Când eram mai tânăr, pe la 20 de ani, am cunoscut o fată cu care am făcut sex, la un moment dat. Evident, nu din prima seară, că eram copii cuminți. Cred că din a doua, nu mai știu și nici nu e relevant. Înainte să se întâmple mirificul act al iubirii fizice, ea mi-a spus privindu-mă cu ochi de căprioară speriată, șoptind: “să ai grijă, te rog… sunt virgină”. Am avut foarte mare grijă. Nu era virgină (dacă n-aș forța semantica, aș spune că dimpotrivă, dar nu spun) și nu asta contează. Însă n-am să uit toată viața mea cum, la final, la țigara de după, mi-a spus pe un ton victorios și care nu admitea replică: “ei! ai văzut că eram virgină ?!”.
Am rămas un pic mut de încrederea cu care îmi spunea, practic, “eu cred că tu ești atât de prost, că o să mă crezi” (cel puțin asta am înteles eu din întrebarea ei). Am rămas fără replică și eu rămân foarte rar fără replică. Așa că am dat cumva din cap, într-un mod care pe ea, pesemne, a făcut-o să creadă c-am zis da. După o vreme, a avut o poveste cu un prieten de-al meu, să-i spunem Mihai. Și nu mică mi-a fost mirarea să aflu că, în perioada în care Mihai o curta, să zicem, ea îl respingea explicându-i cât e de virgină. Amicul meu nu prea credea, așa că tipa i-a adus argumentul suprem: “dar TOATĂ lumea știe că-s virgină; întrebă-l și pe Crivăț, că ți-e prieten și pe el îl crezi. TOATĂ lumea știe că-s virgină”. După care s-a culcat și cu el și la urmă l-a întrebat și pe el exact la fel “ei, ai văzut că eram virgină ?”. Dudul ăsta a început să râdă, ea a luat-o de da. Și-a popularizat încă o vreme (cât am mai auzit de ea) povestea cu “sunt virgină, toată lumea știe, și Crivăț, și Mihai…”.
Povestea de mai sus poate nu s-a întâmplat niciodată în acest fel. Poate am uitat detalii, că-s ramolit, poate doar îmi joacă imaginația feste. Nu asta contează.
Se întâmplă însă în jurul nostru zi de zi. În viața reală, la fel ca și în lumea online în care mă învârt poate de prea mulți ani. Mai tot timpul apare un Gigel pe lângă tine care-ți spune ceva de genul “crezi, nu crezi, aseară am câștigat la poker un turneu de 10 mii de euro”. Tu îi răspunzi cu un simplu “bravo”, în general pentru că te doare la bască ce bani a câștigat sau n-a câștigat Gigelu’ la poker. El însă merge la un prieten comun și îi spune același lucru, prietenul comun nu-l crede și el aduce argumentul suprem – să te întrebe pe tine, că tu știi că așa a fost! Și-acum, Gigelu’ are, data viitoare când spune povestea, 2 martori – tu și prietenul comun.
Înțelegeți cum funcționează acest mecanism ? Sunt o grămadă de Gigei care, în dorința disperată de a obține recunoaștere, inventează martori la un eveniment care a avut loc doar în capu’ lor. Cheia succesului e să povestească evenimentul cât mai multor oameni – la urmă, cine mai stă să întrebe 30 de martori inventați dacă a fost așa sau nu ? Iar pe tine, care ai fost primul, cine te mai crede când spui “stai un pic, n-a fost chiar așa”, când Gigelu’ mai are 29 de martori ? Tu ești doar invidios pe succesele altora, dacă nu recunoști povestea în varianta devenită de-acum oficială.
Poate fără nici o legătură – dacă în lumea asta online oamenii ar începe să spună adevărul, ar ieși măcel. Dacă oamenii ar începe să spună ce știu și mai ales ce păreri au în sinea lor unii despre alții – clienți despre furnizori, agenții despre bloggeri, bloggeri despre agenții și mai ales bloggeri despre bloggeri – well, nu cred c-ar mai exista o lume online. Sau, ca să spunem altfel, lumea online din România va înceta să existe așa cum o știm noi astăzi.
