E gresit, deontologic, moral sau oricum altfel, ca un jurnalist sa-si declare public si deschis o simpatie politica ?
Daca da, de ce ?
E gresit, deontologic, moral sau oricum altfel, ca un jurnalist sa-si declare public si deschis o simpatie politica ?
Daca da, de ce ?
Nu neapărat greÅŸit, doar neindicat, cred. Pentru că tot ce scrie după ce face declaraÅ£ia respectivă poate fi interpretat. “Scrie de rău despre X, care e adversarul politic al lui Y, ÅŸi jurnalistul oricum s-a declarat susÅ£inătorul lui Y, deci ceea a scris despre X e din pură răutate”. Eu zic că jurnalistul îÅŸi poate pierde din credibilitate.
subscriu la cele mentionate. nu cred ca e o chestie nonetica ci pur si simplu o lipsa de profesionalism si mai bine se apuca de altceva…dar in schimb daca are afinitate si nu spune atunci e de rau…chiar foarte rau…mai bine cinstit si lipsit de credibiliate decat ipocrit…
Ok, sa vin cu o lamurire – ma refer, evident, la jurnalisti de opinie, nu la jurnalisti de informatii. Ma refer la editorialisti, sa spunem. Si atunci intreb: de ce e un editorialist mai putin credibil daca e atat de corect si deschis sa spuna public pe cine sustine ? nu e un astfel de editorialist mai credibil decat unul care se considera impartial dar nu e ?
Ca editorialist, da. DeÅŸi au mult “succes” cei care dau în toată lumea. 😀
ca editorialist – deci jurnalist de opinie – omul are libertatea să-ÅŸi facă publice părerile. ÅŸi afinităÅ£ile, ÅŸi preferinÅ£ele.
de ce nu?
mai ales că tu scriai de “simpatii politice”. dacă editorialistul respectiv are un alt domeniu, de exemplu social, cred că nu ar afecta cu nimic credibilitatea lui
da’ce-ti veni? cu cine ce discutie ai avut de ai ajuns in dilema asta? 🙂
nici o discutie, cu nimeni. mi se trage de la o emisiune tv.
De ce nu adresezi direct intrebarea celor de la Jurnalul National, si explicit domnului Cristoiu? Sub o forma sau alta, consider ca e omeneste ca la un moment dat simpatiile sa se manifeste si public. Intre simpatie si fanatism e o cale lunga, dar evident nu pentru toata lumea. Consider ca modul in care abordeaza Cristoiu anumite teme, nu e departe de fanatismul activistului de partid, de trista amintire(chit ca nu-mi place aceasta formulare), si de care celebrul analist-ziarist-pupincurist nu e deloc strain. “Scenarita” si “Cultul personalitatii” de care sufera celebrul si unicul guru al presei romanesti, sunt boli grave si putin probabil cu remediu pe termen scurt, dar pe cale de disparitie.
Ce nu ai luat tu in considerare a fost tentativa de discreditare a unei parti a jurnalismului romanesc, si suplimentar a unor potentiali competitori.
Nu in ultimul rand a societatii civile romanesti, al carei recent apel a facut ca o parte a politicului sa faca pasul inapoi, in recentul demers parlamentar privitor la demiterea presedintelui.
Ca o simpla concluzie, in razboi orice arma e admisa, atata timp cat esti invingatorul!
Asta e o dilema veche de cand presa. Iar lucrurile s-au schimbat pe masura ce societatea a evoluat (si, odata cu ea, si mass media).
In multe tari, ziarele au avut inca de la inceput (si in multe cazuri inca mai au) afilieri politice. In Olanda, de exemplu, intregul peisaj mass media era impartit in functie de apartenenta la partide si curente politice si, foarte important, la religie. Lucrurile s-au schimbat in ultima vreme (adica in ultimii 25 de ani), pe masura ce institutiile de presa au realizat ca cititorii incep sa vrea mai degraba informatie pentru a-si forma propriile pareri. Acum, de exemplu, s-a cam terminat, in mare parte, cu impartirea mass media in functie de afilierea religioasa si politia in Olanda.
In Marea Britanie, ziarele isi declara, la randul lor, simpatiile politice. Chiar si in SUA, unde se face mult tapaj pe independenta presei, se cunoaste faptul ca ziarele au propriile afinitati. In Germania la fel. Ca sa nu mai vorbim de Franta, unde oricum opinia conteaza mai mult, in presa, decat in mass media anglo-saxone.
