Doresc să precizez, de la bun început, că în postul ăsta sunt un pic razna.
Asta pentru că în ultimele săptămâni din viața mea sunt un pic razna și fac lucruri care n-ar trebui făcute și nu fac lucruri care ar trebui făcute, experimentez trăiri noi sau de multă vreme uitate. Și trăiesc toate astea din plin și mă bucur de ele, bune sau rele.
N-a înțeles nimeni nimic, așa-i ? Perfect, nici eu nu înțeleg nimic.
Aaaaanyway. Avem poza de mai jos, făcută cu noul meu Nokia E7
Ce-avem noi aici ? Avem o casă de pe strada Republicii din Cluj. Care casă are o curte mare. ÎN curtea aia, deci interiorul ei, sunt niște bariere. Două, mai exact, de-a dreapta și de-a stânga cășii.
Mie mi se pare bariera aia de-o inutilitate exemplară. Ruben, de exemplu, e de părere că ziua se deschid porțile, iar bariera are rostul ei (să nu intre oricine în curtea instituției cu pricina). Eu rămân la părerea că, dacă tot există porți, bariera aia e degeaba.
Da’ nu asta e ideea.
Ideea e că mă uitam eu la poza asta și mi-am dat seama: băi, așa-i și în viață, cu oamenii. Oamenii au o grămadă de bariere (mentale, emoționale, comportamentale etc) inutile.
Uite, eu, de exemplu (sunt elegant, nu arăt cu degetul către alții, da ?). Îmi cenzurez o mulțime de chestii. Bine, nu mă refer la chestii de bun simț, cum ar fi că-mi vine să dau câte-o piesă la maxim, da’ mă abțin, că am și vecini. Mă referi la trăiri, la manifestări de bucurie sau tristețe, la chestii pe care le simt și pe care le-aș face sau le-aș spune, dar din diverse motive nu le fac și nu le spun. Să sar într-un picior pe stradă. Să merg la mare distanță doar ca să văd pe cineva 15 minute și apoi să mă întorc. Să mănânc slănină cu ceapă la orice oră am eu chef să fac asta (e doar un exemplu, da ?) Și multe altele, lucruri pe care le țin în mine pentru că le blochez cu diverse bariere inutile.
Și când le-aduni așa, în tine, știți ce se întâmplă ? Nu doar că devii frustrat, nervos și măcinat, cum am mai zis, dar atunci când ridici barierele, când îți dai drumul trăirilor netrăite și spuselor nespuse, curg într-un șuvoi atât de mare și de puternic că nu-l mai poți opri și sperii oamenii de lângă tine, pe care se revarsă șuvoiul.
De ieri seară ascult într-una piesa asta. Și-o s-o ascult până bag bine la cap ideea.
Dap, am zis, sunt un pic razna. So what? 🙂
Un pic de “razna” nu strica.
referitor la prima parte a articolului: in casa aia sunt 2institutii, ceva Cardiomed si inca ceva. portile sunt larg deschise peste zi si probabil sa aiba acces doar ei in parcari.
referitor la partea a doua: esti ok, esti normal. Asa suntem aproape toti doar ca nu recunosatem 😉 Cel putin eu…
Toata lumea are o perioada “razna”, singura diferenta intre tine si ei este ca ei prefera sa nu spuna nimanui. E bine sa te mai si exteriorizezi putin uneori.
Omule, ai zis o chestie cu care-s foarte de acord. As calatori la mare departare pentru 15 minute de face2face.
Pai atunci te-astept, man :):):)
Stimabile, mie mi se pare că eÅŸti perfect normal. Din păcate societatea te căpăstruieÅŸte. Într-o anumită măsură motivat, pentru că nu prea se cade să faci lucruri care să-i lezeze pe ceilalÅ£i (da, ÅŸtiu că 20 de milioane de români au dureri la cur cănd zic eu aceste cuvinte). Libertatea totală vine doar în afara societăÅ£ii, unde singurele reguli sunt gravitaÅ£ia ÅŸi frecarea.
Dar, eu mă bucur de multe ori dimineaÅ£a de o ceapă verde fără să-mi pese de efecte (doar să n-am întâlnire cu clienÅ£i) ÅŸi apoi bag o ciungă de acoperire. Le zic verde-n faÅ£ă de cele mai multe ori tocmai pentru că altfel îl minÅ£i pe om ÅŸi la ce mai vorbeÅŸti cu el dacă doar îl minÅ£i? Însă există ÅŸi momentele în care e bine să nu te beÅŸi în public pentru că vei fi nesimÅ£it. DiplomaÅ£ia are rolul ei, dar nicidecum în a te frustra.
daca asta numesti tu un pic razna, incep sa-mi fac griji de mine…:-)