Partea frumoasă și liniștitoare, însă, e că nimeni niciodată n-o să facă asta. Nici măcar eu. Pentru că mai bine facem să fie bine. Pentru că formularea “e împotriva intereselor mele să fac asta” poate să însemne, uneori, un interes de 100-200 de euro, da’ nu mai bine să-i am, decât să nu-i am ? Nu mai bine să fie bine ? Nu merge, oricum, și-așa ?
Problema e că, încet-încet, te-apucă sila. Și-ți vine să pleci acasă. Și să nu mai ieși niciodată.
🙂 decat atat
Haioasa prima parte
si-atunci… parca-i mai bine sa ferim profunzmea din oglinda….
eu nu va inteleg, oameni buni… pe la toti a-listerii articole ge genul asta – vai, lumea e rea, piscotari, interese, mancatorie etc etc. Grow up!! Asta se intampla in orice comunitate, ca e grupa mica de la gradinita, ca e serviciu, ca e facultate, ca e comunitate online. Nu va mai plangeti ca niste muieri triste, e penibil.
cel mai mult imi place c-ai inteles perfect despre ce vorbim, inainte sa-ti dai cu parerea 🙂
E asa, mindfuck, articolul tau. :)) Nu m-am gandit niciodata la asta si nici nu am intalnit astfel de oameni, dar prin felul in care ai pus tu problema, iti cam dau dreptate.
Oare tipa aia este si acum „virgina� :))
din fericire, n-am idee ce face 🙂
Tare haioasa partea de fantezie literara si trist ca ceva s-a intamplat. Poate chiar mai multe ceva-uri… Domnule Crivat, sa nu duceti acasa si nu mai iesiti, ca asa ati spus chiar dvs: “nimeni niciodată n-o să facă asta”. Daca stiti care-i generatorul de lehamite, evitati-l data viitoare. Daca-s mai multi, evitati-i pe toti. Ca or mai fi si oameni/organizatii cumsecade in online-ul asta… Sau sunt eu prea idealista. 🙂 Imbratisari cu drag si bine, muuuult bine!
multumesc, Daiana. si eu sunt idealist, in general 🙂
Ai vazut The Invention of Lying? http://www.youtube.com/watch?v=a-H2dNfx-Uw
nu, dar il voi vedea in seara asta 🙂
interesul de 100-200 eur de care amintesti exista cu siguranta
dar eu ca citiror daca observ minciunele sau jumatati de adevaruri aleg sa nu-i mai dau clickul marelui bloger si zic …pas
Din ce spui tu aici se intelege ca bloggerii prefera sa fie ipocriti ca sa nu piarda aia 100-200€.
Altfel spus: stiu ca X miroase a rahat, dar prefer sa ma fac ca nu simt.
Ca blogger poți fi oricine oricând, ca om, dacă n-ai principii, ești nimeni. Așa că poate oricine să spună tot sau să nu spună nimic, atâta vreme cât o face din poziția unui redactor sau orator. Problema intervine când cineva mi se adresează direct. Din principiu urăsc minciuna, iar cine mă minte îmi dă impresia că mă ia de proastă.
Ca și concluzie, Andrei, poți să scrii pe blog că femeile sunt proaste, că nu conduc bine, că nu-s bune decât de [….], n-o să mă atac, dar dacă vii la mine și-mi zici â€Ești proastăâ€, s-ar putea să am altă reacție.
Cred că dacă virgina ta scria pe blog â€starea ei de fapt†și mai era și a-lister, deci avea vreo câteva mii de â€martoriâ€, nu era așa deranjant. Altfel, rușine ei și Gigeilor.
Cei ce scriu pe bloguri sunt oameni. Ce se întămplă în mediul online se întâmplă peste de tot de când lumea ÅŸi pământul. Doar că aici e puÅ£in mai vizibil ÅŸi uneori te mai apucă greaÅ£a. Noroc că există real life ÅŸi vezi că ÅŸi acolo e la fel ÅŸi trece repede
Iti cer scuze, cumva am stricat aliniamentul planetelor din post+comentarii? Sa le fie rusine Gigeilor, atunci!
un pic; dar apreciez maxim ca ai scris corect “iti cer scuze” 🙂
La noi la Braila se face (facea?) scoala, nu gluma 🙂