Tuturor celor care au comentat la articolul anterior
“Tuturor ne place să mergem la restaurant. Nouă ne-ar plăcea să mergem la toate”
Sub deviza asta, încercăm să facem pe eBucataria.ro (într-un timp record, adică azi) o listă cu restaurantele țării ăsteia. Așadar, vă rog să lăsați în comentarii, aici sau la articolul de pe eBucataria, câteva date despre restaurantele din orașele voastre care credeți că merită vizitate. Nume, adresă, specific. Și orașul, desigur.
Mulțumesc mult, mă revanșez, promit 🙂
1. Teo, noua nostră colegă de la ebucataria, are nevoie de un sponsor pentru un aparat foto. La cât de bine gătește (acum vorbesc în cunoștință de cauză, am testat 🙂 ) eu zic că merită.
2. Cu puțin noroc, și dacă îmi ies niște socoteli, în uichend o să fiu la Timișoara, pentru niște treburi secrete (în curând, pe ebucataria.ro). Dacă ajung, voi fi și la BlogTrip și la Verde pentru Biciclete.
3. În urma unui sondaj profesionit, de genul “oglindă, oglinjoară, nu-i Cosmin cel mai sărit om din țară ?”, după Piața Chibrit și Piața Domenii o să avem și Piața Cosmin Tudoran.
Uneori, te-apucă dracii. Când prietena (sau iubita, sau soția, sau amanta – după sufletul și posibilitățile fiecăruia) suspindă profund când vede în vreo revistă sau pe tv vreun Brad Pitt. Sau vreun Robert Downey Jr. Sau vreun alt dandy la modă, erou de moment al ecranului sau al scenei.
Și-atunci, te-apucă dracii. De ce, te întrebi ? Pentru că ea îl vede frumos – așa a impus industria filmului, niște standarde în care poate nu te încadrezi. Și pentru că e celebru și pentru că e intangibil. Sigur, ea nu se gândește că totuși poate nu-i un om bun (ca tine), romantic, tandru, atent, altruist (ca tine). Poate el n-ar da cu aspiratorul, poate nu i-ar găti, poate nu ar duce-o la teatru și film, poate nu i-ar cumpăra flori așa de des cum îi cumperi tu. Dar ea nu se gândește la asta. Și-atunci, te-apucă dracii. Că tu dai ce-ai tu mai bun, mai corespunzător în relația cu ea, și ea îți spune zâmbind că ORICÂN te-ar înșela cu Robert Downey Jr. Sau cu Brad Pitt. Sau cu Hugh Jackman.
Mai țineți minte sondajul ăla care spunea că nu știu cât la sută dintre femei și-ar părăsi partenerul cu Mircea Badea ? Da, era tristă această concluzie, dar nimeni n-a zis că CELE MAI MULTE și l-ar părăsi pentru Hugh Jackman. Păi de ce, frățioare ? Că sigur n-are unghii lungi ca-n X-Men în realitate, să stați să le vopsiți împreună. Sunt convins că și el miroase a transpirație, mai bea, mai iese cu golanii la bere. Unde mai pui că, probabil, dă pe-acasă din an în Paște, că e ba la filmări, ba la sesiuni de autografe, ba prin cine știe ce cluburi de fițe. Peste tot, înconjurat de fane nebune, cărora din când în când le mai cedează. Și-atunci, de ce ai vrea (sigur, ipotetic vorbind) să-l înșeli cu un specimen de ăsta pe omul de lângă tine care te iubește, îți suportă toanele, face cumpărături și șterge praful ? Doar pentru că în vremurile noastre a fost impus ca standard de bărbat bine ? Vouă v-ar conveni dacă noi v-am înșela cu Halle Berry ? Sau v-am părăsi pentru ea ? Nu cred, zău.
Un băiat mai pățit (sau poate mai mulți, nu m-am prins) a făcut un grup pe facebook la care am aderat instant. Grupul Anti Hugh Jackman. N-o să le facă pe ELE să nu-l mai vrea, da’ măcar acolo se pot exprima și alte puncte de vedere. Că și ăla e, totuși, un om – iar Hugh Jackman e doar primul target în încercarea detronării miturilor de frumusețe impuse de Hollywood.
Robert a profitat de perioada pe care am petrecut-o în București și mi-a luat un interviu. Lung al naibii, deocamdată sunt online primele 3 episoade, în care zic tot felul de lucruri despre copilărie, despre mutarea la Cluj, despre ebucataria.ro, despre prietenii din online, despre mama și câte și mai câte.
Deci îl puteți vedea aici. (la sfârșitul articolului sunt 3 linkuri, fiecare către câte un episod)
1. Pe ebucataria.ro am pus o rețetă video – Pui Tikka Masala – gătită de Arun Kumar la restaurantul Agra Palace. O să vă placă, e cu flăcări. Și la propriu și la figurat.
2. Liviu își face post de radio.
3. Leapșa de la Makavelis:
- berea preferată – uzual, timișoreana la halbă sau becks. neuzual, nicksicko, jelen pivo
- vinul preferat – de când nu mai beau vin roșu, Errazuriz Chardonnay Max Reserva 2007
- băutura spirtoasă preferată – Lagavulin, pălinca de Zalău, loza, caisia, slivovica. (da, știu, destul de diferite)
- lichiorul preferat – beau lichior mai rar de o dată la 3 ani, deci nu știu.
- digestivul preferat – Unicum
- cocktailul preferat – nici de astea nu beau, deci nu știu.
- băutura răcoritoare preferată – granini de mere
Și leapșa merge mai departe la domnu’ Chinezu.
Frățioare, mi-ai promis!
Mi-ai promis că mă duci în Thailanda și că mă faci să uit de frica mea de avion. Mi-ai promis că-mi arăți Africa.
Mi-ai promis că mă ajuți să am legitimație IPA.
Mi-ai promis că mi-l prezinți pe Toma, țiganu’ care cântă la linguri. Mi-ai promis că mă duci la Blek Panthers.
Mi-ai promis că-mi arăți Beograd, mi-ai promis că-mi arăți Srbija. Mi-ai promis că-mi arăți Crna Gora pe de-a întregul.
Mi-ai promis că la vară mâncăm burek și cevapi și plejskavica, mi-ai promis că mergem la Calypso Beach din nou, că bem loza și caisia și slivovica. M-ai certat că nu înțeleg cum slivovica e un cuvânt sârbesc.
Frățioare, MI-AI PROMIS VALURI LA RAFAILOVIC!
Te rog, frățioare, ține-ți promisiunile. Te rog, ține-te de cuvânt. Molim te, brate, fă-mi valuri la Rafailovic!
Волим те, Брате Mиле!
Daily Cotcodac, care fix azi împlinește un an. Și felicitări, Julius. Mai ales pentru premiile pe care (știu că) le vei lua la RoBlogFest 🙂
… ca să nu credeți că m-au răpit extratereștrii, or ceva 🙂
Într-o ordine aleatorie
- sunt în deplasare, de PREA multe zile deja, încercând să rezolv o problemă care mă macină de niște luni întregi. De data asta, nu mă întorc acasă până n-o rezolv.
- am descoperit rugby-ul și frumusețea lui. Cu ajutorul Chinezului (care m-a dus la meciul România-Georgia, 22-10, yey!) și al Turambarr-ului (care a avut răbdare să-mi explice un meci întreg fază cu fază), rugby-ul a devenit cea mai nouă pasiune a mea.
- Am gătit pentru refresh.ro și o parte din dietetik.ro 🙂
- Am filmat pentru ebucataria.ro la un restaurant indian, cu un bucătar indian, care a gătit niște mâncăruri indiene care m-au dat pe spate. O să le publicăm pe site, în scurt timp.
- că tot veni vorba, la concursul de cronică de pe ebucataria.ro se mai poate vota până joi. Să le și citiți înainte de votare, bine ? 🙂
- a, era să uit: MUSAI să citiți noua carte a Oanei, “Parfumul văduvei negre”. Că io sunt unu’ din personaje, mai exact cel care… adică nu, nu vă zic. Mai bine o citiți 🙂 În plus, cartea-i atât de faină că n-am lasat-o din mână când am început-o. Am terminat-o într-o noapte.
Bun, cam asta e. La care se adaugă că mai gătesc azi niște chestii faine pentru niște oameni și că am cunoscut o mulțime de oameni pe care îmi doream să-i cunosc. Și am dat un super interviu, dar detalii despre ăsta vă dau la vremea lui.
#cluj să nu fiți cuminți până mă întorc, ok ? 🙂