Jurnalismul modern, profesionist, inseamna separarea opiniei de informatie. Asa ca in toate aceste tari opinia unui ziar sau a unui jurnalist nu apare (cel putin nu explicit) in stiri. Pagina de opinii si editoriale e, insa, altceva. Cititorii stiu ca acolo gasesc opinii, analize, comentarii si ar fi incorect ca jurnalistii sa-si ascunda pozitiile in astfel de materiale.
In tari ca Marea Britanie si in SUA chiar se practica asa-numitul ‘endorsement’: ziarele se pronunta, in campania electorala, spre final, in favoarea unui anumit candidat sau a unui anumit partid. Recomanda, asadar, cititorilor sa voteze cu respectivul. In Marea Britanie ziarele ajung sa tipareasca endorsement-ul chiar pe prima pagina, in capul ziarului.
Si nu vorbesc aici de ziarele de partid – acolo lucrurile sunt destul de clare din start.
In concluzie: atata vreme cat jurnalistul isi face meseria cu onestitate, opiniile sale politice nu se manifesta in articolele informative. Cand e vorba de o politica editoriala asumata de ziar, el isi poate etala aceste opinii in articolele de opinie. Desigur, vorbesc de presa la modul ideal, sau, altfel spus, ma refer la practici care functioneaza in tari cu traditie precum SUA sau Marea Britanie. Personal, nu vad nici o problema ca un ziar cu o politica editoriala pro-economia de piata si reforma sa-l critice pe Ion Iliescu. Nu vad nici o problema ca un ziar care este deschis anti-coruptie sa-l laude pe Basescu, intr-un editorial, pentru interventiile sale impotriva grupurilor de interese. Vad o problema atunci cand jurnalistii devin suporteri de stadion, care au impresia ca arbitrul i-a furat numai pentru ca a dictat impotriva echipei favorite. Cred ca jurnalistii trebuie sa incerce sa-si reprime simpatiile politice care nu se bazeaza pe observatie si ratiune. Parerile jurnalistilor ar trebui formate de faptele actorilor politici, nu de simpatii si afilieri neconditionate.
M-am lungit prea tare, scuze.
“Bradutz” iti da raspunsul (cvasi)complet, Andrei.
Ar fi cateva observatii vis-a-vis exemplele concrete: in Olanda ziarele se citesc in continuare conform categoriei (ideologiei) initiale din care faceau parte (Volkskrant merge pe liberal-left, NRC pe liberal-right, ca sa numim doar cele mai serioase publicatii si nu zecile de tabloide). Diferenta e ca pur si simplu ideologiile s-au apropiat foarte mult de centru, deci uneori nu mai vezi diferente in puncte importante, citind programele principalelor partide. Ar fi deci ciudat sa compari stanga si dreapta din Olanda cu stanga si dreapta din alta parte, desi evident au si olandezii extremele lor (care din cand in cand fac valva si intra in Parlament, dar in general, in timp nu conteaza).
In SUA jurnalele sunt polarizate si mai mult. Exista niste exemple clasice unde exact acelasi material (aceeasi informatie) e interpretat in mod radical diferit de doua jurnale in categorii opuse, care isi etaleaza clar preferentele politice. Si au audienta lor. Vedeti de exemplu diferentele ireconciliabile dintre New York Times si Wall Street Journal (trebuie spus ca eu le citesc pe amandoua), sa le luam chiar pe cele din top- un entry interesant din punctul asta de vedere e pe blogul lui Levitt si Dubner, relativ la demiterea lui Bolton, sper sa apara ca link
All in all si foarte pe scurt, raspuns: no problem, in mod clar vei face o partitie in audienta, pe de alta parte chiar cei care sustin curentul opus te vor citi daca dovedesti obiectivitate si ratiune. De fapt, eu as cere tuturor jurnalistilor sa faca un disclosure al opiniilor politice (caveat lector aici relativ la sintagmele folosite pentru afiliatii : exemplu- uneori “liberal” d.p.d.v. politic nu e acelasi lucru cu liberal d.p.d.v. economic, depinde si unde esti si care a fost evolutia termenului ‘liberal’ acolo :-)). Echilibrul obtinut ar fi superior celui in care vezi volatilitate si ‘cameleonism’ in opinii si nu stii niciodata care e background-ul, deci asimetrie informationala completa. In cazul asta audienta (cu cap) nu te va citi deloc, predictia mea.
Ok, si eu sunt cam de aceeasi parere. Mi se pare absolut ok ca in postura de editorialist sa-ti declari o anumita simpatie politica, atata vreme cat – vorba lui Bradutz – nu o sustii ca pe stadion. Desigur, e greseala mea ca n-am mentionat, dar in sinea mea ma gandeam la jurnalist in Romania.
