– Èšigări de-ale mele ați adus ?
– Nu, am uitat. Nu vă supărați, o să aducă șefu’ mâine

Magazinul e chiar la parterul blocului în care locuiesc. Sunt client fidel (am și pagină în caiet) așa că-mi permit să fac fițe. Acum stau la coadă. Sunt două doamne care vând, una o zi, una o zi. Doamna aia drăguță și doamna aia nașpa. Azi era doamna aia drăguță. Îi sună telefonu’.

– Să știți că data viitoare când vine, eu plec și închid.

– ….

– Păi nu se poate așa. Abia l-am dat afară. El vine și vrea vodcă și eu nu mai scap de el. Are deja să ne dea 4 milioane…

– ….

– Bine, haideți că vorbim mâine. Da’ dacă vine, să știți că eu îl dau afară, închid și mă duc acasă.

În fața mea e un domn care pare tare blajin. Așteptăm amândoi ca doamna aia drăguță să termine convorbirea. Când se încheie, domnul blajin se îndreaptă către ea.

– Aș vrea o apă minerală și-o cola. Și îmi dați, vă rog, niște crenvurști ?

– Câți să vă dau ?

– (mă bag în seamă, râzând) Io zic să-i puneți domnului, să tot fie. Puneți, acolo….

Domnul se întoarce, zâmbind stânjenit

– Ei, nici chiar așa…

– Bine, vi-i pun pe toți, zice doamna aia drăguță.

Și, pe cuvântul meu, chiar i-a pus pe toți. Domnul s-a întors iar către mine, uitându-se un pic câș. Io zâmbeam nevinovat. Era jumătate din mine, mă simțeam safe. Da’ el, săracu’, CHIAR nu vroia atâția crenvurști. Până la urmă, i-a luat, bună seara și-a plecat.

– Da’ de ce n-aduceți țigări din Serbia ? Că-s mai ieftine! Nu aveam musai o problemă cu asta, doar mă băgam în seamă. Acum eram doar eu și doamna aia drăguță.

– Păi… sunt ilegale, știți…

– Păi cum sunt ilegale ? Că tocmai am cumpărat dintr-un restaurant sârbesc. Ce, ăia le vând ilegal ?

– Să știți că o să vorbesc cu șefa.

O frântură de viață la un magazin de parter.