Harlem Shake – la Cluj sper că e numai începutul!

O agenție și-un radio din Cluj (sau invers), e vorba de Amprenta și Radio Impuls, organizează cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca ceea ce se vrea a fi “cel mai mare Harlem Shake din România”

Ășta ar fi afișul (mă rog, partea interesantă din el)

Print

M-am revoltat, la început. Din tot felul de motive: Ce mizerie!, mi-am zis prima oară. S-a ajuns prea departe cu porcăria aia de Harlem Shake. Dacă o agenție de publicitate n-are altă treabă decât să strângă oameni să dea dement din cap în piață, înseamnă că e criză rău pe piața publicității. Și cum, cu sprijinul Primăriei orașului meu ?

Așa gândeam, chiar le-am scris oamenilor care organizează… chestia asta, le-am spus despre tulburarea ce mă cuprinsese, despre gândurile negre, despre furia pe care o simțeam… Mi-au răspuns că nuuuu, nu înțeleg ? e de bine, e funny, lumea se bucură, o mai fac și alte agenții, ce bine, ce frumos, ce rău sunt!

M-am gândit la toate astea și mi-am dat seama c-am greșit. Ar trebui ca autoritățile să se implice cu adevărat, să ni se ducă buha în toată lumea cum știm noi harlemshake-ui pe stradă, să muară texanii și dujmanii de ciudă! (cică în Texas ar fi fost cel mai mare de până acum, de aia zic).

Ar trebui ca autoritățile locale să se implice mult mai tare. Primăria să aloce bani de la bugetul local. Consiliul Județean să aloce un spațiu dedicat exclusiv acestei manifestări, unde să încapă zeci de mii, sute de mii de clujeni, aduși cu forța de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, într-un uriaș exercițiu civic.

Și cine știe, dacă totul iese perfect, poate avem șansa ca în timpul vieții noastre să prindem o “cea mai mare brașoveanca” din lume, eveniment organizat de Parlament. Sau poate că o să fim invitați, toți românii din lume, în curtea Cotrocenilor, la un mic și-o bere și la noua sărbătoare românească internațională – cel mai mare dansul pinguinului din Galaxia Calea Lactee.

PS: pentru ăștia mai de-un leat, afișul nu v-aduce un pic aminte de revistele Pif ?

PPS: Pentru conformitate, când am văzut “Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca” am adresat către Primărie o singură întrebare, formulată exact așa: DE CE ?

Răspunsul sună așa: Cererea a fost aprobata deoarece a intrunit toate conditiile legale specifice. In acest context, organizatorii evenimentului au apreciat sprijinul institutiei, manifestat doar prin aprobarea respectiva. Orice cetatean, grup formal sau informal care procedeaza in conformitate cu legea, doreste sa se exprime liber si nu incalca normele comunitatii noastre, va gasi deschidere la Primaria Cluj-Napoca.

Corect, legal și curat.

Da’ eu, sincer, dacă eram Primăria, le spuneam organizatorilor “da, puteți face, succes, da’ tare mult vă rog să scoateți sigla mea de pe afiș; știți, mă mai cunoaște lumea prin oraș și cine știe ce-o să creadă… ”

PPS: și uite, via prietenu’ Groparu, cum în loc de mizeria aia harlem shake se putea face ceva care să aibă un sens.

Andrei Crivăț

11 Comments

  1. Groparu   •  

    Human beings and fish can coexist peacefully. G.W. Bush

  2. Vasile Manu   •  

    Andrei, eu am primit o poziÅ£ie oficială pe mail de la cineva din Amprenta cum că ei nu au nicio legătură cu Harlem Shake-ul din PiaÅ£a Unirii, citez: ” Radio Impuls este parte a grupului de firme Amprenta, insa agentia nu este implicata in aceasta actiune.”

    • Andrei Crivat   •     Author

      stiu scuza asta a lor, Vasile, ca am vorbit cu ei inainte sa scriu. Doar ca mailul pe care mi l-au scris mie cand m-au rugat sa-i ajut cu promovarea era venit de la Amprenta. Si mai si scria in el “noi, Amprenta” etc, deci e doar o minciuna 🙂

  3. boierul barba   •  

    Prietene, desi sesizez parca sarcasmul in frazele dumitale in care canti si descanti un asemenea demers social , ca de cultura nu poate fi vorba…. gandesc ca acest fenomen nu e decat o fateta a societatii de consum in domeniul libertatilor individuale. Pe la 1930 un roman a pus la paris bazele unei miscari asazise artistice “dadaismul” care chiar a reusit sa faca ceva epoca dar s-a stins prin absenta unui motor care sa intretina perpetuarea valorica. Probabil si aceast Harlem Shake , nu e decat o fata noua a dansurilor de strada a revoltatilor si nemultumitilor ca societatea nu da ajutoare suficient de mari…
    Un nou mod de alienare a consumatorului orbit si prostit sa traiasca intre bancomat ,triller, supermarket si tvshow -ul cu reclame comerciale.
    Zic eu deci prietene ca in corpul social segmentele culturale veritabile nu se aduna matricial ci se inmultesc astefel ca asemenea manifestare nu este o reuniune ci o intersectie de perceptii culturale individuale, iar daca vrei sa ma contrazici incearca sa determini atitudinea si incadrarea in valoare a perceptiei unuia dintre participant si o sa observi ca e subtire la nivelul inexistentului.
    Manifestarea e un exihibitionism din clasa pozelor itinerante colective nudisti , care nu produc plusvaloare……rezon dar nu pun botul ….

  4. boierul barba   •  

    Ce spuneam ma refeream la link-ul spre oroarea gropareasca, ceea ce recomanzi dumneata s-ar putea sa aiba sens…e un mod de socializare

  5. Cipri   •  

    Varianta asta de harlem șeic pe care o tot văd prin online de ceva timp e o ofensă adusă la adresa lui “Al B”, cel care a “inventat” dansul care mai apoi a ajuns să fie cunoscut ca Harlem Shake. Dans care nu are nicio legătură cu bătaia asta de joc promovată și pe la noi.

    Să ajungă o “chestie” d-asta să fie promovată de primărie mi se pare chiar trist.
    Dar ce sa mai? Ăsta e nivelul la care am ajuns….

  6. vali   •  

    nu prea are nici o legature cu harlem..dar na..:))

  7. Anonim   •  

    E bine ca ti-ai dat seama ca ai gresit, din cand in cand e bine sa te distrezi, nustiu daca ar trebui alocati bani pentru chestia asta.

  8. Perțe Raul   •  

    Agenția de publicitate Amprenta nu are nici o legătură cu evenimentul Radio Impuls. Lumea evoluează, e păcat să credeți că valorile se păstrează. Atâta timp cât evenimentul s-a desfășurat civilizat nu văd de unde atâtea reacții negative. Primăria și-a dat acordul pentru a atrage tinerii pentru anul 2015 (Cluj, Capitală Europeană a Tineretului 2015). Nu ne-a fost alocat nici un leu, n-am primit decât autorizația pentru Piața Unirii. Din nou, de ce suntem „fumați” dacă ne distrăm? Acolo au fost olimpici, campioni naționali la diverse activități, actori, sportivi. Într-un cuvânt au fost tineri. Tineri care îs sătuli de rutina asta obositoare, tineri care au curajul să spargă monotonia. Tineri lipsiți de inhibiții, tineri care n-au nici o legătură cu politica.

    Și acum, Andrei Crivăț.. Eu te înțeleg că ești mare blogger, internaut sau ce vrei să te consideri. Spune-mi că tu ai facultăți și eu îți spun că nu-mi pasă ce ai. O arzi la caterincă, e blogu’ tău, postezi ce vrei și când vrei da’ totuși, exagerezi. Toți urlați că ne-am prostit în centru, că n-am organizat nimic cultural.. Voi de ce nu organizați ceva mai cultural decât cultura? Hai că vă ajut și eu, fără caterincă. Ai realizat multe la viața ta, dar nimic. Unde-s roadele? Ai ajutat la campanii electorale, felicitări. Eu am dus azi gunoiul, bravo mie. Serios?

    Dacă ești pro sau contra Harlem Shake, nu-mi pasă. Serios, chiar nu-mi pasă. Èši-am scris doar pentru că ai mari figuri de blogger, mare blogger. Călărești o tastatură și aștepți aplaudaci, bravo! Think logiv amigo, e anul 2013 și urmează 2014. Cărțile dispar, cultura dispare. Era un citat care merge deși n-are legătură; „Fighting for peace is like fucking for virginity”.

    Chiar vreau să văd uriașul eveniment cultural sub marca Andrei Crivăț/ restu’ haterilor.

    • Andrei Crivat   •     Author

      Amice, te afli în eroare.

      Baietii au venit la noi (Amprenta) pentru a-i ajuta cu organizarea si promovarea evenimentului.
      Vrem sa facem un event urias: avem filmare profesionista si montaj dupa, sonorizare, MC, tot tacamul
      .

      Asta scrie în mailul primit de mine, pe care-l am în continuare (le păstrez pentru viteji din ăștia, ca tine).

      Cine a zis că sunteți fumați ? Eu sigur nu. Eu am zis doar că-i o prostie și că Primăriei ar trebui să-i fie rușine că are sigla pe afișul vostru. Și cred că după fulminantul succes de azi, chiar îi e.

      Ia-o mai ușor cu olimpicii și campionii naționali, că bați câmpii. Rău. Au mai fost și oameni pe-acolo, nu doar exaltați ca tine.

      Da, am facultăți. Sigur că nu-ți pasă, că n-ai ce pune în balanță. Dar, amice, am făcut evenimente culturale cu de 4-5 ori mai mulți participanți decât ați avut voi azi. Când zic culturale, mă refer la concerte, nu la mișcări epileptice și fără sens. Și culmea, nici n-am mințit după aia, spunând cu nesimțire, cum ați spus voi, că ar fi participat de 10 ori mai mulți oameni decât au participat.

      Și da, ai dreptate, diferența dintre noi e că eu sunt capabil să fac campanii electorale și tu ești capabil să duci gunoiul.

      Cărțile dispar și cultura dispare“…. ai dreptate, tu ești cea mai bună dovadă. Deși, sincer, dacă vedeam replica asta înainte să mă chinui să-ți răspund atât, te băgam direct la spam, că nu meriți să-mi pierd 2 minute răspunzându-ți. Da’ amu, dacă tot am scris…

  9. Pingback: Un concurs cu Vaya con Dios | Andrei Crivăț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu