoasă.

Cum se face un arbore genealogic ?

Da, am o nouă obsesie – să-mi fac arborele genealogic.

De fapt, e un pic greșit spus “nouă”. Am ideea în cap de vreun an și a crescut în mintea mea câte-un pic în fiecare zi.

Știu cam totul despre bunici: când și unde s-au născut, ce-au știut face etc. Știu câte ceva despre străbunicii din partea tatălui (servus, tati!) și mai puține despre străbunicii din partea mamei (servus, mami!). Dar mai departe de asta, nu știu nimic.

Cine au fost, de unde au venit, unde s-au dus, cu ce se ocupau. Dacă au fost nobili sau haiduci, sau soldați, sau negustori.

De exemplu, sunt extrem de convins că în linia mea genealogică există sârbi. N-am absolut nici un argument pentru asta, fratele meu zice că-s razna, că n-am de ce să cred așa ceva. Poate sunt, da’ eu simt că am sânge sârbesc în vine, și vreau să-i râd în față “uite, Bibicule (nu-i spun Bibicule niciodată, că mă pocnește, doar mă dau mare acum, că-i blogu’ meu), vezi c-am avut dreptate ?” Și după aia să-i spun Bogdanović toată viața.

Ideea e: știe cineva cum se face ? Unde începi ? Mergi în localitățile unde s-au născut bunicii și începi să cauți prin acte, la biserică și la Primărie ? Sau rezolvi la Arhivele Naționale ?

Pentru că, dacă nu găsesc vreo firmă specializată în așa ceva, o să strâng bani o vreme, o să-mi iau două luni de vacanță și o să pornesc în căutarea rădăcinilor.

Partizan Crivăț. Povestea unei povești

Pe scurt

A fost un experiment, pus la cale cu Arhi: poți “vinde” orice informație, oricât de aberantă, dacă o îmbraci într-o poveste frumoasă, de suflet.

Partizan Crivăț există. E în Divizia D. E într-o localitate care se cheamă Crivăț din jud. Călărași. Familia mea (din câte știu eu, cel puțin) n-are nici o legătură cu localitatea aia. N-am fost niciodată acolo. N-am investit în fotbal. Când am să fiu în top 10 cei mai bogați oameni din România, n-am să investesc în fotbal. Eventual în baschet.

Pe lung

Am descoperit din întâmplare că există echipa asta, într-unul din sistemele de monitorizare pe care-l folosesc (nu-i dau numele – Zelist Monitor, îl recomand călduros – că nu vreau să le fac reclamă) pe cuvântul Crivăț. Am căutat pe net.

Oamenii sunt dintr-o comună din jud. Călărași. Au un blog. Care, cred, e ținut de un localnic. Și dacă e așa, atunci, în umila mea părere, blogul ăla e foarte fain. Da, știu că e galben țipător – dar uitați-vă cum scrie, cu câtă pasiune, ca și cum echipa lui ar juca în Champions League în fiecare an. Poate mi se pare mie, nu am cu ce face comparație, că nu citesc așa mult despre sport. Dar mie îmi place.

Apoi, într-o poveste cu Arhi, am dezvoltat ideea asta – hai să profit de coincidența de nume și să vedem, cât de greu e să îmbraci în haine de credibilitate o informație absolut aberantă ?

Concluzia e – foarte ușor. Adică în timp ce scriam articolul anterior, mi-am dat seama că ar putea fi chiar adevărat, doar că nu e. Dar putea fi.

Și serios, e absolut irelevant câți s-au “prins” că nu era pe bune și câți nu. Nu asta contează. Contează că o chestie absolut SF poate fi transformată într-o știre credibilă. Mă credeți sau nu, sunt convins că dacă insistam un pic, cel puțin un ziar local ar fi dat titlul “Un blogger a cumpărat un club de fotbal”. Un ziar anume, zic 🙂

N-am insistat, pentru că a apărut Harry, care a dat “cheia enigmei“. Mult prea devreme, aș mai fi ținut-o așa măcar o zi.

Nu-i nimic, concluzia rămâne. ORICE poate fi făcut să fie credibil

Și sunt doar un amărât de blogger. Vă dați seama cam ce poți vinde cu un ziar/radio/tv în spate ? Dap!

Fotbalul, noua mea pasiune

Până acum câteva luni, n-aveam nici o treabă cu fotbalul. Nici măcar nu citeam presă sportivă. Nu mă uitam la meciuri, nu știam jucători, nu nimic.

Acum vreo 4 luni am văzut absolut accidental, pe ceva post tv, un meci de divizia C, sau cum s-o numi – contează mai puțin. Habar n-am cine juca, dar… ceva din jocul băieților ălora m-a atins foarte tare. Mi s-a părut fotbal pur, fără fițe de vedete, fără bani, fără mașini și cluburi de noapte. Oamenii jucau fotbal din pasiune. Erau dedicați, munceau și erau bucuroși că joacă fotbal. Da, nu era nimic de valoare, dar am văzut multă pasiune. M-a impresionat.

Am trecut recent printr-o perioadă de introspecție totală. Am găsit în mine chestii de multă vreme uitate. M-am gândit la originile mele, la locurile de unde mă trag, la oamenii de-acolo. Mi-am dat seama că pot face lucruri, cu adevărat. Nu doar din vorbe, ci lucruri adevărate. Așa că am mers o vreme pe firul genealogic.

Am ajuns în localitatea Crivăț, din județul Călărași – punctul de început în istoria familiei mele. Nu mai am rude pe-acolo, dar mă simt legat de locurile alea. Și, de când i-am vizitat, și de oamenii de-acolo. Niște oameni minunați.

Și după discuții și calcule și perioade de cugetare matură, am decis să investesc în echipa locală de fotbal. Partizan Crivăț se numește, joacă în Liga D (avem o echipă de seniori și una de juniori).

Mi-am băgat acolo toate economiile mele. Cu puțin management corect, cu puțini bani în plus, cu multă dăruire, sper să facem lucruri mari și în următorii 5 ani să ajungem departe. Sezonul, pentru noi, începe în 28 (un meci cu Viitorul Soldanu, tot din Călărași).

Dacă lucrurile merg bine, intenționez să mut echipa. Poate la Cluj, poate în Sălaj… nu știu. Dar voi păstra numele, pentru că amintește de Partizan Beograd și sufletul meu sârbesc se bucură.

Nu sunt Arpad Paszkany, nu cred că în următorii ani o să jucăm în Liga Campionilor. Dar sper să auziți de noi lucruri bune în următorii ani. Dacă ne facem treaba corect.

Ah… și vreau să-i mulțumesc unui om care m-a ajutat să iau această decizie și care mi-a dat o mulțime de sfaturi. Dacă totul merge bine, intenționez ca sezonul următor să v-anunț cu mândrie că Cetin Ametcea este președintele clubului de fotbal Partizan Crivăț.

Sunt emoționat acum, dar sunt convins de traseul frumos pe care-l va urma echipa noastră.

 

O explicație mică pentru niște războaie

Patriciu tocmai spune la B1 TV:

Într-o țară în război civil (Libia), pagubele produse instalațiilor petroliere care aparțin unor companii străine sunte zero. Singurele afectate au fost câteva rafinării care aparțineau statului Libian

(ca o notă personală, din ce-am observat eu în ultimii 10-15 ani întotdeauna știe ce spune)

Mile povestea:

în Bagdad, în plin război (…) într-un cartier bombardat, unde pe un ditamai bulevardul rămăsese întreagă (în mod ciudat) o singură clădire. O clădire de sticlă (!!!): ministerul petrolului. (…) zi-le de asta celor care vor spune că americanii au venit aici să instaureze democraÅ£ia.

Îmi dau seama că exprim oarece truism. Americani, petrol, blabla.

Da’ parcă începe să arate ca un pattern. Eu, dacă aș fi acolo, m-aș gândi să-l schimb un pic. Că începe să fie vizibil cam pentru orice om cu drept de vot. Din SUA, zic.

24 din 24 ?

La cafenea am doi clienți.

Bine, din fericire pentru noi, cu toții, am mai mulți clienți – dar ăștia doi sunt speciali.

Ea și el. Ea frumoasă, el bogat (nu-i vreun urât nici el, e ok, doar are o voce aparte, da’ nimeni nu-i perfect), amândoi înalți și tineri (între 30 și 40 de ani), amândoi isteți, cred (manageriază destul de bine un business destul de greu, fondat de el). Un cuplu drăguț, după părerea mea. Discreți (i-am surprins o singură dată pupându-se, și cred că mie mi-a fost la fel de rușine ca lor). Oameni faini, da ?

Mno. Nouă ne place să-i bârfim uneori, că el are o mașină de boier adevărat (da’ adevărat, nu glumă!), ea e chiar foarte frumoasă – și are și ea o mașină tare, de pisi, dar tare, mulți bărbați visează o mașină ca a ei – așa că am ajuns, fără să vreau musai asta, să știu o grămadă de detalii din viața lor.

Îs absolut tot timpul împreună. Locuiesc împreună. Lucrează în același birou. La cafea (de două ori pe zi, ca un ritual) vin împreună. La masă merg împreună. La toate întâlnirile de business (le țin tot la noi, că le place, că-i frumos, răcoare și avem fresh-uri bune) vin împreună. În toate delegațiile pleacă împreună.

Practic, oamenii ăștia sunt împreună 24 din 24.

Și mă gândeam – băi, eu n-aș putea deloc să fac asta. M-aș sufoca. Un prieten zice că n-am fost niciodată îndrăgostit cu adevărat, și de aia simt așa. Se poate, nu zic nu. Dar dacă ASTA înseamnă să fii îndrăgostit cu adevărat… well, eu cred că n-am să fiu niciodată.

Pentru că pur și simplu aș avea nevoie din când în când de aer. De puțin timp cu mine. Aș avea nevoie din când în când să-mi fie dor. Măcar un pic.

Numa’ zic.

Husa, prietena iPad-ului

Hai, să-ți iei iPad mai e cum mai e.

Da’ să n-ai o husă cumsecade pentru el e nasol. Mno, așa cum zic unii că există Mercedes și alte mașini, așa zic și eu că există PDair și alte huse.

PDair ăștia au cele mai tari huse de iPad 2 din lume. Evident, părerea mea – dar eu sunt topit după ele.

Spre exemplu, au o husă de piele. Din piele-piele, adevărată. Nu se crapă, nu se descoase, nu are bucăți lipite cu adeziv.

Are un sistem prin care o poți transforma în stativ. Foarte, foarte util dacă vrei să folosești iPad-ul pentru a scrie mailuri, sau pe blog, de exemplu. Mai punem la asta faptul că arată mortal, că e rezistentă în timp (cei de la mobiledirect.ro oferă 2 ani de garanție pentru ea) și că e foarte ușoară și oferă protecție la șocuri – și gata, avem husa perfectă.

Word. Perfectă. Plus că, dacă te chinui un pic, intră și primul iPad în ea 🙂

AFK

Azi ar fi împlinit 36 de ani. Dacă viața ar fi fost altfel, azi eram la Timișoara și beam la Yugoslavia.

Chiar n-are nici o legătură cu asta, dar azi un vis de-al meu s-a încheiat. Un vis prostesc, stupid, ca toate visele mele – dar în care eu am crezut mult.

Nu-i nimic, o să-mi ziceți pe bună dreptate – așa-s visele, vin și pleacă. Și așa și e. Dar era visul meu.

Azi m-am ciocnit de-o mostră de mică ipocrizie. Nu-i nimic, o să-mi ziceți iar pe bună dreptate – în viață te ciocnești de ipocrizii mari de tot. Și de chestii oricum mult mai nasoale decât ipocrizia.

Dar pentru mine, azi a fost prea mult. Am nevoie de un pic de timp cu mine însumi.

Uneori (rar, din fericire) simt nevoia să fug. Să m-ascund în păduri știute doar de mine din Serbia mea dragă, să nu mai văd chip de om cunoscut și să nu mai aud vorbă românească măcar 1 an. Să vorbesc doar cu mama, tata și Bogdan și-n rest să fiu printre străini.

Uneori, îmi vine să șterg tot. Și s-o iau de la capăt în cu totul și cu totul alte locuri, cu cu totul și cu totul alți oameni.

Și-apoi îmi trece – bănuiesc că toți avem momente din astea, deci nu-i nimic special. Nimic grav.

Dar simt nevoia uneori să mă uit adânc în mine și să văd ce naiba mai e pe-acolo. Nu-i ușor, că-i cam întuneric – și nici ochii mei nu mai sunt tineri.

Așa că o să mă înțelegeți dacă, o vreme, o să stau cuminte în banca mea și-o să-mi văd de mine, da ? Doar o vreme, nu prea lungă.

Kthxbye

36

La mulți ani, frățioare, oriunde ai fi…

Djordje Balasevic – Kao talas

Schimbări în Codul Rutier

Zice că șeful Poliției Rutiere propune niște schimbări în Codul Rutier. După cum urmează:

1. Amenzile să fie mult mai mari. Io unu’ îs total de-acord. Să fie imense

2. Permisul nu se va mai ridica atât de ușor ca acum. Ok, bravo 10.

3. De exemplu, pentru depășire pe linie continuă nu se va mai ridica permisul. Mie, în mintea mea, mi se pare o prostie – pentru depășire pe linie continuă le-aș lua și mașina, nu doar permisul. N-am o statistică la îndemână, da’ citisem pe undeva că mult la sută din accidente se întâmplă din cauze de depășiri pe linie continuă pe curbe.

4. O să dispară sistemul de penalizare cu puncte, din cauză că-i inutil.

5. Răspunderea contravențională o să aparțină proprietarului mașinii, nu șoferului.

Și preferata mea, citez: “procesul verbal prin care se constata amenda este executoriu, neputand fi contestat”

Stai. Ce ? Deci mă oprește agentul, scrie acolo un cevașilea pe procesul verbal și eu nu-l pot contesta ? Adică dacă el scrie că mergeam în cap și apăsam pedalele cu mâinile, eu NU POT CONTESTA ?

Sper tare că înțeleg ceva greșit. Că altfel, nu-mi sună deloc confortabil să știu că stau la mâna agentului, care poate scrie ce vrea el și eu nu pot face nimic.