No, te iubesc, așe…

Mie, romantic bătrân (că imediat devin clasic, vintage sau cum i s-o mai spune zilele astea), mi-i drag să aud oameni spunându-și că se iubesc. Amu… când un bărbat și-o femeie sunt de multă vreme într-o relație și totuși încă-și spun la telefon că se iubesc, mi-i și mai drag. Da’ totuși, în majoritatea cazurilor, “te iubesc”-ul devine un fel de salut. Adică e limpede că-i din suflet și sincer și tot, da’ e o formulă cumva standard de încheiere a unei conversații. În sensul că-i bai mare dacă nu se spune, ceva nu-i bine.

Da’ nu asta-i ideea.

Oamenii din diverse zone ale țării își spun “te iubesc”-urile în diverse forme, adaptate la graiul zonei respective. Am auzit deseori bucureșteni spunând “hai. hai. te iubesc. pa pa pa”. Sau moldoveni/moldovence spunând de parcă toată soarta lor ar sta în cuvintele alea: “ti iubiesc, uăi!”.

Da’ ăi mai faini mi-s ardelenii. Chiar ieri un prieten drag vorbea cu iubita lui (cu care e de foarte mulți ani și imediat se și căsătoresc, da-le-ar Dumnezeu casă de piatră și sănătate!) la telefon. Își spun ei spusele, după care, la final, după o pauză de câteva secunde, el spune:

– No… te iubesc…

(urmează iar o pauză de o secundă, iar ea răspunde)

– No… și eu te iubesc, no…

După atâția ani și atâtea mii de “te iubesc”-uri, no…

 

Andrei Crivăț

4 Comments

  1. Arhi   •  

    aia cu papapa de la mine o stii:)))

    • Andrei Crivat   •     Author

      de la tine o știu, da’ am mai tot auzit-o după aia…

  2. Riverclack   •  

    Macar bine ca isi mai spun ceva la incheiere.

  3. RoseN   •  

    las ca merge si Te pup, papa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu