Azi mi-e bine. Pentru prima oară, după multă vreme, am sentimentul de bine total. Sunt zen, vorba lui Arhi. Foarte zen.

În plan personal, ultimii mei ani n-au fost foarte buni. Mi s-au întâmplat lucruri bune și lucruri rele, evident, ca tuturor – dar per total am rămas cu un gust amar după trecerea lor. Poate că lucrurile rele au fost mai multe. Sau poate că n-am fost eu ok cu mine însumi și din cauza asta n-am știut să apreciez lucrurile și oamenii așa cum ar fi trebuit. Naiba știe.

Dar azi… azi am un sentiment extraordinar de intens și puternic c-o să fie bine. Simt că eu, în sinea mea, am tras o linie între anii trecuți și anul ăsta, care doar a început, că mi-am încheiat toate socotelile neîncheiate din capul meu și c-o să fie foarte bine. Simt, ad literam, că azi e prima zi din restul vieții mele.

Și nici măcar pentru că s-ar fi întâmplat ceva extraordinar. Nu, mi se întâmplă lucruri FOARTE simple, care mă fac fericit. Așa cum ar trebui să fie mereu, de fapt.

Dacă măcar jumătate din 2011 o să fie atât de bun precum a început, dacă măcar pe jumătate se păstrează proporția de lucruri bune care mi s-au întâmplat în acest început de an și de oameni frumoși din viața mea, de aproape sau de departe, s-ar putea ca 2011 să fie cel mai bun an de-o vreme încoace. În 2009 viața mea a luat o turnură mai puțin plăcută pentru mine, dar am cumva sentimentul că gata, asta a fost. Că m-am eliberat de frustrările, nervii și complexele adunate în 2 ani. Că vor reîncepe lucrurile foarte bune și frumoase. Că va fi bine 🙂

Ca să fac o parafrază, vă spun: Bună ziua. Mă numesc Andrei Crivăț și azi, cel puțin, îmi iubesc viața.