Pentru o singura ocazie, fur conceptul de ymterviu de la Bradut Ulmanu si Iulian Comanescu (ca ei l-au inventat/denumit). Promit ca o sa merite, si sper sa nu se supere pentru imprumut. In scurt timp, voi posta o discutie cu o persoana din mijlocul evenimentelor de ieri, cu arestarea managerilor Trustului GAZETA
Continuare de aici.
E ora 12.25, si tocmai m-am intors de la tribunal.
Liviu Man, Ioan Otel, Dorel Vidican, Anca-Elena Cocut si Aurel Muresan au primit mandate de arestare preventiva pe 29 de zile. Procurorul a declarat ca in cauza sunt 7-8 plangeri, ca e vorba de sute de milioane de lei (si nu de sute de mii de euro, cum se spune pe realitatea) si ca cercetarile vor fi continuate si se vor extinde si asupra altor persoane.
Mihai Petean (redactor sef Gazeta de Cluj) si Adrian Avarvarei au fost eliberati, urmand sa fie – probabil – martori. Am vorbit cu Mihai la iesire, era stors, fusese anchetat 8 ore. A fost intrebat despre contractele de publicitate, cu care el de fapt n-are nici o treaba.
UPDATE 1: Buna ziua, Ardeal (BZA) a aparut astazi in 4 pagini, desi de obicei are 12-16. Cele 4 pagini contin comunicatul trustului Gazeta si reiau niste materiale mai vechi, unul chiar din Catavencu, despre cei pe care ii considera ei responsabili de ce s-a intamplat: comisarul care i-a ridicat, sotii Cataniciu, afaceristii Pocol si Capusan, Mircea Chertes. Toate aceste materiale au mai fost publicate, iar in numarul de azi apar cu data la care au fost publicate initial
UPDATE 2: In aceasta dimineata, directorul general al Trustului Gazeta, Aurelian Grama, a fost chemat la audieri de procurorii DIICOT Cluj, sustin surse judiciare
UPDATE 3: Exista zvonuri – deci nu informatii, ci zvonuri, din doua parti – ca Aurelian Grama NU ar fi fost chemat la audieri. Asadar, fata de aceasta informatie am rezerve. Dar nu o dezmint inca, pana nu aflu sigur.
UPDATE 4: Aparent, Aurelina Grama nu a fost deloc chemat la audieri. Nu exista certitudini, dar cineva mi-a spus ca a vorbit cu el si ca e bine mersi. Am fost dezinformat 🙂 (multumesc, ochi albastri, oricine ai fi. aveai dreptate, eu am gresit si imi cer scuze)
UPDATE 5: Recursul celor 5 arestati va avea loc maine, 1 noiembrie.
Sefii trustului Gazeta – Gazeta de Cluj, Buna ziua Ardeal si multe altele – au fost ridicati de politie in aceasta dimineata. In comunicatul primit de la Parchet DIICOT scrie ca se efectueaza acte de urmarire penala cu privire la invinuitii Man Liviu, Otel Ion, Muresan Aurel, Avarvarei Adrian, Vidican Dorel si Cocut Elena (la toti se dau initialele) retinandu-se in sarcina lor ca au constituit un grup infractional organizat in vederea obtinerii de foloase injuste prin santajarea mai multor persoane din judetele Cluj si Bistrita prin intermediul publicatiilor apartinand trustului de presa GazetaIncepand cu anul 2004, susnumitii avand fiecare atributii clar delimitate in interiorul grupului infractional au constrans (prin amenintari cu darea in vileag in publicatiile trustului de presa) oameni de afaceri, politicieni, directori ai unor institutii publice, persoane cu functii de conducere din administratia publica locala sa incheie prin societatile pe care acestia le detin sau conduc contracte de publicitate cu trustul de presa, in conditiile in care o mare parte din foloasele materiale obtinute in aceasta modalitate le-au folosit in interes personal
In cauza s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de susnumitii pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional oragnizat prev de art. 7 alin. 1 si 3, Legea nr. 39/2003 si santaj calificat in forma continuata prev de art 194 alin1-2 CP
Zvonurile zic ca mascatii i-au luat de-acasa, cu noaptea in cap, si primul lucru le-au luat mobilele. Nu stim daca e adevarat acest detaliu, dar verificam
UPDATE: Intr-un articol de pe hotnews sunt niste greseli. Aurelian Grama nu e printre cei ridicati azi. I se da si poza, iar omul e – legal vorbind – complet nevinovat, si neimplicat in povestea asta. C.E – Anca-Elena Cocutz – nu e contabila. Intre timp, au fost corectate greselile respective. Publicatiile Trustului sunt 10, in total, daca nu chiar 11. nu doar alea doua. Iar zvonurile despre conflictul intre politisti… asa cum bine zic cei de la hotnews, sunt aberante.
UPDATE 2: detalii mai gasiti si la Vasile Racovitan
UPDATE 3: un zvon – neverificat – spune ca in urma cu vreo jumatate de ora, a fost ridicat si Mihai Petean, redactorul-sef al gazetei de cluj. Care, dupa parerea mea, n-a facut nimic rau. ca il cunosc bine si stiu ce spun. poate a fost luat doar pentru declaratii.
UPDATE 4: articol cu informatii noi, pe hotnews
UPDATE 5: din articol hotnews: Surse apropiate Parchetului ne-au declarat ca denuntatorii santajului ar fi sotii Cataniciu, ambii fiind membrii PD, Mircea Chertes, actualul consilier al lui Calin Popescu Tariceanu si afaceristul Costica Pocol
UPDATE 6: Tocmai am vorbit cu Mihai Petean, redactorul sef al Gazetei de Cluj. E la parchet. Va fi martor, si atat.
Povesteam cu ceva timp in urma despre Cluj-Napoca.
Azi, calator.eu a preluat povestea, completata cu imagini. O puteti citi/vedea aici.
Sunt furios. Securistii inving din nou. De data asta, Marius Tuca i-a ajutat, si as paria ca nu din naivitate.
Varujan Vosganian si-a retras candidatura de la postul de comisar european. Securitatea, poate si mai activa acum decat in urma cu 16 ani, a invins din nou.
Dar sunt furios pentru ca Varujan, un om pe care il cunosc si pe care il admiram, s-a lasat infrant de minciunile unui securist activ. de manipularile lui. de mizeriile lui. de denigrarile lui.
Bogdan, apelul tau trebuie readus in memoria colectiva. Se pare ca tara asta mai are vreo 50 de ani pana sa ridice capul din tarana.
Seful CJ Constanta a fost gasit dormind la volan, intr-o intersectie.
Azi, la Bucuresti, ziaristii l-au luat la intrebari. Dupa o gluma stupida, discutia a continuat astfel:
Sef CJ: Domnule, mi-a fost rau, ca eu sunt bolnav!
Rep: Da’ de ce suferiti ?
Sef CJ: de SPONDILOZA (SPONDILÓZĂ, spondiloze, s.f. Boală localizată la coloana vertebrală (în totalitate sau la unele segmente ale ei), care se manifestă prin dureri ÅŸi limitarea mobilităÅ£ii acesteia.)
Rep: Si de la spondiloza v-a fost rau si ati adormit ?
Sef CJ: Pai da, e posibil
No comment. I love this country.
Mizeria cu Varujan continua.
Basescu iese si spune ca garanteaza ca Vosganian n-a avut nici un fel de colaborare (uimitor, dar la asta ma voi gandi cu alta ocazie). Doar daca nu l-au dezinformat Serviciile, ceea ce ar fi foarte grav (zice tot Base).
SIE comunica sec – nu detine informatii privind presupusa legatura a lui Varujan Vosganian cu Centrul de Informatii Externe.(hotnews)
Dar Radu Tudor, analist militar al trustului Impact, spune live la tv: “Mda, a spus SIE ca n-are nici o informatie, dar daca are altcineva ?” Si ca astepta un raspuns mai categoric al SIE. WTF ?? ce-ar putea fi mai categoric decat NU AVEM INFORMATII ????
Sa recapitulam: in JN apare un articol in care Liviu Turcu, ultimul defector important al Securitatii, spune FIX A DOUA ZI dupa ce Varujan a fost propus pentru comisar european, cum era el – Varujan – informator al unui fost subordonat de-al lui. Deci VV (chiar, ce funny, Varujan Vosganian are un VW)… deci VV, spuneam, e de 16 ani in Parlament, dar Liviu Turcu s-a gandit fix alaltaieri sa anunte ca a fost informator.
Toata lumea neaga, pana si Basescu, desi VV e liberal. SIE neaga. CNSAS neaga. Guvernul neaga. Varujan neaga foarte categoric. Dar totusi s-ar putea sa minta toti, prieteni si dusmani ai lui VV. In schimb, n-avem nici o indoiala ca fostul ofiter de Secu, Liviu Turcu, spune numai si numai adevarul, din cinste si onoare si dragoste de neam.
Mizerabila e politica din tara asta. Asa, ciobaneasca si imbecila.
Prieteni, mai votati in sondajul de alaturi cu Dan Voiculescu.
Una dintre cele mai recente (patru) descoperiri muzicale ale ultimei saptamani: trupa Shin, din Georgia.
Detalii gasiti pe site-ul lor, dar o piesa puteti asculta aici. Piesa Dansao Caucasica de pe albumul ManyTimers, din 2005
Nici n-a fost bine nominalizat Vosganian pentru postul de comisar european, nici nu s-a confirmat bine, si au si inceput atacurile impotriva lui. 16 ani n-a suflat nimeni nici o vorba despe cum ar fi fost Varujan securist. ABSOLUT INTAMPLATOR a doua zi dupa nominalizare, cineva si-a adus aminte. amazing
Eh, nu doarme Baselu, nu doarme… si nu accepta sa piarda. Dar miscarea asta, cu revelatia de a doua zi… chiar mi se pare mizerabila.
Pe 3 noiembrie, la Cluj se lanseaza noua gama de vinuri Terra Romana de la S.E.R.V.E (Sauvignon Blanc, Roze, Cuvee Amaury, Cabernet Sauvignon, Cuvee Charlotte si Muscat Ottonel)
De asemenea, va fi lansat si Vinul Cavalerului – Feteasca Neagra. Participarea e pe baza strict de invitatii, dar eu am, asa ca promit ca povestesc ce minunatii o sa degust pe-acolo.

