… așa cred eu.
Povestea e simplă. O femeie vede o carte uitată de un străin. O deschide și găsește înăuntru adnotări, pe margine. Răspunde cu propriile ei adnotări, lasă cartea tot acolo, începând astfel un dialog cu străinul. Cei doi se numesc Jennifer și Eric
Cartea în paginile căreia are loc acest inedit dialog se numește Ship of Theseus și e scrisă de-un prolific și misterios V. M. Straka, despre care nu se știe mai nimic.
Poate nu e limpede de ce zic că ăsta, cred eu, e viitorul cărților.
Sunt 2 cărți într-una singură. Pe de-o parte, e partea tipărită, Ship of Theseus. Pe de altă parte, pe marginile paginilor veți găsi adnotările dintre Jennifer și Eric, făcute cu pixul, cu stiloul, cu creionul… Între pagini, veți găsi lucrurile pe care și le-au lăsat unul altuia. Vederi, șervețele, tăieturi din ziare… e o experiență multimedia incredibilă.
Știu că pare dubios ce spun, dar uitați-vă cum arată cartea:
Mie, cel puțin, mi se pare absolut uimitoare.
În acest moment, eu știu de existența a 3 exemplare în România. Unul al lui Răzvan (de la care am aflat de ea), unul al meu și unul al Adinei Militaru. Îs absolut convins că mai sunt multe, doar mi-ar plăcea să știu cine-o mai are.
Oricum, din 24 ianuarie va putea fi comandată din nou de pe Amazon – aici
Și merită, vă rog să mă credeți că-i o experiență absolut inedită.
Vă mai spun doar că întregul concept e gândit de J. J. Abrams, care a fost producător și/sau regizor la Lost, la Star Trek, la Mission: Impossible și la multe altele și de Doug Dorst.