Pornim Prin Transilvania

De vreun an, poate doi, m-am tot gândit ce fain ar fi s-o iau eu la drum prin toate satele județului Cluj. Să găsesc toate poveștile, toate legendele, cetățile, ruinele – tot ce ține de farmecul și de istoria locurilor. Să caut oameni diferiți, rezervații, tot. Și să scriu despre ele. Parte din curiozitate și din dorința de-a înțelege mai bine zona asta care m-a adoptat acum mulți ani și care mi-e dragă, parte din plăcerea de-a bate drumul. Am cochetat intens cu gândul o vreme, pe câțiva oameni dragi i-am tot bătut la cap cu ideile mele (sunt omul cu 100 de idei pe minut, prea puține realizabile, după cum spunea un prieten foarte drag), apoi m-am luat cu altele și n-am mai făcut nimic.

În ianuarie, însă, într-o perioadă mai grea pentru mine, mi-am dat seama că în ultimii ani mi-am dorit să fac tot felul de lucruri pe care nu am reușit să le fac. Printre ele și plimbările prin Cluj.

Și, din gând în gând, am extins ideea de mai sus la toată Transilvania. Drept pentru care în următoarele luni am încropit o idee și am început să lucrez la ea. Multe zile, multe nopți.

Ideea se numește Prin Transilvania

printransilvania

Ce înseamnă, pe scurt ? Înseamnă că eu și Alex Dima vom bate toată Transilvania în următorul an, căutând oameni, locuri și legende. Cetăți, castele, obiceiuri, rezervații naturale, monumente de patrimoniu, gastronomie, tot ce ține de istoria încărcată și de farmecul și magia locurilor ăstora care au trecut prin trei Imperii – le vom căuta, vom scrie despre ele, le vom fotografia, vom sta la povești cu oamenii locurilor. Din când în când, vom invita câte un blogger să ni se alăture în expediții.

Căutăm, în special, poveștile mai puțin cunoscute. Biserica Sf. Mihail din Cluj, Cetatea Alba Carolina, Biserica Neagră, Muzeul Bruckenthal – sunt niște repere foarte populare și foarte cunoscute. Dar sunt mai puțini oameni care știu despre “Delta” din Transilvania, de legenda fantomei din Cetatea Ardud, de Biserica de sub lac din Beliș (și sunt doar câteva exemple). Astea sunt locurile și poveștile pe care le căutăm – cele mai puțin cunoscute, spre a le aduce la lumină și spre a convinge oamenii să le caute, la rândul lor și să le viziteze.

Cam asta e. O descriere mult mai romantică a ideii noastre găsiți aici

printransilvania3

A fost, vă spun sincer, foarte greu să pornim povestea asta. Dar, cu răbdare, cu nervi, cu convingere, cu entuziasm, am ajuns la momentul în care mâine pornim în prima călătorie. Și cred eu, cu tărie, că odată pornit, lucrurile vor merge de la sine.

Sper tare să vă placă poveștile ce vor urma.

Câteva note de final:

  • toți oamenii din echipă s-au implicat în povestea asta de dragul ideii. Nu pentru bani, nu pentru avantaje, nu din interes, pur și simplu pentru că le place ideea. Așa că vă rog, fiți fermi, dar blajini când ne criticați 😀
  • poveștile care se află până acum pe site sunt doar frânturi din ceea ce va urma. Avem acum câteva lucruri publicate acolo, cu fotografii preluate de pe net (la toate am menționat sursa!), dar poveștile din urma călătoriilor vor fi mult mai ample și se vor bucura de clipuri video și de galerii foto (nu doar de câte o imagine, ca acum)
  • avem o pagină de facebook, un cont de twitter, va urma un cont de instagram. Mai avem și alte canale sociale, o să le anunț când vor deveni interesante.
  • primim sugestii, critici, laude cu aceeași bucurie.

