Eu, de-a lungul vieții, m-am tot mutat de colo-colo. Mai întâi la București, apoi la Cluj, acum la Timișoara – și-om vedea ce-o mai urma. În toate mutările astea au existat niște tipare. Prima săptămână e întotdeauna la fel, oriunde.
Prima săptămână e cea în care sunt nerăbdător și entuziast. Atât de multe lucruri noi de văzut, atâția oameni noi de cunoscut, atâtea lucruri noi de vizitat… Lucruri care mă țin alert și nu mă lasă să dorm 🙂
Prima săptămână e cea în care nu realizez că m-am mutat de tot. Aștept, undeva în fundul creierului meu, să plec înapoi, acasă. Când îi aud pe cei din jurul meu cu chestii de genul “peste 2 săptămâni facem cutare lucru”, primul meu gând e “ce păcat că eu n-o să mai fiu”. Apoi, încet, îmi dau seama că de fapt nu mai plec nicăieri. În mod paradoxal, ideea asta îmi oferă în același timp relaxare și panică. Relaxare pentru că nu mai am un deadline în față, panică pentru că … stai, nu mai plec acasă ??
E grea prima săptămână. Și plină de trăiri contradictorii. La capătul ei, mă pocnesc depresiile și dorurile legate de locul din care am plecat și de oamenii pe care i-am lăsat acolo și dorința aprigă de a merge înapoi. Și întrebările retorice de genul “vaaaaaaai, de ce am plecat ? cum am putut face asta ?”
Apoi trec și astea și viața intră, de obicei, pe un făgaș … obișnuit, să zicem.
Dar prima săptămână e cea mai grea. Poate și pentru că sunt rac și mă atașez ușor de lucruri, de locuri și de oameni. Și scap greu de atașamentul ăsta.
Și cel mai enervant lucru, într-un oraș nou, e că nu știu străzile, scurtăturile, locurile “secrete”, locurile de parcare, magazinele, cârciumile faine, locurile unde au cea mai bună pizza (bine, în Timișoara pe astea le-am învățat primele 🙂 ). Când le învăț, atunci încep să mă simt acasă.
🙂 felicitari domnule! mult succes in descifrarea unui nou oras! ai ceva curaj sa iti faci bocceluta si sa pleci intr-un oras nou. 🙂 sa te simti bine acolo!
lasa ca o sa mai vina si oamenii faini pe care i-ai cunoscut sa te vada 😉 Si apoi o sa mai treci si tu pe la ei…
Vai, da eu care sunt de aproape o luna aici si nu m-am atasat deloc? Si au mancare proasta, multumesc lui Dumnezeu ca am bucatarie si gatesc. Numa la turc si la indian am mancat bun rau. In rest, da-le Doamne minte ca prost se mai mananca in tara asta….
Mno, bine sa-ti fie 🙂
o fi grav tare daca eu nici dupa atata timp nu stiu strazile dupa nume? dar am scuza “Timisoara e maaare”
Frumos ai scris. Cumva, te înțeleg, mai ales că am stat și în Timișoara, și în Cluj, dar prea puțin ca să apuc să cunosc bine locurile. Și te și invidiez, într-un fel. Într-un mare fel.
Sper să-ți fie bine de tot în Temesvar.
P.S. La mine în reader încă ești în grupul Cluj. Și deocamdată acolo rămâi!
m-a sunat aseara Zicu. era aproape beat. desi n-a spus-o, am simtit ca ii lipsesti
Bah, nici n-apuca omu’ sa mance o pljeskavica cu kaimac la Karadjordje Restaurant, ca se si umple de comentarii pe-aici 🙂
@Ana: multumesc mult – deja ma simt bine aici 🙂
@Delice: io ti-am zis dinainte sa pleci, aia mananca cel mai prost din lume 🙂
@Adizzy: daaaa, e mare si incurcata. lasa ca le invatam noi incet incet 🙂
@Denisa: lasa ca-mi castig eu locul in grupul “Timisoara” :))
@Maka za Man: stiu ca-i lipsesc. si ei imi lipsesc mie foarte tare (si da, m-a sunat si pe mine 🙂 )
Ce frumos! Vreau si eu sa traiesc cate o saptamana prin toate orasele mari:))
ACASĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!
salut…incearca pizzaiolo de pe str. miresei…este excelenta