Cât durează să primești un diagnostic ?

O prietenă din Cluj a avut zilele trecute o oarece criză. S-a manifestat cu dureri de stomac și cu un mic leșin. Așa că s-a dus la Urgențe (evident, nu?)

Ajunsă acolo, i-au făcut tot felul de teste și analize și i-au spus că, practic, n-are nimic. A plecat fata acasă. A doua zi, altă criză. Iar la Urgențe. Alte teste, analize, au internat-o. Observați cum, până aici, încă nu se știe ce are, da ?

În spital, a făcut o nouă criză. I-au dat ceva tratament să-i treacă, dar fără să știe cineva ce anume declanșează durerile. Au pus-o pe perfuzii, îi dau un tratament așa… generalist, pentru stomac, pentru ficat, dar încă nu se știe ce are.

Din nefericire pentru ea, s-a internat într-o joi. Pentru că a fost week-end și nu prea erau medici pe-acolo, au anunțat-o că luni o să facă un RMN (costă cam 700 de lei) în urma căruia s-ar putea să afle care-i cauza crizelor. Evident, s-ar putea să și nu. Dar să-l facă oricum.

De când mi-a povestit, pe mine mă macină această întrebare: cât de nasol poate fi să stai zile întregi în spital, pe un tratament așa, de întreținere, pe perfuzii cu glucoză, FĂRĂ să știi ce ai, de ce stai acolo și nu poți merge acasă sau cât urmează să mai stai ?

Andrei Crivăț

13 Comments

  1. Roxana Călinescu   •  

    Din nefericire așa se întâmplă mai peste tot și am auzit de multe astfel de cazuri. Medicii nu-și prea mai fac treaba… Ideea este că dacă tot auzi că medicii habar nu au ce ai te sperie și mai tare, iar pe tema asta vin o grămadă de gânduri care mai de care mai urâte…
    Multă sănătate prietenei și sper să afle cât mai curând ce are. 🙂

  2. Mike   •  

    Nu avem tehnica medicala, un RMN nu poti faci chiar oriunde (asta fara sa intram in problema specialistilor, ca de multe ori degeaba ai tehnica, daca nu are cine sa lucreze cu ea si sa ofere un diagnostic concludent), medicii pleaca din tara.
    Dar … in curand o sa avem cele mai tari “carduri de sanatate”. Ce poate fi mai linistitor?

    Intr-adevar, sunt unele cazuri in care e mai greu de dat un diagnostic, mai ales in cazul in care toate analizele sunt ok. Sa nu uitam ca pana acum cativa ani nu stiam de RMN sau alte echipamente medicale de ultima generatie, in schimb faptul ca nu reusesc sa puna un diagnostic (cat de cat … ) arata ca ramanem fara specialisti. Si e grav.

  3. Pingback: Tweets that mention Cat dureaza pana primesti un diagnostic in spital ? -- Topsy.com

  4. Todo   •  

    Faza cu “s-ar putea sa afle” se intalneste des. Si eu am facut RMN, rezultatele au fost bune dar durerile au mai aparut uneori. Bine macar ca au internat-o si n-au mai lasat-o sa mearga acasa, ca si asta se intampla de multe ori. Cat despre cost, e mai mic daca are bilet de trimitere de la medic specialist, ca se face decontarea unei parti din cheltuieli prin casa de asigurari de sanatate.

  5. Lucian Mustata   •  

    Stai sa vezi cum e sa te internezi la urgente, sa ti se puna de pe usa sectiei perfuzie cu glucoza, sa ti se faca si mai rau, si dupa ce vin analizele, oamenii sa vada ca tu oricum aveai nivelul de glucoza ridicat in sange.

  6. KooKooL   •  

    Aici se vede din nou plăcerea cu care romanii merg la urgente în loc sa meargă la medicul de familie pentru o problema care nu e urgenta mai ales daca a fost ziua. Ca noaptea mai inteleg. Dar presupun ca si cei de la urgente i-au dat macar o recomandare de a merge la o consultatie la medicul de familie. Nu? La prima criza primea trimitere către medicul specialist de Gastroenterologie și se rezolva internatul și consultul medicului specialist de la prima criza.

    Numa întreb: De ce UPU pentru o durere de burta? DE 2 ORI!

    • Andrei Crivat   •     Author

      a fost noapte, prietene. Cei de la urgente i-au zis ca n-are nimic, sa mearga acasa. nici o recomandare. a doua oara au internat-o direct. s-a dus la urgente ca a lesinat. si mno…

  7. KooKooL   •  

    ah, partea cu mic lesin nu am citit. recunosc…

    Proabil ca este o problema acolo dar eu am o problema cu romanu care orice buba sau durere in gat are merge la urgente.

    Cluj sau TM?

    • Andrei Crivat   •     Author

      Cluj, scrie in primul rand 🙂

  8. alexnicolae   •  

    cat dureaza sa primesti un diagnostic pentru masina ? si acolo e vorba de 3 suruburi.. asta e-medicina e o chestia extrem de complexa si consumatoare de resurse. daca nu e in pericol imediat viata persoanei e o situatie normala. un pachet complet, dar complet de analize iese la zeci de mii de euro. se fac normal cat mai putine si se intuieste cat mai mult.

  9. scrisulici   •  

    Daca tot crezi ca se poate pune un diagnostic asa din ochi, de ce nu te faci tu medic sa ne salvezi pe toti? Mai ieri citeam de o doamna care a fost cu copilul la pediatru, acesta i-a pus diagnosticul de autism in aceeasi sedinta, iar doamna era tare ofuscata ca “nu poti sa pui un diagnostic de asemenea gravitate in cateva minute”.

    Medicina nu face minuni, este stiinta cu cea mai mare durata de studiu si specializare. Medici sunt si ei oameni, nu sunt clar vazatori. Sunt sute de boli care au aceleasi simptome si totusi tratamente fundamental diferite.

    Mi se pare ca e deja o moda sa ne suparam pe “medicii romani care nu isi fac treaba”. Poate ar trebui sa privim si din alt punct de vedere. Sau?

    • Andrei Crivat   •     Author

      sau ? sau bati campii. am zis eu undeva de medici, ca nu-si fac treaba ?
      Am zis io de diagnostic pus din ochi ?

      Prietene (sau prieteno), vorbim de ZILE INTREGI state in spital (4 zile, mai exact) fara sa afli ce ai. Nu de un diagnostic pus pe loc. ci de un diagnostic pus in 4 ZILE!. Intelegi ? Stii de ce nu ma fac medic ? pentru ca 1. sunt prea batran si 2. cand eram tanar, n-aveam chemarea asta. Daca o aveam, ma faceam. Sigur, si cand eram eu tanar stiam ca medicina e o meserie din care poti trai bine – da’ nu mi s-a parut un motiv suficient.

  10. Dan Ciulea   •  

    am un pretin care o stat 3 saptamani in spital la Cluj…o plecat la Viena, o mai stat o sapatamana… si tat nu o reusit sa afle ce are … dupa inca o luna de investigatii prin Cluj o aflat… Cancer…nu vreau sa spun unde ca ma apuca plansu’ … si crede-ma ca amicu asta avea pile sus puse… nu s’a pus problema ca nu a fost tratat de cei mai buni… efectuv nu or; reusit sa il gaseasca … sil culmea, in prima zi cand l-am dus eu la urgente(ca eu l-am dus intr-o sambata) UPU a zis cancer… noi i-am injurat, si am zis ca vor sa scape de noi….
    si ca sa raspund la intrebarea ta: in functie de cine se uita la problema, si in functie de cat de complicata e problema… io ii doresc insanatosire grabnica! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu