Să ajutăm. Să nu judecăm. Să ajutăm.

În această dimineață, pe la 9-10, sună telefonul. Era Lucreția, vecina doamnei Irina.

E vorba de doamna Irina, zice…

Mi-a stat inima-n loc, am crezut c-a pățit ceva. Nu pățise, nu-i mergea apa și-a crezut că i-a fost oprită. Nu a fost, 15 telefoane mai târziu am descoperit c-a fost ceva bai la un robinet. S-a rezolvat. Totul ok.

O oră mai târziu, m-a sunat Liviu Alexa

– doamna Irina ne-a făcut sesizare la Poliție, la Secția 1. Să spunem câți bani s-au strâns, cum s-au cheltuit și câți au rămas. Poți face asta, da ?

Pe de-o parte, m-am panicat. Oare mai am toate bonurile, toate chitanțele, mai am toate dovezile de plată ? Dacă Doamne ferește nu mai găsesc chitanța de curent ? Ce mă fac dacă nu le mai am ?

Pe de altă parte, prima reacție a fost de nervi. Cum, măi nene, eu îmi pierd aproape două luni să te ajut, stau cu orele sau chiar cu zecile de ore la cozi la zeci de ghișee, stau cu toate echipele de tehnicieni de la toate regiile, zi de zi, ca să reparăm ce se poate repara pentru a avea curent cu căldură – și doamna Irina îmi face petiție la Poliție ?!

În momentul următor, m-am apucat să caut hârtiile. M-am liniștit când am văzut că am fiecare bonuleț în parte și că pot justifica fiecare leu cheltuit. M-am dus la doamna Irina s-o întreb dacă a făcut vreo plângere la Poliție. Mi-a jurat că nu. Am plecat la Secția 1 și m-am întâlnit cu agentul Nicolae Zisa. (sau poate agent șef, scuze că n-am reținut gradul)

Mi-a arătat petiția – era scrisă de doamna Irina, fără dubii. A fost depusă acum vreo lună. În ea se solicita ce-am zis mai sus – câți bani s-au strâns în numele ei, câți s-au cheltuit, câți au rămas. Mi-a spus că trebuie, conform legii, să-mi ia o declarație și apoi să meargă la petent să spună cum s-a rezolvat.

I-am povestit domnului Zisa pas cu pas totul, de la articolul din Ziar de Cluj până la ziua în care doamna Irina a avut din nou curent și căldură. Am scos chitanțele și bonurile pentru fiecare leu cheltuit, am justificat fiecare ban, am arătat ce s-a cerut în petiție – câți bani s-au strâns, pe ce s-au cheltuit, câți au rămas. Am și scris o declarație amănunțită în care am spus toate astea.

După care domnul Nicolae Zisa mi-a povestit lucruri – pentru că o cunoaște de foarte multă vreme pe doamna Irina.

De exemplu, în ultimii 5 ani doamna Irina a făcut petiție fiecărui om care a ajutat-o cu ceva. Vecinului Popovici, de exemplu (despre care mie mi-a spus cândva că e singurul care a ajutat-o, deși nu e adevărat) i-a făcut nu mai puțin de CINCI petiții. Una dintre ele era pentru că i s-a părut că s-a uitat urât la ea când a trecut prin curtea comună. Cu toate acestea, domnul Popovici o ajută în continuare.

Anul trecut, i-a făcut o petiție unui domn care are un fastfood unde doamna Irina mănâncă gratis aproape zilnic, de câțiva ani. Nu i-a plăcut nu știu ce lucru pe care i l-a zis omul și i-a făcut petiție. Cu toate astea, încă mănâncă în fiecare zi la fast food-ul cu pricina. Domnul ăla a ajutat-o în continuare.

 

A făcut petiții diverse, de-a lungul anilor, împotriva fiecărui vecin. A făcut o petiție împotriva unei doamne de la o fundație, care mergea în fiecare lună să-i plătească facturile. Într-o zi, a venit o factură mai mare de compensare și n-a mai putut fi plătită. I-a făcut sesizare (sau petiție, ce-o fi fiind) că i-a furat banii de curent. La fel ca mine, doamna a trebuit să meargă la Poliție cu toate chitanțele, să arate c-a plătit.

A făcut de-a lungul anilor zeci sau sute de petiții din astea împotriva a diverși oameni. Pe unii chiar i-a dat în judecată. Majoritatea au continuat s-o ajute.

Acum, ne-a făcut nouă sesizare. Am fost cu toate actele la Secția 1, am justificat fiecare ban. Și noi o s-o ajutăm în continuare.

În timp ce polițistul îmi povestea toate cele de mai sus, mi-am dat seama – n-am de ce să fiu supărat pe biata femeie. Nu știe ce face. N-am de ce s-o judec.

Doamna Irina… a trecut prin multe. Neoficial, e suspectă de câteva afecțiuni psihice. De asta m-am implicat s-o ajut. Nu ca s-o judec.

Ne-am asumat s-o ajutăm, o ajutăm – așa cum e, cu bune și cu rele.

De când am început povestea Irinei, v-am spus aici, pe blog, fiecare pas pe care l-am făcut. Era firesc să vă spun și etapa asta.

Andrei Crivăț

21 Comments

  1. Danyzus   •  

    Eu stau si ma intreb de ce politia o mai baga in seama. Probabil ca s-au prins si ei cu cine au de-a face si ar trebui sa gaseasca o rezolvare mai simpla la asemenea plangeri. Nu sa puna oamenii pe drumuri aiurea.

    • Andrei Crivat   •     Author

      efectiv n-au de ales, is obligati sa ia declaratii, asa e procedura.

  2. Jimmy   •  

    decat sa te bagi in asa ceva mai bine stai in banca ta, cu nebunii nu te intelegi.
    Cel mai bine ajuti cand vezi un batranel intr-un magazin ca isi ia oase de pui sau pipote si ii platesti un pui intreg. sau cand se uita ce orez e mai ieftin, alege spartura si ii cumperi 10 pungi de orez bun.

    cu restul sa se ocupe organizatiile care sunt responsabile.

  3. Sorin Grumazescu   •  

    Vezi? Si de asta te intrebam la telefon daca esti sigur ca vrei sa faci in asa fel incat sa aiba gaz si detector…

  4. zambesc   •  

    E o vorba romaneasca: facerea de bine……Exista totusi o explicatie, in afara de plata utilitatilor si alte cele..doamna Irina trebuia dusa la un control medical, poate asa nu se ajungea aici.

  5. Arhi   •  

    jimmy, am facut eu asta si aproape mi-am luat o sacosa in cap, ca el nu accepta mila. cel mai bine stai in banca ta si iti ajuti familia si prietenii

  6. kytty   •  

    dar cu ajutor de specialitate nu se ofera nimeni sa o ajute? un consult psihologic macar daca nu chiar psihiatric?

  7. Marius   •  

    Sincer, eu nu stiu cum dracu’ a gasit atatia prosti?! (chiar te rog sa imi scuzi vorba)
    Sunt atatia oameni care au nevoie si asta a gasit atatia care s-o ajute.
    Nu inteleg,,,

  8. Cosmin   •  

    Iartă-mă că vă zic, dar sunteÅ£i proÅŸti. Sincer, îmi este tare greu să vă jignesc dar trebuie să coborâm cu picioarele pe pământ. Aici jos, în lumea reală, trebuie să te gândeÅŸti în primul rând la tine. Deoarece crede-mă, nimeni altcineva nu-Å£i poate purta Å£ie de grijă aÅŸa cum o faci tu însuÅ£i.

    Am înÅ£eles, aÅ£i vrut să faceÅ£i o faptă bună ÅŸi aÅ£i făcut-o. Acum v-aÅ£i ars, însă nu trebuie să vă descurajaÅ£i, ci doar să acÅ£ionaÅ£i mai departe raÅ£ional, nu spiritual. Eu unul, după faza asta, îi dădeam două capace ÅŸi un ÅŸut în cur. Dar hei, nu-i vorba de mine aici.

    Cea mai mare prostie pe care puteÅ£i s-o faceÅ£i acum, este s-o ajutaÅ£i în continuare. Chiar dacă are probleme psihice, nu mă interesează absolut deloc ce o să păÅ£ească ea. Ca tot omul, probabil are rude, iar dacă nu, există instituÅ£ii specializate.

