Toți oamenii care mă cunosc știu (excepție făcând cei care nu știu ©) că eu am TOATE superstițiile din lume. Sau le practic, cum o fi mai corect.
Cu pisica neagră, cu gunoiul dus seara, cu cuțitul pus cu tăișul în sus, cu pâinea care stă cu fundul în sus, cu geanta pusă pe jos, cu turnat invers în pahar, cu chibritul care nu poate aprinde mai mult de două țigări (da, știu de unde provine), cu pășit cu dreptul când ies din casă… ba chiar am una inventată de mine însumi, prin clasa a 8-a, care se referă la numărul de țigări din pachet.
Deci TOATE, da ? Mai puțin două. Cu 13 și cu marți, trei ceasuri rele. Niciodată nu m-am încurcat cu numărul 13, nu mi-a făcut niciodată nimic, n-am nimic cu el. Nu-mi amintesc de vreo zi care să fi fost proastă doar pentru că era marți. Deci marți, 13, marți 13 sau vineri 13 nu înseamnă nimic.
Însă vă dau cuvântul meu că de aproape 25 de ani n-a fost vreo zi de miercuri 14, indiferent de lună, care să nu fie horror. Nu a existat nici măcar una.
Practic, cred c-aș putea propovădui o nouă superstiție.
Aveam colegi de echipa exact ca tine. Inainte de meci ritualul era ritual. Acelasi maiou, leucoplast pe degetul inelar, funda dubla, iesit din vestiar cu piciorul drept, iarba in san.
Sunteti speciali >)
cred ca ai vrut sa fii un pic ironic, asa-i ?
nu, deloc. fiecare cu ce-l doare. le aveam si eu pe ale mele, de exemplu nu spalam niciodata ghetele in ziua meciului. daca nu-mi aminteam cu o zi inainte, jucam asa, cu ele murdare.
Inseamna ca tu, fiind arghelean, păÅ£ăÅŸti mai târziu chestiile decât alÅ£i oameni de pe planetă.
Da’ care-i faza cu cribitul ÅŸi Å£âgările?
cica sa nu aprinzi mai mult de 2 tigari de la acelasi bat de chibrit. da’ am sapat, legenda zice ca vine din razboi. pe la al treia tigara aprinsa cu acelasi chibrit, te ochea si lunetistul advers 🙂
cu chibritul care nu poate aprinde mai mult de două țigări – de asta nu am mai auzit. 🙂 Ah, eu sunt exact opusul tău: singurul lucru în care cred este deochiul.
Io zic sa o numim supersitita Crivat a lui miercuri 14 :))
Lasand gluma la o parte, sa stii ca si eu am o treaba cu zilele imediat urmatoare lui 13 – una din ele sigur e horror, cum zici tu..
cum adica turnat invers in pahar?
Practic, cred c-aș putea propovădui o nouă expresie. 😛
practic, io propovaduiesc expresia de luni de zile tuturor oamenilor, exceptie facand cei carora nu le-o propovaduiesc 🙂
Superstitiile exista daca tu crezi in ele
Am avut o perioada in viata in care am fost si eu la fel de la superstitios , dar am reusit sa trec peste ele , acum mai am una singura ….sa nu stai cu palma pe fata …cica e paguba :))
Si eu am scris, pe 13, despre 13 🙂 Si-am descoperit ca, in egala masura, pe langa cei care se tem de acest numar – sunt cei care cred ca 13 le poarta noroc. Si asa facem noi in ciuda unor superstitii 🙂