Un pic despre viață

Notă: ăsta e un articol ușor deprimant și cam morbid, am decis eu după ce l-am recitit. De asemenea, e foarte despre mine și poate nu vă doriți musai să știți toate prostiile din capul meu. Și vă zic lucrurile astea de la început, că poate nu vreți să vă stricați buna dispoziție cu mine.

Nu cu mult timp în urmă, a existat un an foarte prost în viața mea – an care a durat vreun an și jumătate, de fapt. A fost groaznic, cu o grămadă de lucruri care s-au întâmplat toate de-a valma, deodată: singurătate, autoizolare, probleme financiare, rupt niște prietenii pe care le credeam pe viață, oarece formă de depresie, mă rog, multe. Mai multe decât zic eu aici, pentru că, într-un fel sau altul, creierul meu se încăpățânează să șteargă cumva ce-a fost rău și să rămână doar cu ce-a fost bun. Am fost și suficient de bou cât să nu vorbesc cu oamenii din viața mea despre ce simt, ce mi se întâmplă, am mai și băut în perioada aia.

M-au ajutat vreo trei oameni să ies de-acolo de unde eram, oameni cărora o să le fiu rescunoscător cât am să trăiesc, deși doar unul dintre ei știe că m-a ajutat, efectiv, să-mi reiau viața. Ceilalți nu.

Cât să și ducă un om singur? Nu multe, așa că în perioada aia mi-am creat cumva singur, tot felul de traume, de issues mentale, de care am scăpat cu greu în perioada următoare. Poate nici n-am scăpat de toate, de fapt.

Una dintre ele, una dintre traumele astea create de perioada aia grea, a fost frica de moarte. Am început, brusc (sau poate n-a fost brusc, dar nu mai țin eu minte) să mă tem foarte tare că o să mor repede. (de fapt, cred că frica asta a apărut în mintea mea când s-a dus fratele meu Mile, la 35 de ani, iar în perioada de care vă zic doar s-a agravat brusc). Ajunsesem așa preocupat de asta, că în mintea mea era gândul predominant toooooatăăăă ziua, ba chiar și visam pe tema asta. Că uite, cam beau, că uite, fumez foarte mult, că uite, nu fac sport, că uite, mănânc mizerii, e clar, eu o să mor și n-o să apuc niciodată să fac lucrurile bune și mărețe pe care, sunt sigur (și acum) că sunt menit să le fac pe pământul ăsta.

Și a durat mult chestia asta în capul meu, mult tare. S-a agravat și mai tare când un foarte bun prieten, fost coleg de liceu (deci de-un leat cu mine, aproape) a avut niște probleme groaznice de sănătate, și asta era anul trecut, deja. Și-am zis, uite, mi se poate întâmpla oricând.

Eram atât de preocupat de ideea că o să mor, că nu mai apucam să mă bucur de viață.

Din fericire, a venit o zi când mi-am dat seama cât de paradoxal e rândul de mai sus – băh, când mai apuci să te bucuri de-un apus, dacă ești așa ocupat să te gândești cum o să mori, de parcă dacă e să mori ai putea schimba cumva asta?

Mi s-a părut stupid, la fel de stupid mi s-a părut când mi-am dat seama că doar în capul meu, dacă mor, e o uriașă dramă, dar nene, pentru omenire nu înseamnă nimic. Nu mergem înapoi în evul mediu, nu ratăm colonizarea planetei Marte, nu se întâmplă NIMIC grav că mă duc eu. O mână de oameni care mă iubesc, mă iubesc cu adevărat, au să sufere. Dar sunt toți oameni puternici, care vor putea trece peste și care înțeleg pe deplin că așa e în viața asta, mai și mori. Sper doar să mă țină minte în culori faine, dacă e să se întâmple.

Ei bine, aceste două gânduri (că n-apuc să mă bucur de viață și că totuși nu-i vreo dramă dacă e ceva) m-au făcut să scap de această traumă. Adică, sigur, nu DOAR ele însele, că au mai fost factori, mulți. Dar de la ele a început să-mi treacă, eu așa cred. Din fericire pentru mine, există undeva, în adâncul creierului meu, un simț al ridicolului – și simțul ăla m-a făcut, printr-un mecanism care mă depășește, dar măcar mă bucur să văd că funcționează, să scap de gândurile mele macabre și să-mi trăiesc viața ca înainte, zi cu zi, oră cu oră, apus cu apus, sărut cu sărut.

Și acum sunt bine, de vreun an, cel puțin din acest punct de vedere.

Nu încerc să vă dau vreo lecție de viață, nu de aia am scris acest articol. Ci pentru că un prieten din Cluj s-a dus ieri.

Avea 30 de ani, spăla un covor în curte, a alunecat, s-a lovit la cap și a murit.

Iar eu am intrat într-un fel de blocaj mental când am aflat cum s-a dus. Și mi-am dat seama că da, singurul fel în care poți spune că trăiești cu adevărat e să te bucuri, efectiv, de fiecare secundă. Pentru că fiecare secundă poate fi ultima, absolut indiferent de ce-ai face și de cum ai face.

Asta e viața.

Drum bun, Bubu, sper să fie bine acolo unde ești!

Andrei Crivăț

9 Comments

  1. adizzy   •  

    Asta e unu din genul acela de articole la cara nu prea ai ce sa comentezi. Trecand peste drama cu prietenul tau si imi pare rau de asta, ma bucur ca ai scris. Nici eu nu am cea mai stralucita perioada si nu am avut de cand s-a dus tata, sa fiu sincera, dar iti multumesc ca ai scris si imi amintesti de lucrurile bune in viata si cat de efemera e si toate gandurile mele negative chiar nu ajuta. Ok, clar, nu o sa imi treaca instant, dar it helps.

    • Andrei Crivăț   •     Author

      Nu pot decât să mă bucur, dacă te ajută.

  2. Adina   •  

    Condoleante…

  3. Pingback: Câteva articole interesante de citit astăzi – 2 iulie 2017 – nwradu blog

  4. pandutzu   •  

    Eu am ajuns la concluzia asta dupa Colectiv, cand mi-am dat seama cat de adevarate sunt versurile lui Macanache: “In fiecare zi trebuieste sa traiesti, pentru ca azi esti, maine nu mai esti”.

    Asa ca sa ne bucuram la maxim de fiecare zi, caci orice se poate intampla oricand..

  5. eBogdan   •  

    Cred ca orice om in viata are senzatia ca se afunda in probleme si ca nu o sa mai reuseasca sa iasa, anii trec si nu mai reusesti sa-ti revii financiar, spiritual, psihic… dar tind as cred ca acolo undeva exista si o carare care duce spre ceea ce-si propune fiecare dintre noi..

  6. Cristian Petrescu   •  

    Welcome to real life, până acum ai fost copil, acum nu mai ești.

  7. Mika   •  

    Îmbrățișare strânsă, caldă. De aici, din anul meu jumate prin care încerc și eu să trec cu răbdare.

    Drum Bun, Bubu! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu