Blogosfera non-VIP

Alex a scris azi un articol bunicel – Blogosfera VIP.

Cele de mai jos nu se constituie într-un răspuns, mai degrabă într-o completare. Adică dacă spunem lucruri, hai să spunem lucruri. Fără nume, că “e vorba doar de ideea în sine” și vorbim la modul general, nu ? 🙂

Alex, tu ai o problemă cu acea categorie a bloggerilor care nu scriu despre evenimentele la care particpă. Fair enough, zic.

Mai există, desigur, și alte categorii. Printre ele:

– cea a bloggerilor care nu ratează absolut nici un fel de eveniment. Sport, modă, turism, IT, lansare de teniși, de parfum, de cuțite, de laptopuri, de inele de plastic, de bujii – ei sunt acolo. Tu n-ai de unde să știi, tu nu mergi la toate. Da’ îi vezi apoi în pozele de pe facebook. Peste tot. Pentru că se pricep perfect la toate și, mai ales, pentru că cititorii lor fideli (de obicei cu zecile de mii) sunt foarte interesați și de avioane, dar și de cai de rasă. Și de vinuri, dar și de tehnologiile de separare a grâului de neghină. Și, desigur, cumpără din toate.

– cea a bloggerilor care se bagă “cu forța” la evenimente și proiecte. Se bazează RĂU pe bunul simț al organizatorilor și pe principiul “lasă, că ajuns acolo nu mă dă nimeni afară“. Și organizatorul, în 90% din cazuri, își spune “hai, că-i doar unul, îl primesc acum, ca să evit un moment cel puțin delicat și – eventual – mă cert mâine cu PR-ul care s-a ocupat de bloggeri“. Sau (e doar un alt exemplu) două fete o pun de-o șuetă la cafea și vine o a treia care spune “a, păi mă bag și eu în organizare, musai, e mișto ideea, ce fain, uite ce facem și ce dregem“, mai bagă niște promisiuni (de obicei deșarte) de ajutor/sponsori și gata, a treia fată a devenit inițiatoare a proiectului. Deși nu i-a cerut nimeni, n-a invitat-o nimeni, n-a băgat-o nimeni în seamă. S-a băgat cu japca.

Cu speranța că înțelegi că toate cele de mai sus sunt niște exemple ipotetice, te întreb: cu categoriile astea două ce se întâmplă ? Unde cadrează ele și cum le rezolvăm ?

Andrei Crivăț

16 Comments

    • Andrei Crivat   •     Author

      zice artistu’

      Fără nume, că “e vorba doar de ideea în sine” și vorbim la modul general, nu ?

      da, recunosc, n-are valoare fără nume și exemple clare. da’ când sunt ATÂT de tare pe tușă, nu văd rostul în a-mi face noi dușmani. N-am miză.

  1. vali   •  

    tocmai de aia. Å£i se rupe, poÅ£i să le dai numele. 🙂

  2. Andrei Crivat   •     Author

    mneah, nu-mi merită. da’ mai stai un pic, că m-aștept s-apară pe-aici cu păreri pertinente 🙂

  3. vali   •  

    hai să iti dau eu rezolvarea la ambele.

    e o non-problemă. mie imi place, că e subiect de miÅŸtouri. piÅŸcotarilor le place, că sunt băgaÅ£i in seamă. agenÅ£iei ii place, că are mulÅ£i oameni la eveniment. singurul care pierde e clientul. ÅŸi clientul trebuie să isi vadă interesul. trec 6 luni ÅŸi nu fute in gât agenÅ£ia, sănătate.

    • Andrei Crivat   •     Author

      mă, acum vreun an ti-aș fi răspuns cu credibilitatea branșei, cu cum se strică o imagine și alte prostii.
      dar acum sunt doar de-acord cu tine – e amuzant. e subiect de miștouri. am să mă axez pe latura asta 🙂

  4. vali   •  

    uite ceva amuzant: un blogger nu are timp să meargă la toate evenimentele la care merge un piÅŸcotar, pentru că trebuie să mai ÅŸi scrie pe blog.

    • Andrei Crivat   •     Author

      mi se pare corect. cineva trebuie să și muncească în țara asta, altfel din ce-ar trăi pișcotarii ?

  5. hoinaru   •  

    N-am dat nume pentru ca n-am stat sa fac politie pe tema asta.

    Oricum, ideea nu e legata doar de oamenii care scriu vs. aia care nu scriu. Mai degraba problema e cu oamenii aia care apar si nu stii exact ce cauta ei acolo.

  6. Arhi   •  

    si totusi, poate numele ar fi interesante si importante. stim cu totii de ce nu se dau nume. nu vrem sa ne stricam relatiile, vrem sa fim prieteni si sa ne batem pe burti la evenimente sau cand ne vedem in parc

    hahaha, ce le-ai zis-o, bai hoinaru, da frate, nu mai suportam

    iar tu, in mintea ta, de fapt te refereai la el. poate e o politica buna, dar politica asta ne-a adus in situatia in care eu nu mai vreau sa fiu asimilat cu bloggerii, pentru ca, foarte sincer, imi este rusine. Acum cateva zile ii spuneam unei persoane dragi mie ca blogatu este prost. iar ea mi-a raspuns Vai, te rog, nu ma amesteca in ciorba voastra. Intelegeti? Ciorba noastra. Astfel suntem perceputi, ca o amestecatura de zoaie. Asa ca eu caut in continuare moduri de disociere fata de bloguri, iar voi in continuare evitati sa dat nume.

    • Andrei Crivat   •     Author

      cum ți-am zis și-am zis și mai sus, sunt prea pe tușă ca să am vreo miză în a da nume. 🙂

  7. Andrei M.   •  

    Mie cel mai aiurea mi se pare faptul ca nu conteaza ce trafic are sau daca omul ala chiar aduce un beneficiu campaniei, dar il chemam fiindca ne este prieten si e normal sa ne ajutam prietenii nu?

    E putin deranjant cand oameni care habar nu au diferenta dintre o anvelopa de vara si una de iarna sunt chemati la evenimente Michelin sau oameni care nu au treaba cu masinile primesc masini in teste, ca doar nu-i este greu sa zica ca-i place culoarea si ca motorul trage bine. Eh…astea deja sunt frustrarile mele, dar cum se face in domeniul auto, se face si in celelalte.

  8. hoinaru   •  

    Arhi, cand a fost sa dau nume, am dat nume. De multe ori. Si stii si tu asta. Dar in cazul asta nu am o argumentatie solida, am identificat doar un pattern.

  9. Arhi   •  

    asa este, as vrea doar sa subliniez ca prieteniile de circumstanta nu fac bine nimanui. ar trebui sa alegem o data pentru totdeauna ce vrem sa facem si sa mergem inainte.

  10. goodgamefelicia   •  

    Nu stiam ca e un tel personal al bloggerilor sa mearga la evenimente
    =)
    E si asta ceva…
    se pare ca sunt mai putin blogger decat cred..

    –Cu drag, Felicia

  11. Pingback: Bloggerilor, nu mai fiți penibili! - andreicrivat.ro blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu