Andrei Gheorghe a plecat de la Radio Guerrilla cu scandal. A început să acuze pe toată lumea de toate mizeriile din lume. Urât sau nu, greșit sau nu, acest subiect mă lasă rece.
Dragoș Stanca i-a “răspuns” lui Andrei Gheorghe pe blogul său proprietate personală. Sau nu i-a răspuns – a luat poziție. A adus niște clarificări. Niște argumente. Niște informații.
Nu am căderea să analizez ce spune domnul Stanca în postarea către care am pus link, deși îndrăznesc să afirm că, atât cât mă duce capul, consider că are perfectă dreptate. Dar nu am nici informațiile și nici experiența necesară să susțin sau să critic ceea ce aduce domnia sa sub ochii cititorilor săi, printre care mă număr și eu.
Ceea ce mi s-a părut însă foarte, foarte aiurea e faptul că dl. Stanca aruncă, în postarea domniei sale, cifre. Mai exact, sumele pe care Andrei Gheorghe le-a încasat în diverse ocazii de la Grupul Realitatea-Cațavencu. Poate că eu sunt un băiat simplu de la țară și nu pricep cum e cu combinațiile astea corporatiste de nivel foarte înalt, da’ pun pariu pe salariul lui Gheorghe din ultimele 6 luni că sumele alea erau confidențiale. Și mi se pare de prost gust să le arunci pe piață doar ca să i-o tragi (poate chiar justificat) unui individ.
De ce? Pentru ca, dupa ce i s-a oferit o suma foarte generoasa, adica 3.000 de euro lunar pentru doar doua ore de emisiune pe zi, la Radio Guerrilla – unde, intre noi fie vorba, venea mai degraba ca invitat al lui Liviu Mihaiu – nu a mai fost platit, dintr-un considerent logic: emisiunea a fost scoasa din grila.
Nu a fost insa deloc indignat cand incasa 15.000 de euro in fiecare luna pentru o emisiune (â€Ultima Oraâ€) care facea sub un punct de rating.
Să nu mă înțelegeți greșit, sunt perfect de-acord cu ce spune dl. Stanca în postarea cu pricina. Sunt ferm convins că informațiile sunt corecte și, fiind corecte, are perfectă dreptate. De asemenea, înțeleg foarte bine că ceea spune dânsul acolo e doar o opinie personală, nu o poziție a companiei. Doar că mi se pare foarte incorect să dai pe piață sume dintr-un contract confidențial între grupul la care tu lucrezi și o altă persoană, fizică sau juridică. Sau să dai clauze prevăzute în acel contract.
Și m-a amuzat cum dl. Stanca a tăiat câteva cuvinte din postarea inițială, așa cum apare ea în readere. Cele câteva cuvinte erau date corecte (pe care eu le-am cerut). În varianta finală, a rămas doar afland intamplator cateva date corecte
stanca e obisnuit cu sclavii de la irealitatea. deh, doar daca nu a semnat el contractul, are voie sa divulge date confidentiale, nu?
Si eu sunt un baiat simplu de la tara. Si la mine la tara, faza asta cu “opinie personala” nu tine. Daca era omul de la Reporter Virtual, mai ziceam. Aia e meseria lui, cu asta se ocupa. Dar cand esti manager, nu poti sa vii si sa divulgi informatii confidentiale ca pe “opinie personala”. Nu zic, poate am eu niste valori morale gresite. Se prea poate.
Si totusi, ce nu am inteles eu de ce s-a implicat in acest scandal? Gheorghe nu zice nimic de el, se ia de cu totul alti oameni. Am inteles ca Dragos e prieten cu Mihnea, dar Mihnea e incapabil sa vorbeasca pentru el? Ii pune pe altii sa-l apere pe bloguri? Dupa ce le-a spus date confidentiale? Este o lipsa de profesionalism incredibila.
De asta unii sunt promovati CEO si altii sunt promovati consultanti.
s-a implicat din dorinta de a-si exprima opinia, ma gandesc 🙂
atitudinea de ambele parti e discutabila.
cifrele nu prea au relevanta… pot fi foarte bine “aproximate” dupa cum zice si DS sau transparente – insusi gheorghe a zis in direct sume personale la intrebarile ascultatorilor.
Chestia care va scapa voua, copii simpli de la tara cum va aflati, e ca respectiva clauza de confidentialitate e pusa acolo ca sa-l apere pe angajator (mai ales de situatia in care x reuseste sa negocieze un salar bun si pe urma y,z si t vin si cer si ei ca doar daca x ia ei de ce n-ar lua?). Clauza nu-i acolo ca sa-l apere pe angajat, ca de cine sa-l apere ? Fiscul oricum stie, nevasta oricum stie, daca nu stie si-o intereseaza (de exemplu la divort) oricum afla, deci fas.
Cam asta-i optica asupra chestiunii cu salariile confidentiale pe la oras. Cat o fi de digerabila sau nu.
Nu cred ca mai era confidential dupa ce chiar AG si-a spus salariul pe post. A fost o emisiune cu “adevar sau provocare”, un ascultator l-a intrebat, el l-a intrebat pe Mihaiu daca poate sa spuna, Mihaiu a zis ca da, asa ca a zis ca-i 3000 de euro. La fel cum a mai spus si inainte sa dispara emisiunea ca in ultima luna nu mai fusese platit deloc, in timp ce Mihaiu tot spunea cu orice ocazie in ultimele saptamani ca i-au injumatatit salariul si ar trebui sa plece si el la jumatea emisiunii sau sa nu mai vina deloc in unele zile.