Foarte important, vreau musai să le mulțumesc celor care au crezut în ideea noastră încă din momentul în care nici măcar nu era pusă pe hârtie – Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, EuroGSM, Electrogrup, Continental Hotels. Fără ajutorul lor, ar fi rămas doar o idee.

Așadar… la drum, prieteni!

Andrei Crivăț

23 Comments

  1. Mihaela Curea   •  

    O să vă urmăresc cu drag. Astfel vom afla ÅŸi noi ce mai e frumos de vizitat prin Transilvania.

  2. Pingback: Despre pasiune | TVdece

  3. Pingback: Prin Transilvani | arhi blog

  4. RoseN   •  

    Minunat, asteptam povestile si frumusetile! Bravo, bravo!

  5. richie   •  

    Cum sa nu-ti placa o asa idee misto? Felicitari pentru punerea ei in miscare si bafta in expeditii.. Sunt cateva locuri extrem de interesante in itinerarul vostru si abia astept sa va aud povestile..

  6. copila blondă   •  

    În Sibiu, mergeÅ£i la Cisnădioara, la cetate. E ceva acolo. 🙂

  7. Pingback: Am trei breaking news din blogosferă • Chinezu

  8. Dani   •  

    Daca ajungi prin Oradea da un semn si ne vedem la o bere/un suc 🙂

    Drum bun!

  9. Isauratigre   •  

    foarte frumoasa este Transilvania in Dej am verisori eu sunt din Toplita un orasel de munte frumos iti doresc succes Mult succes în călătorie Doinita

  10. Povesti de calatorie   •  

    O idee minunata, Romania trebuie sa fie descoperita pas cu pas pentru ca avem ce oferi!

  11. Sandu   •  

    SUPER IDEE!!!…..o sa va urmaresc ….

  12. Pingback: Sunday’s Media Recap | hoinaru.ro - Un blog intr-un pahar cu apa

  13. Bia   •  

    Faină idee, să aveți drum bun, să umblați bine și să aflați toate poveștile. Eu o să urmăresc cu plăcere chiar din Transilvania 😉

  14. mihai   •  

    excelenta idee! BRAVO!! am citit un serial extraordinar in Foaia Transiilvana -Mici istorii clujene care mi-a placut f mult/va urez succes!!

  15. MICMIC.ro   •  

    Felicitari ! Buna idee . O sa va urmarim cu placere .
    Maria

  16. Simon L.Dorel   •  

    FA-O! Transilvania , in sine, este o particica de rai romanesc. Zona Clujului, satele si oraselele satelit, sunt o atractie eterna , chiar si pentru mine , care SUNT clujean. Orasul, satele, vechile castele ale voievozilor romani (Gelu-Gilau), unguri (Banfy-Cluj, Rascruci, Bontida, …) , toate merita vazute. Asta este , sunt un clujean indragostit de propriul judet, de istoria si cultura pe care o emana…Proiectul este unul grozav, satisfactiile vor fi, desigur, pe masura. SUCCES!

  17. Rita   •  

    Ce idee minunata! Felicitari pentru determinarea de care ati dat dovada pana acum si multa bafta in continuare.
    Sper din toata inima ca satisfactile voastre vor fi pe masura muncii depuse.
    O sa va urmaresc cu drag.

  18. Aurora   •  

    Felicitari! Interesant si dorit proiect! Spor!!!!Astept cu nerabdare sa va citesc, sa va vad si sa va aud. Aurora

  19. metin   •  

    Ador ideea si va sugerez sa incepeti aceasta calatorie din… Dobrogea. Ati putea gasi aici atat de necesarele clarificari privind originea denumirii acestei regiuni, dar si a altor tinuturi romanesti.
    (Taner Murat, Opening the Doors of Science, Ed. Studis, Iasi, 2012, cap. Regressive Assimilation of Crimean Tatars)

  20. ovi   •  

    Iti doresc sa te bucuri de ceea ce faci!
    Mi-au placut micile calatorii!! Succes deplin!

  21. Pingback: Chateau-sur-Olt | InSibiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu