Tavi Hoandră revine, după mult timp, cu un post foarte fain – în opinia mea, firește – despre “procurorii de presă”. Acei copii (asta, firește, n-are nici o legătură cu vârsta biologică), lucrători în instituții media – că e prea mult să le spui jurnaliști – care sunt deținători ai tuturor adevărurilor absolute. Teoreticieni totali ai meseriei, care însă n-au nimic în comun cu practica. Judecători infailibili ai tuturor întâmplărilor și opiniilor altora, în ciuda faptului că niciodată n-au trecut peste nivelul mediocrității și că n-au nici un fel de standarde morale sau intelectuale. Oameni cu care nu poți dialoga, pentru că la ei cele mai “gândite” contra-argumente sunt de genul “Eu știu mai bine, pentru că tu ești prieten cu x sau rudă cu y” sau “ești prost” fără să-ți poată spune de ce. Adepți ai deontologiei până în măduva oaselor, dar numai și numai când e vorba să-i judece pe alții. Nu-s puțini, dar sunt aprigi. La fel ca procurorii vremurilor apuse, sunt dușmănoși, de neclintit, obtuzi și unidirecționali în gândire.