Lucruri bune din București

De când am venit mă tot plâng că nu-mi place aici, că nu mă pot adapta, că la Transilvania era mai bine, mai frumos și mai curat. Și chiar așa și e.

Doar că uneori, aici se întâmplă și lucruri bune.

Spre exemplu, uneori stai răbdător la semafor – aici stai la semafoare, nene, nu te-ncurci! – și, cum stai așa și cântă muzica în mașină de la ceva radio, îl vezi pe Andrei pe trotuar. Și oprești muzica și deschizi geamul, să vorbești cu el, că nu l-ai văzut de multă vreme! Și stabiliți că hai, că dacă e poate vă mai vedeți și voi.

Și după aia pleacă și ridici geamul și repornești radioul ăla.

Și fix, dar fix atunci începe piesa asta, nene:

Care nici n-auzisem de oaminii ăștia, măcar! Sunt din Seattle, cântă de 10 ani, au 9 albume și componența actuală include niște oameni din Bosnia, Bulgaria și Indonezia (wtf?!), ceea ce explică oarecum furia cu care abordează ritmuri balcanice.

Păi, dacă nu eram în București și nu stăteam la semafor și nu trecea Andrei și nu opream radioul și nu-l porneam iar, mai aflam eu, ca om, ca ființă, de oaminii ăștia ?

foto: bucharest via shutterstock

VRELO la Alba Iulia

Am mai povestit despre faptul că dezvolt des obsesii. Din fericire, în general sunt muzicale.

Ei bine, domnul Dan nici măcar cu gândul n-a gândit că-mi va crea o nouă obsesie când mi-a dat pe messenger (yahoo messenger – noi, ăștia foarte bătrâni, încă îl folosim) piesa asta.

Mno, faza e alta. Mie gagicile astea mi se pare absolut bestiale (și de câteva ore ascult toate piesele lor). Dacă vă plac măcar pe jumătate cât îmi plac mie și aveți ocazia să ajungeți în zonă, ele vor fi la Alba Iulia Music & Film Festival, care are loc între 4 și 7 septembrie.

Eu n-ajung, sunt un pic prins între mobilă și electrocasnice, dar dacă aveți drum, nu le ratați, sunt absolut bestiale.

3 variante

Eu v-am mai spus că dezvolt obsesii. Majoritatea muzicale, din fericire.

Spre exemplu, există o piesă care se numește Insensatez, compusă de Antonio Carlos Jobim. În engleză, titlul e tradus eronat “How Insensitive”. Această piesă s-a cântat (din câte am descoperit eu) în 48 de variante. Obsesia mea e să le am pe toate. Deocamdată am vreo 29. N-o să credeți, dar deși internetul ăsta e mare și cuprinzător, unele variante sunt extrem de rare.

În fine, nu ăsta e subiectul de azi, voiam doar să v-arăt cât de obsesiv pot fi.

O altă obsesie de-a mea este melodia-temă din filmul Nașul/The Godfather.

Piesa originală se numește Speak softly love și a fost compusă de Nino Rota.

Asta e varianta din film. Și preferata mea, cred. În film, personajul (fiul Nașului) spune că-i o piesă autentic siciliană. Mno, nu e. Dar versurile în siciliană sunt tare frumoase. (cine vine să-mi spună că-i italiană și nu siciliană intră în spam și primește sudălmi grele!)

Și asta e varianta Slash/Guns’n’Roses, care are darul de a-mi ridica părul pe mâini de fiecare dată când o aud.