Una e sa fii jurnalist de informatie, cand obiectivitatea este – ma rog, ar trebui sa fie – prima caracteristica a scriiturii, alta e cand esti jurnalist de opinie.
Opinia mea este urmatoarea: nu e nimic gresit – in Romania, da ? – ca un editorialist sa se declare, deschis, pro sau contra unui politician/partid. Nu e nimic gresit ca un ziar sa se declare pro sau contra.
E gresit insa ca un ziarist ce relateaza fapte sau redacteaza anchete sau informeaza, in general, sa fie pro sau contra, sustinand sus si tare ca e obiectiv si impartial. De-acord ?
“E gresit insa ca un ziarist ce relateaza fapte sau redacteaza anchete sau informeaza, in general, sa fie pro sau contra, sustinand sus si tare ca e obiectiv si impartial. De-acord ? ”
Opinia mea: Gresit cand deformeaza informatia/realitatea si pierde obiectivitate. Nu cand o intepreteaza, o data ce a prezentat-o “cruda”, sa zicem asa. Despre asta vorbeam cand am mentionat volatilitate si ‘cameleonism’. Cum am mai spus, TOTI jurnalistii (editorialisti sau nu) ar trebui sa isi indice opiniile (care pot fi dinamice si se pot schimba in timp, evidemment), ar deveni mai credibili (provided ca ramani obiectivi, CONTROLAND pentru afilierea ideologica: ie. un dram de subiectivitate ramane in INTERPRETAREA informatiei si ma repet). E motivatie personala (incentive) si deloc o regula care ar trebui impusa. Intr-o piata in care competitia exista, ai fi izolat si ai pierde share-ul pe care l-ai fi avut initial, ca jurnalist, daca iti induci in eroare cititorii (‘deceive’ e cuvantul pe care il prefer aici, dar nu ii gasesc un corespondent perfect in romana, pe moment).
Altceva: e o problema in jurnalismul nostru faptul ca cei mai multi sunt ‘interpreti’ in loc sa fie jurnalisti de informatie. Asta lipseste la noi. Matei a spus asta si inainte si o spune si in debate-ul 3think cu Ulmanu si Comanescu (un debate binevenit, dar ar trebui sa participe multi altii- jurnalisti- si cineva ar trebui sa faca o sinteza a tuturor punctelor de vedere).
Multumesc, Sebi, binevenite completarile.
Andrei: ce-i aia ‘jurnalist de opinie’? 🙂
Pingback: jurnalismonline.ro » Blog Archive » Informatie si opinie
Pentru a explica cat mai clar ce inteleg eu prin jurnalist de opinie si jurnalist de informatie, o sa dau doua exemple. Dupa mintea mea, Ion Cristoiu e jurnalist de opinie, in timp ce Oana Stancu de la Jurnalul National – de exemplu – e jurnalist de informatie.
dupa mintea mea, ‘jurnalist de opinie’ nu exista. ori esti jurnalist, ori nu. unii jurnalisti devin comentatori (desi noi avem o gramada de comentatori care habar n-au cum se scrie o stire) 🙂
Poate ca ai dreptate. Dar mi-e greu sa accept ca Ion Cristoiu practica acelasi tip de jurnalism cu Catalin Radu Tanase, de exemplu
Ha ha, de asta spuneam ca sunt foarte multi “interpreti”. Asta e ceea ce Andrei numeste “jurnalist de opinie”. Ei domina, nu e doar Cristoiu. Nu stiu cine e Oana Stancu, dar daca e jurnalist SERIOS de informatie, excelent, un exemplu pe care Sorin Matei il cauta prin presa. Presupun ca ii poti numara pe degete.
Ok, gata ca mai am treaba. Spor la debate in continuare.
@Andrei, hai s-o luam metodic, fiindca banuiesc ca te referi la emisiunea unde am fost si eu invitat.
1. Oana Stancu nu MAI e doar un ziarist de informatie de suficient de multa vreme. Intre timp, a devenit si editorialist la JN.
2. Afirmatia la care faci referire imi apartine mie, nu lui Cristoiu, si-i vizeaza, in mod special, pe editorialistii (majoritatea colaboratori) de la EVZ, RL si Cotidianul.
3. In continuare, sustin ca nu e deloc inoportun sa-ti sustii parerile politice in editoriale, insa numai in masura in care publicatia isi asuma deschis o optiune politica. Drama e ca, la noi, in .ro, toti fac pe neutrii si nici unul nu e.
Imi place sa sper ca am raspuns dilemei tale. Daca nu, intreaba-ma si revin…
Victor, iti multumesc pentru raspuns. Sunt un fel de fan de-al tau 🙂
1. Nu stiam ca Oana e si editorialist. Dar ma bucur sa aflu asta, o sa citesc. Imi mentin parerea ca e un foarte bun ziarist de informatie, chiar daca a devenit si editorialist.
2. Nu am zis nici o secunda ca apartine lui Cristoiu. Ma refeream la el doar ca exemplu de jurnalist de opinie. In realitate, insa, nu de la o replica a ta am pornit, ci de la una a lui Radu Tudor. Dar am retinut si raspunsul tau. Aseara, Radu Tudor a spus acest lucru: nu poti fi jurnalist si sa ai simpatii politice. Iar eu n-am fost de-acord.
3. Sunt perfect de-acord cu tine. Toti o fac pe neutrii, fara sa fie. O sa fiu foarte incantat in ziua cand primul ziar din Romania isi va declara deschis optiunea. N-ar fi genial sa citim in EvZ “de azi inainte, il vom sustine deschis pe Traian Basescu” ? 🙂
Stimati domni, Andrei Crivat si Victor Ciutacu. Cand am spus: “Ce nu ai luat tu in considerare a fost tentativa de discreditare a unei parti a jurnalismului romanesc, si suplimentar a unor potentiali competitori.” nu m-am referit la o simpatie, ci la o opinie. Intre simpatie si opinie, diferenta e mare. Nu ma apuc sa dau definitii pentru ca sunteti persoane educate, dar totusi am sa spun ca opinia este reprezentata de factorii obiectivi in care se incadreaza evenimentul tematic, sau cum vreti voi sa-l denumiti. Obiectul discutiei, la care faci referire domnule Ciutacu, este calitatea persoanelor semnatare.
Stimati domni, daca cititi “scrisoare” si incercati sa fiti obiectivi, observati ca subiectul nu este reprezentat de o persoana ci de o stare de fapt a mediului politic romanesc.
A face acuza la dreptul de opinie, indiferent a cui si a modului in care o face, reprezinta o grava eroare, ca sa nu mai spun de incalcarea unor drepturi constitutionale nu doar romanesti.
Dar sa revin la tema postului:
Intrebarea pe care o pui, domnule Andrei, este eronata daca tinem cont de evenimentul la care face referire. Nu este vorba de simpatie, ci de opinie. Personal, consider ca un ziarist are obligatia de a se comporta normal si de a avea dreptul la propria-i opinie.
E drept ca in Romania ziaristul a devenit jurnalist, dar sper ca nu se face referire doar la vanzatorul de ziare si la procentul pe care-l primeste din aceasta activitate, chiar daca multi nu au observat ca vanzarea depinde de obiectivitatea continutului.
Ca sa inchei, chiar daca mai sunt multe de spus pe aceasta tema -dar si asa m-am lungit la vorba, intre simpatie si opinie sta diferenta dintre subiectiv si obiectiv. Sunt mai multe diferente, dar stiu ca le cunoasteti, si nu ma apuc acum a face referire la toate. Sunt convins ca ati inteles esentialul.
As zice ca jurnalismul de opinie este intr-o oarecare masura daunator. Neluand in calcul proasta informare cu priviere la subiectele alese de catre jurnalisti, deci opinia neconcludenta a acestora, jurnalismul de opinie influenteaza, mai mult decat informeaza. Si, avand in vedere rolul important al mass-media, acela de informare, influentarea politica, sociala sau culturala blocheaza opiniile proprii citittorilor. Ceea ce oamenii, interesati de informatie, deci cumparatorii/cititrorii de presa, prmesc este, de cele mai multe ori, o opinie transanta si irefutabila. Totul cu ajutorul imaginii. Cu ajutorul notorietatii. Si cand sustin presa de informatie o fac pentru ca o stire simpla il obliga pe care o acceseaza sa interpreteze singur. Jurnalismul de informatie obliga la reflectie. “Gest” din ce in ce mai rar in societate. Este adevarat ca exista pareri pertinente, care pot indrepta spre “calea cea dreapta”, dar sa nu uitam de jurnalisti precum Dan Diaconescu, Laura Andresan etc (nu vreau sa intru in polemici dand si nume mai “serioase”) care se bucura de o credibilitate alarmanta. Da, sigur, presa de informatie nu e “interesanta”, deci “nu se da”, dar poate educa, in adevaratul sens. Ma bucura deschiderea unui asemenea subiect de discutie, ciar daca e considerat depasit si inutil. Voi incerca sa intru mai des aici.
nu. un jurnalist poate foarte usor influienta viziunea receptorului, asta insa nu e un obstacol acest lucru se practica si se va practica atit timp cit va exista politica.