    GândeÅŸte-te la scenariul ăsta – te duci s-o ajuÅ£i cu ceva, te întorci cu spatele ÅŸi îÅ£i bagă un cuÅ£it în spate. Ce se întâmplă dupaia? Nimic. Esti pa, pierdut. Åži pentru ce? Pentru nimic. Deoarece ai eÅŸua în misiunea ta de a face bine – orice om care ar auzi de acest lucru cu siguranÅ£ă ar evita să-ÅŸi mai ajute semenii ÅŸtiind riscurile. Åžtiu că poate sună stupid, dar având în vedere faptul că este nebună, da, nebună, este foarte posibil. Iar cu oamenii ăÅŸtia nu te încurci, mai ales aÅŸa, doar ca să facem o faptă bună.

    Dacă vrei ÅŸi ai posibilitatea să faci bine ÅŸi pentru alÅ£ii, fă-o cu cap! Sunt o grămadă de copii care chiar au nevoie de ajutor. Åži nu numai. O GRĂMADĂ de oameni. OAMENI care MERITĂ ajutaÅ£i. Sunt iritat de faptul că decizi să o ajuÅ£i în continuare. Un lucru foarte important în viaÅ£ă este să realizezi când ai în faÅ£ă o cauză pierdută.

    Chiar nu pot să cred aÅŸa ceva… este iraÅ£ional, stupid ÅŸi absolut fără nici un beneficiu real pentru tine, pentru ea sau pentru oricine altcineva. Asta nu-i dragoste, religie, bunătate sau orice altă chestie spirituală care să justifice o decizie iraÅ£ională. Este pur ÅŸi simplu prostie. Åži îmi doresc să realizezi ÅŸi tu asta înainte de a fi prea târziu. A, ÅŸi da, înÅ£eleg că nu judecăm, dar repet, asta nu justifică.

    Îmi cer scuze dacă te-am jignit, însă vreau să ÅŸtii că te apreciez pentru că eÅŸti un om bun. Nu meriÅ£i asta ÅŸi trebuie să-Å£i dai tu seama de lucrul ăsta. MeriÅ£i mai bine, poÅ£i mai bine. Trebuie doar să vrei. Tot ce-mi doresc este să reconsideri ceea ce faci acum. Fă o listă pro-contra, discută cu cineva, fă ceva, orice, însă gândeÅŸte-te bine înainte să continui.

  9. Cristian   •  

    De acord cu Cosmin, canalizeaza-ti energia, timpul si banii pentru alticneva.

  10. Nautilus   •  

    1. Eu sunt unul dintre cei care au donat, prin Banca Transilvania. Identitatea mea nu e relevantă.

    2. Eu cunosc mulÅ£i nebuni. Faptul că au înnebunit datorită excesului de alcool prost de pufoaică (sau de electrozi) în tinereÅ£ea lor petrecută pe ÅŸantierele patriei e la fel de puÅ£in relevant.

    3. Nebunii sunt nebuni… dar atitudinea excesiv de binevoitoare a lui Garcea faÅ£ă de moÅŸii nebuni, ÅŸi pe de altă parte atitudinea excesiv de scârboasă a aceluiaÅŸi Garcea faÅ£ă de oricine “e cocalar” (are maÅŸină, are smartphone, are studii, are limbajul foarte pretenÅ£ios ca al Marelui Plagiator Ponta etc) e cam suspectă.

    Sau, într-un caz concret: dacă un moÅŸ nebun îÅ£i dă o palmă, scapă chiar ÅŸi fără amendă. Dar dacă tu îi dai o palmă moÅŸului nebun, faci 4 ani ÅŸi 6 luni cu executare, ca Andrei Răzvan Plăcintă.

    Ciudat, nu?

  11. Andrei Crivat   •     Author

    E extrem de usor sa rezumi totul la un simplu “e nebuna, da-o naibii”. Eu nu gandesc asa.

    Realitatea e u pic mai nuantata. Nu stiu ce intelege fiecare dintre voi prin “nebuna”. Pentru mine, doamna Irina e un om care are o boala. Unii au cancer. Altii au tuberculoza. Ea are dementa senila. E o un om batran, bolnav si singur, care n-are pe nimeni pe lumea asta.

    Apreciez timpul pe care-l consumati dandu-mi sfaturi despre ce sa fac si ce sa nu fac. Cosmin, apreciez punctul tau de vedere, chiar daca nu-s deloc de-acord cu ce zici.

    Dar lasati-ma, va rog, sa-mi fac propriile alegeri in viata.

    E un pic ciudat, Cosmin, sa vad cat esti de convins ca TREBUIE sa ajut pe cine crezi tu, nu pe cine cred eu. Si cum crezi ca merita aia care crezi tu ca merita.

    Serios, is suficient de batran cat sa stiu sa aleg ce vreau sa fac.

    @Nautilus, multumesc ca te-ai implicat.

    Politia n-are chiar nici o vina la faza asta. Au primit o petitie, is obligati s-o rezolve. S-a rezolvat, gata.

  12. maniak   •  

    Salut.
    Am citit la @Arhi mistourile, glume bune, nimic de zis, ma bucur ca le-ai tratat ca atare, si eu sunt mistocar de fel .
    Sunt sigur ca astia de mai sus de va fac prosti nu va afecteaza , nu ar avea cum .
    Nu inteleg cum v-ati ars, nu ati patit practic nimic pentru ca v-ati facut treaba exemplar .
    Eu unul nu as putea sa judec vreodata pe cineva pentru asa ceva. Fiecare ajuta pe cine vrea si cand vrea. Cand vine vorba de ajutor nu exista criterii, nu ajutam prima oara copiii in functie de caz sau boli , apoi batranii si apoi femeile cu un ochi si 2 degete. Ma mira efectiv aceste comentarii, mai bine ajutai un copil, mai bine ajutai alt batran, mai bine… da de ce nu il ajuti tu , cel care comentezi ? Suntem campioni nationali la comentarii si nemultumire.
    Intradevar orice fapta buna nu ramane nepedepsita dar mai tarziu , garantat, va fi rasplatita intr-un fel sau altul. Si eu nu sunt deloc un tip religios , nu caut sa fac fapte bune, dar de fiecare data cand am facut una ceva s-a intors sub o alta forma. Continua te rog sa ajuti acest om.

  13. Nautilus   •  

    Politia n-are chiar nici o vina la faza asta. Au primit o petitie, is obligati s-o rezolve

    AÅŸa s-a zis ÅŸi în cazul lui Plăcintă.

    • Andrei Crivat   •     Author

      Nautilus, poate un pic ii exagerata comparatia. Un pic :))

  14. Dan   •  

    Pana la urma trebuie sa te gandesti daca ajutorul tau nu face mai mult rau decat bine.
    Fiindca, din cate se vede, doamna a inceput sa considere ajutorul altora ca pe un drept propriu si sa ii acuze pe cei care o ajuta, atunci cand i se pare ca nu o ajuta suficient de mult.
    Din punctul meu de vedere, in cazul de fata ajutorul este nociv si pentru ea, si pentru cei care ajuta.
    E la fel ca la cersetorie. Dai un ban unui copil al strazii, crezand ca ii faci un bine, dar de fapt in spate se dezvolta o intreaga retea, care obliga copilul sa cerseasca in continuare, iar mila pe care o manifesti ii face de fapt mai mult rau copilului.
    Nu judec modul tau de a ajuta, dar eu as prefera sa dau bani pentru infintarea unui ospiciu, unde sa aiba altii grija de ea, si sa aiba si ajutor medical pentru boala ei, decat sa dau bani pentru a isi plati datoriile si dupa aia sa ma tezesc cu plangere pentru a justifica banii pe care i-am dat.

  15. tedi   •  

    https://www.andreicrivat.ro/2009/08/24/despre-facerea-de-bine/ 🙂
    Te felicit din toata inima pentru ceea ce faci.
    Din pacate eu nu pot fi ca tine. Daca ajut pe cineva si se comporta asa reactia mea ar fi sa-l trimit in origini. OK, nu am avut de a face cu oameni senili dar la o faza de asta as rupe orice legatura cu persoana respectiva

  16. Pingback: Cand esti bun esti luat de prost

  17. bogdan   •  

    man, sa ai parte de sanatate.
    chiar ca esti nebun de bun, ai suflet mare. si tu, si alexa, si persoanele de care ai povestit.
    eu unul nu mai vreau sa stiu nimic de chesti asta

  18. Catalin   •  

    Eu in locul tau, ma gandeam.. stai femeie, te ajut iti fac bine, si tu o dai in politie.. nu-i mai dadeam 1 leu.. nici macar o paine. Cu sau fara afectiuni psihice, tot nu-i bine. Am trecut printr-o chestie de genu’ faci bine si primesti rau, si am ajuns la concluzia ca facerea de bine e futere de mana. Asta ce-l putin in rRomania.

  19. florin   •  

    Mai bine zis “Sa nu NE judecam” 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu