Cristi Manafu a publicat, sâmbătă, câteva sugestii ale lui Noemi Revnic pentru un eventual manual de reguli nescrise în PR. Cu acceptul lui, le scriu și aici:

Asadar, un manual de PR contemporan ar trebui sa mentioneze:

1. cum trebuie sa suni inapoi dupa ce ai avut un missed call, cel mai tarziu in termen de o zi.
2. la fel este valabil si pentru emails & sms-uri.
3. cum sa raspunzi la un email cu o solicitare de parteneriat, sponsorizare etc in timp util, ca sa nu ii incurci prea tare pe cei care ti-au scris.
4. cum sa nu ti se urce la cap celebritatea PR-istica & Co.

Eu, pe primele trei, le-aș pune în fișa postului pentru oricine se ocupă de imaginea unei companii, indiferent de poziție. E tare frustrant să trimiți un mail și să nu primești răspuns cu lunile (sau cu anii, după caz), indiferent care-i răspunsul. Și te face să crezi lucruri urâte despre compania respectivă. Dar nu asta e ideea principală.

Aș merge mai departe. Aș introduce o materie obligatorie în școli – cum spunem nu.

Că-i vorba de relații amoroase, că-i vorba de relații de amiciție, că-i vorba de oferete de colaborare, că-i vorba de cereri de ajutor cu nimicuri, viața ar fi mult mai simplă pentru toți oamenii DIN LUME dacă am putea spune nu atunci când vrem să spunem nu. Nu, nu vreau să ies cu tine la cină – caz închis. Nu vreau să ieșim la bere, nu vreau să colaborăm în proiectul tău, nu vreau să-ți împrumut motocoasa mea. Gata, am închis discuția. Pe de-o parte, cel care cere știe cum stă, merge mai departe, caută soluția în altă parte. Pe de altă parte, cel căruia i se cere nu mai trebuie să se chinuie să găsească metode de a evita cererea, nu mai trebuie să suporte insistențe și câte și mai câte.

Mi-s dragi oamenii (fie în relații personale, fie în relații de muncă) care știu să spună nu. Fac viața mai ușoară.