post pentru clujeni, îndeosebi
Mâine seară (adică vineri, 13 ianurie 2012) de la ora 22.00 se întâmplă în Euphoria Music Hall concert cu Nightlosers.
Și eu ofer 5 invitații duble pentru primii 5 comentatori care-mi spun cum îl cheamă pe clăparul de la Nightlosers 🙂
Prietenul – român întors acasă – a terminat Dublin Institute of Technology și specializarea lui e Games Developing and Design.
Drept pentru care își caută un job de Game Designer. Dar se pricepe și la C/C++, Java, Python, Prolog, Haskell, J2ME, PHP și HTML.
Pentru că nu a mai lucrat (exceptând diverse concursuri și proiecte din facultate) își caută un job entry-level sau măcar un internship (plătit sau nu).
Dacă vă interesează, un mail sau un comentariu v-ar putea pune în legătură cu el.
Nu de la noi. De la alții.
Serbia are (conform ultimului recensământ, din 2003) un pic peste 7 milioane de cetățeni (fără Kosovo). Dintre aceștia, de bună seamă c-o parte sunt bebeluși, copii la școală, femei pașnice, studenți, bătrâni.
Conform unui proiect de lege privind firmele de securitate din Serbia (alea private, zic), angajații Ministerului de Interne dețin 53.000 de arme de foc. La o populație de 7 milioane, da ? În plus, agențiile de pază și protecție mai dețin 47.000 de arme de foc. Adică la un loc, autoritățile și firmele de pază au 100.000 de arme de foc, la o populație (nu repet întâplător) de 7 milioane de cetățeni.
Booooooon. Aici începe partea amuzantă.
În afară de astea 100.000 de arme de foc, mai există 1 milion de arme de foc înregistrate de cetățeni, în mod legal. Și, un pic de atenție vă rog, bat tobe: se estimează încă 950.000 de arme de foc deținute de cetățeni ilegal.
Adică 2 milioane de arme de foc sunt la 7 milioane de cetățeni. Și 100 de mii la forțele de securitate (ale statului și private). Păi eu să trăiesc acolo m-aș simți liniștit. Și o spun fără nici un fel de ironie. Adică dacă eu și toți vecinii mei avem arme, cine să vină la noi în cartier să facă scandal ? Nu ? Nu zic bine ?
(fără absolut nici o legătură, și nu c-aș fi io paranoic… vă mai amintiți articolul ăsta ?)
notă intro: Doamne, ce frumos o fost în vacanță, ce minunat am petrecut cu toții Sărbătorile, ce ne-a mai plăcut, ce bine o să fie în 2012, Doamne-ajută, drumuri bune și-un an cât mai plăcut s-avem, dacă se poate. [insert poze din vacanță aici și poze cu mâncăruri de Crăciun. Și cu deserturi]
Mari și minunate sunt miracolele economiei de piață.
Spre exemplu, avem o brânză Napolact (și pe voi, când vedeți “napo”, vă duce gândul la Napoca, cum ar fi Cluj-Napoca, jud. Cluj, da ? nu-s eu defect, zic… ) distribuită de Friesland Câmpina. Care are sediul, după cum e firesc, natural și sugestiv, în Satu-Mare, pe strada Cloșca. (propun să click pentru mărire. de poză, nu de notă, în caz că sunteți studenți)
LATER UPDATE după cum zice domnul de mai jos (la comentarii), nu e din Câmpina, așa se numește compania: FrieslandCampina. Dar asta nu face să sune mai puțin funny, așa-i ? 🙂
Fac o pauză scurtă de la pauza pe care mi-am dat-o, c-o meritam. Ca să vă povestesc două lucruri faine.
1. Înainte de Crăciun, Alina ne-a strâns să facem cozonaci, sub îndrumarea lui Adi Hădean (în cadrul campaniei Obiceiuri Sănătoase) Și-am făcut – adică au făcut, eu am fost, cum s-ar zice, observator. Ușor nu le-a fost cozonăcarilor, pun pariu că cel puțin o parte din ei au avut febră musculară a doua zi – nu-i ușor să frămânți un aluat serios, cum s-ar zice. Dar a fost o seară ca în familie. Povestea pe larg o găsiți aici.
2. În urmă cu niște ani, într-o piață din Salzburg am rugat un caricaturist rus să-mi facă o caricatură veselă. Care să facă oamenii să râdă. Sau măcar să zâmbească. I-a ieșit o chestie tristă, care până și mie îmi stârnea mila – lucru ciudat, că doar io eram în desenul ăla. După acest eșec, am renunțat la ideea de-a mai avea o caricatură cu mine. Acum ceva vreme, însă, Raul mi-a adus cea mai tare caricatură de vreodată. Cu ocazia lansării studioului său de mobilă personalizată și design interior – la care puteți apela cu încredere (îi găsiți și pe facebook și pe twitter). Caricatura e deja pe un perete al apartamentului meu.
Bun, eu mă întorc la pauza mea totală. Ne-auzim la anul, să fiți cuminți și să iubiți mult.
Așa că în următoarele zile o să ne-auzim mai rar.
O să revin, totuși, să scriu despre cât de frumos a fost aseară la workshop-ul de cozonaci, ținut de Adi Hădean și organizat de TVdece, în cadrul campaniei Obiceiuri Sănătoase/Activia
Și despre ce caricatură – surpriză am primit de la Raul Meilă Studio.
Dar altfel, ne-auzim după 9 ianuarie, că io o să fiu un pic plecat și sper sincer să n-am semnal la telefon sau la net. 🙂
Și, de dragul Dianei (știu că-i plac astea), o să fac un scurt bilanț al anului 2011.
2011 a fost un an plin, foarte plin. Dar mai bun ca 2010. Și mai prost ca 2012, desigur. A fost un an frumos, dar care m-a obosit peste măsură – de aia am nevoie de-o pauză.
Vă pup de nu vă vedeți. S-aveți un Crăciun liniștit și-o noapte de Anul Nou memorabilă. Și să fiți sănătoși, fericiți și foarte, foarte iubiți. Și prosperi.
Hvala!
Există o reacție – întâlnită de mine la o grămadă de oameni – care mă enervează până la isterie.
Un om îți povestește ceva
– Și aseară vorbeam cu Gigel…
– Cine e Gigel ?
Ei bine, în momentul ăsta, omul din fața ta se transformă vizibil. Ridică sprâncenele, mărește ochii, începe să respire mai repede. Pe fața lui se citesc șocul, spaima, dar se întrevăd ușor, dacă te uiți cu atenție, disprețul și mila:
– Nu-l știiiiiiiii pe Gigeeeeeeeeel ???
După care se naște un mic zâmbet în colțul gurii. Un zâmbest de discretă superioritate.
Iar tu te simți mic și vinovat. Sau, după caz, te-apucă crizele, cum m-apucă pe mine.
A, și nu e valabil doar când nu știi vreun Gigel despre care interlocutorul tău crede că e cunoscut ca însuși bunul Papă.
– N-ai văzuuuuuuuuut Loooooost ????
– Nu știiiiii Restaurantul Corcodușu’ de Auuuuuur ????
Nu mă, nu știu! NU ȘTIU! Așa, și ? Amu îs mai puțin om, că nu știu ? Ar trebui să fiu biciuit cu lanțu’ ud că nu știu, ca să mă învăț minte și pe viitor să știu ?
Bine că sunteți voi deștepți!
notă introductivă: în acest articol nu este vorba despre mine (care, mă știți, sunt plin de vigoare și energie) ci de un alt om, pe care o să-l numim așa, la plesneală, cu primul nume care ne vine în minte. De exemplu, Andrei C.
Andrei C. se afla într-o oarecare cafeneauă. Era singur, poate și pentru că era închisă cafeneaua, că era foarte devreme. Și butona, acolo, un laptop.
Fiind dimineață, omu’ s-a gândit că poate ar merge o cafea. S-a ridicat, s-a dus s-o prepare după un ritual minuțios. Între timp, se gândea să scrie un articol pe-un blog oarecare. A făcut cafeaua, a pus-o pe tejghea, a ieșit din bar și s-a întors la laptop. A început să butoneze iar, după care s-a gândit că, fiind dimineață, poate ar merge o cafea. S-a ridicat și s-a dus s-o prepare. Pe drum, a văzut cafeaua uitată pe tejghea.
True story.
Vine o vreme când lecitina ar trebui să fie felul principal la micul dejun.
PS: vă spun sincer că uitasem complet că lecitina se numește lecitină. L-am întrebat pe Vali “cum se numesc pastilele alea pe care le iei ca să nu mai uiți”, că uitasem.
A fost frumos, ca de obicei 🙂
Sincer, mi s-a părut mai interesant decât anul trecut. A fost o ediție axată mai mult pe studii de caz și mai puțin pe teorie – ori, în umila mea părere, din studiile de caz înveți o mulțime de lucruri.
Am fost mândru că o mulțime de speakeri au fost din Cluj. Alina și Răzvan, Radu, Adi, Gabi (că noi îl considerăm de-al nostru) au avut prezentări care au încântat sala și pe mine deopotrivă. Gabi, ca fapt divers, a vorbit pentru prima oară într-o conferință și a fost remarcabil. Un clip de-al lui, lansat la SMS, a devenit deja viral.
Și Marian, Robi și Dan au vorbit pentru prima dată într-o conferință. S-au descurcacat onorabil, tinerii online-ului clujean au, în opinia mea, potențial și cu timpul vor ajunge foarte “ascultabili”, ca să zic așa. Oricum, bravo lor pentru prezentări, au subliniat, fiecare, că în Cluj există o comunitate frumoasă și care face multe lucruri faine.
Bogdan a scris despre toate prezentările – dacă vreți să vedeți despre ce-au vorbit, pe lângă cei de mai sus, Victor, Costin, Cristi Manafu, Cristi China și ceilalți invitați
Mulțumesc, Marta & Revista Biz, pentru ocazia de-a participa – din nou – la o conferință care mi-a mai destupat mintea.
Și sponsorilor – Ursus, The Group, Danone, Banca Transilvania și Tarom
Anul trecut, la prima ediție clujeană a Social Media Summit, am fost pentru prima dată în viața mea șpicăr.
Pesemne că ceva am făcut bine, că Marta și Revista Biz m-au tot chemat după aia, să mai fiu, să mai zic, să mai spun…
Mîine are loc SMS Cluj 2 – și din nou voi fi șpicăr. Mă gândesc să port același tricou, pentru a sărbători trecerea unui an, dar iar mă ceartă Alex după aia că nu mă îmbrac corect 🙂
Dacă sunteți prin zonă, ne vedem la City Plaza, da ?
