WWW Party – mulțumirile

S-a scris peste tot despre cum a fost la WWW Party, așa că n-o să vă bat la cap cu detalii. A fost pur și simplu demențial. A fost, fără doar și poate, cea mai reușită ediție – cel puțin de până acum, că poate mai facem.

Eu vreau doar să mulțumesc. Că așa-i frumos, să mulțumești oamenilor fără care nu s-ar fi putut întâmpla sau fără care lucrurile n-ar fi fost atât de faine.

În primul rând, eBucataria, Polus, Vitrina, Porsche Timișoara, Restaurant Cityfusion – pentru că au avut încredere în noi și ne-au sprijinit.

Apoi, lui Dorin Costea – fără de care totul ar fi fost mult mai complicat. Mare domn, o să mă revanșez eu cândva, cumva, promit 🙂

Le mulțumesc lui Arhi, Manafu, Chinezu, Alex, Ruxa, celor de la Biz – pentru că au riscat să meargă pe mâna mea și au rămas o noapte în plus la Cluj, ca să participe la WWW Party. Din fericire, sunt convins că nu le-a părut rău. 🙂

Le mulțumesc celor care ne-au făcut seara atât de faină. Cristi Gog, Mirona, Ovi, Maya (mulțumesc, Mishu, că ești un ficior atâta de fain, nici nu știi), Nicu Bendea (deci cum ziceai că râde Piticu ?)

Le mulțumesc celor care au participat, din Cluj, Alba,, Timișoara. Lăsând la o parte faptul că sună clișeistic, eu m-am simțit ca într-o mare familie în seara aia. Am fost happy 🙂

Dar cel mai tare și cel mai tare le mulțumesc TVdece-ilor, Alina și Răzvan, care au transformat în realitate toate ideile mele despre acest party. Și care au avut MULTĂ răbdare cu mine, care-s un pisălog și-un agitat 🙂

Și bunului Dumnezeu, că m-a ținut pe picioare după o zi incredibil de lungă și că ne-a ajutat să ajungem înapoi la Timișoara întregi, după cel mai greu drum pe care l-am făcut în viața mea. Din lume.

Sper că n-am uitat pe nimeni. Dacă da, vă rog să mă trageți de mânecă.

Nu știu voi, dar eu de-abia aștept ediția a 5-a 🙂

Cam așa a fost (a filmat Tudor, căruia i-aș pune și link, dacă aș ști ce link să-i pun. aici sunt toate filmările)

Un mic later edit Zolty, îmi pare tare rău că s-au strâns atât de puțini bani pentru tine. Am încercat. O să mai încercăm. Promit.

Andrei Crivăț

6 Comments

  1. ruxa   •  

    apăi, crivăÅ£e, apreciază ÅŸi tu c-am mers pe mâna ta FARĂ să port tocuri, ceea ce e un mare hatâr :)))
    da’ a fost tare miÅŸto toată experienÅ£a, de la oameni până la party, în care, fireÅŸte, tot despre oameni e vorba, mulÅ£am, mă, ÅŸpicăre, ÅŸi să mai faci!

  2. Pingback: Tweets that mention WWW Party – mulțumirile » Andrei Crivat - Facem să fie bine -- Topsy.com

  3. Smile   •  

    Ovi Sirb chiar canta misto, nu-l mai auzisem pana acum

  4. zoltybogata   •  

    eu va multzumesc pt. k vretzi sa ma ajutatzi si cu aceasta ocazie vatzi inplicat si pt mine, asta dovedeste k sintetzi niste prieteni adevaratzi. multa sanatate si sarbatori fericite

  5. Pingback: O seară cu Nicu Bendea - andreicrivat.ro blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu