Universul paralel universului nostru

sau ceva, că m-am tot gândit ce titlu să-i și dau și doar ăsta a apărut

Vă povesteam ieri de ce a fost condamnat Dan Voiculescu – pentru că l-a supărat pe Lorin Fortuna.

Spre uimirea mea, după ce-am publicat acest rezultat al unei ample anchete jurnalistice, am descoperit că multă lume nu știe cine e Lorin Fortuna.

Ei bine, Lorin Fortuna este un domn din Timișoara, fost profesor universitar, care (am auzit, că nu i-am fost student) uneori mai întârzia la cursuri și le spunea studenților că a avut ceva treabă pe Saturn, sau pe Venus, sau pe Marte – mă rog, unde avea el treabă.

Eu sunt un foarte mare fan Lorin Fortuna. Am început să îi studiez învățăturile încă din 2007, când domnul Fortuna statuta cu o claritate de cristal următoarele:

mă proclam eu însumi în calitate de Conducător suprem Dumnezeu-6 al Supremației Multiomniversale nr. 4, în care sunt integrat existențial.

Sper că e LOGIC că, după o astfel de … autoproclamare, să zicem, omul mi-a trezit interesul. Și de-atunci îi urmăresc, cum spuneam, cu mare atenție învățăturile. O mică parte vă arăt și vouă azi. Vă rog să urmăriți cu atenție, că cine știe cum v-o fi de folos în viitor, când veți da nas în nas cu vreun membru al civilizației virtuală peștiliană-cașaloteană, individuală, albastrilă, auditivă, neagresională civilizațional virtual ?

Începem cu un moment mai simplu, în care profesorul explică cum l-a apărat pe Sean Connery. E simplu, tot așa cum l-a blestemat pe Paul Gascoigne!

Apoi, pentru cei mai avansați, povestește de lupta lui din tren cu Bafometos. N-a fost ușor, dar a izbândit.

În fine, asta e pentru cei inițiați. E un clip mai lung, dar schimbă TOTUL! E vorba despre… nu, mai bine vedeți voi înșivă. E vorba de o ticăloșie. Făcută de Creos. În fine.

Am să închei cu două vorbe.

Nutresc un respect absolut sincer moderatorului emisiunii Baricada TV, de la Arad. Nu schițează un zâmbet.

Și mulțumiri celui care a făcut ca aceste lecții de viață paralelă să fie pe youtube – Selo

Și încă ceva, BONUS!

Nu știți voi cine au fost Mihai Eminescu și Corneliu Zelea Codreanu. Vă spune profesorul Fortuna!

Andrei Crivăț

12 Comments

  1. Selo   •  

    Mulțumesc pentru apreciere și pentru link-ul către articolul meu. Din păcate dl Fortuna nu apreciază promovarea emisiuni dar sper că s-a convins că nu sunt agent 🙂

    • Andrei Crivat   •     Author

      dar șerpilian tot ești! 😀

  2. Selo   •  

    Bazat pe preferințele mele muzicale Mendrino mi-a confirmat că sunt delfinian pe culoarea galben 🙂

    • Andrei Crivat   •     Author

      ah, iartă-mă, încă sunt doar un începător în domeniu. Cine e Mendrino ? Și am înțeles de la prof. Fortuna că delfinian e de bine!

    • Selo   •  

      Mendriono e un combatant ezoteric dar numai sunt în temă dacă mai este activ .

  3. radu   •  

    da’ daca are dreptate?

  4. Z3Ro   •  

    Glorios, viata mea este completa acum

  5. Kpy   •  

    Extraordinar, baiatul ala e un erou, cum sa faci sute de ore de emisie cu asa invitat?

  6. Pingback: Ce-i așa de greu de înțeles că oamenii nu sunt centrul Universului?! | Manuel Cheta

  7. Pingback: Top trei lucruri uimitoare cu primarul Nicolae Robu! | Andrei Crivăț

  8. Pingback: Oameni care merită respectul nostru - TVdece

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu