Eu am învățat la școală (eram în trecere pe la o școală, adică, așteptam o gagică) cum că limba (română) e un organism viu, în permanentă mișcare. Tot timpul se nasc cuvinte noi, tot timpul dispar cuvinte, altele se modifică chiar în timp ce citim acest text. În concluzie, limba e o chestie dinamică și regulile ei se modifică de la o zi la alta.

Ca să nu trec prin viața asta ca gâsca prin apă, am zis să aduc și eu, la nivelul modest, o contribuție mică la dezvoltarea limbii române.

Așa că în această dimineață am inventat cuvântul ÎNMĂHMURIT.

Cuvântul – sper eu – e destul de sugestiv. Totuși, ca să nu fie confuzii, o să încerc să-l explic cât mai științific.

Înmăhmurit se referă la acele momente în care, după o noapte grea de chef intens, te trezești dimineața din somn. Dai să te ridici din pat, dar rămâi pe marginea lui, relativ confuz, relativ amețit. Îți dai seama că viața e grea, că picioarele tale nu mai au puterea de odinioară, că nu mai ai vârsta potrivită pentru astfel de stări. Capul tău e un element complet instabil și în derivă și îți juri (în șoaptă, că nu suporți zgomotele și nici nu prea ai voce) că n-o să mai consumi băuturi alcoolice. Niciodată.

Toate aceste stări, cumulate, se pot descrie prin “m-am trezit și am rămas înmăhmurit pe marginea patului”. Nu-i mai simplu ?

PS: Mama, să știi că eu nu cunosc stările de mai sus, am auzit de ele doar de la diverse cunoștințe. 🙂

PPS: TVdece, acum pot să fac parte din Verbola ?