Într-o frumoasă și însorită după-amiază de septembrie, mă îndreptam agale spre o frumoasă și însorită cafenea clujeană, unde urma să mă întâlnesc c-o frumoasă și însorită prietenă pentru o bârfă amicală, relaxată despre evoluția negativă a NASDAQ și NYSE Composyte, precum și despre (evident!) schimbările tumultoase în evoluția Dow Jones – mă rog, discuții lejere, liniștite și educative, știți cum e.

Cafeneaua asta spre care facem vorbire se bucură de prietenia unei frumoase și însorite parcări. În care intri după ce apeși un buton, iese un tichet, se ridică o barieră. Când ieși, dai tichetul unui nene care stă într-o gheretă la barieră (deci treci pe lângă el și la intrare și la ieșire). Nenea măsoară cât ai stat, îți spune cât costă, tu îi dai banii, el îți dă bonul și îți urează o zi bună. Sau, dacă e cazul, o seară bună.

Mai adaug că eu la această parcare am abonament, deci nu mai scot tichet când intru.

Buuuun.

Deci mergeam noi spre parcarea frumoasei și însoritei cafenele. Eu în mașina mea, frumoasa și însorita prietenă în mașina ei, fix în spatele meu. Ajungem la barieră. Eu arăt abonamentul, nenea din gheretă deschide bariera, intru. Ea se oprește pentru lămuriri și discută cu nenea din gheretă.

– Bună ziua, parcarea la dvs. se plătește ?

– Da, domnișoară. Dar vă las să intrați dacă-mi dați adresa dvs. de facebook.

#truestory, mates