Mike Stern – concert in Cluj

Mike Stern – chitara, Bob Franceschini – saxofon, Anthony Jackson – bass electric si Lionel Cordew – tobe. Aceasta este componenta Mike Stern Band.

Au ajuns la Cluj sambata seara, in jurul orelor 18.00. S-au cazat si apoi am pornit spre Teatrul National, sa verifice sonorizarea si sa-si pregateasca instrumentele. Desi obositi rau – veneau cu masina de la Budapesta – totusi erau agreabili si simpatici. Bob Franceschini ne povestea pe drum, foarte amuzat, intamplari din turneul pe care tocmai il fac, cum ar fi ca in timp ce canta un solo la Viena, un tip din sala striga “Kenny! Kenny!”, pentru ca il confunda cu Kenny Garret (unul din saxofonistii lui Miles Davis). Confuzia pornea de la faptul ca si Bob a cantat niste ani cu Miles, numai ca Bob e alb, iar Kenny e negru. Iar asta i se parea foarte funny.

A fost impresionat cand a vazut catedrala Sf. Mihail, dar mai ales cand a aflat ca are cam 700 de ani. A fost impresionat si de cladirea Teatrului National, care are si ea vreo 95 de ani si tocmai a fost renovata pe exterior. (din pacate, nu si in interior, care e foarte classy, dar foarte… uzat)

Dupa o mica intarziere (concertul ar fi trebuit sa inceapa la 8, dar a inceput pe la 8 jumate, ca a durat ceva sound check-ul) au inceput cu o piesa usurica, dupa care s-au aruncat fiecare in solo-uri. Ceea ce literalmente a ridicat sala in picioare, in special la solo-ul de sax al lui Bob si la solo-ul de bass al lui Anthony Jackson (o alta legenda a jazz-ului, el insusi). In sala au fost cam 850 de oameni, judecand dupa suma biletelor vandute. Dupa vreo ora de cantari, in care au trecut si prin ultimul album, dar si prin piese mai vechi, si au cantat de la blues si acid jazz pana la balade rock, au facut o pauza in care Mike a fost extrem de fericit si incantat sa dea autografe pe cd-uri. Costa 40 de lei un cd, cineva din staff le vindea iar el le vindea semna, cu numele cumparatorului cu tot (e vorba de ultimul lor album). In total, a vandut 101 cd-uri, din 150, cate avea in total. Si la urma era foarte incantat, ca se astepta sa vanda vreo 30-40.

Dupa aceea a urmat o noua sesiune de cantari, moment care – cred eu – s-a prelungit mai mult decat se asteptau, intrucat au fost impresionati de reactia calduroasa a publicului. La final, aplauzele au durat minute intregi, iar lor nu prea le venea sa plece in cabine.

Una peste alta, a fost un concert excelent, publicul parea incantat, iar ei pareau foarte incantati de public. Dupa spectacol, am vrut sa-i scoatem la masa, dar n-au mai rezistat. Mai ales ca dimineata au plecat spre Timisoara, unde vor canta in seara asta in Clubul The Note.

Si partea si mai buna e ca organizatorii – Cadmus Audio, The Note din Timisoara si Saptamana Clujeana – vor sa sa faca un obicei din astfel de concerte. Scopul nostru final e ca din doua in doua luni sa aducem cate un mare artisti. Iar pe lista de oameni pe care ii vrem in curand in Teatrul National sunt Jan Garbarek, Bobby McFerrin sau Al di Meola.

Ultimul album Mike Stern (cel vandut in timpul concertului) se numeste Who let the cats out ? . Iar mai jos, puteti asculta chiar piesa care da numele albumului.

Ave Maria

aparent, clipul care nu mergea ieri merge azi. (Razvan, inclin sa cred ca aveai dreptate, ca mi-am sters cache si acum merge excelent.) Pentru cei care nu l-au prins – de doua ori il pusesem ieri, si de doua ori l-am sters, ca nu mergea.

De data asta fara comentarii. Just enjoy it.

UPDATE (21.10.06) Iata si varianta cu orchestra:

Nigel Kennedy

Nu stiu exact cum s-a intamplat, in cele 50 de zile de cand am acest blog, sa uit de marea mea pasiune pentru Nigel Kennedy

Tot ce scrie mai jos reprezinta parerea mea proprie, nicidecum verdictul vreunui critic muzical

Nigel Kennedy este vioara nr. 1 a lumii, in acest moment. Elev al lui Yehudy Menuhin, Nigel Kennedy stie si sa reformuleze arii celebre ale muzicii clasice, dar si sa preia folclorul tarilor balcanice, sa-l transforme in muzica pura. Desi nascut la Londra, locuieste la Cracovia, pentru ca ii place mult acest oras. Cand n-are turnee prin lume, canta la vioara intr-un mic club de jazz din oraselul polonez. Dupa parerea mea, din anii 1650, de la Stradivarius incoace, nimeni n-a inteles mai bine decat Nigel ce inseamna VIOARA si ce stie ea sa faca.

In sprijinul celor de mai sus, puteti vedea, in ordine, cum canta Nigel cele 4 anotimpuri ale lui Vivaldi. Eu am, in acest moment, pe calculator, Anotimpurile in 8 interpretari. Nici una nu e atat de vie, atat de pasionala, atat de .. .altfel decat cea a lui Nigel

Primavara:

Vara:

Toamna:

Iarna:

Pe culmile extazului

(in ultima vreme, am tendinta de a exagera mult, dar numai in ideea nobila de a sublinia anumite lucruri 🙂 asa ca o sa exagerez un pic si-acum)

Pe culmile extazului sunt, asadar, pentru ca – dupa cateva luni – am primit albumele cu Bobby McFerrin pe care le asteptam din State: “Spontaneous Inventions”, “Circlesongs”, “The Voice” si “The Best of Bobby McFerrin. The Blue Note Years”. Detalii despre albumele astea gasiti aici

Cd-urile erau, fireste, invelite in celofan. De cand am pus mana pe primul si pana l-am scos din carcasa pe ultimul, a durat – pe ceas – 32 de minute. Pentru ca celofanele astea n-aveau nici un fel de metoda de desfacut. Dar, mai mult – pe sub celofan, fiecare cd avea un fel de sigiliu – o banda scotch trasa pe una dintre deschiderele carcasei. Banda asta… cred ca era cel mai bun scotch tape din istorie. Numai cu eforturi sustinute, supraomenesti, am reusit s-o desprind. Si cum albumele provin de la case de discuri diferite, am dedus eu ca in State e cumva obligatoriu sigiliul ala.

De aia e pirateria asa redusa in State. Nici un pirat cu bun simt nu si-ar permite sa-si bata joc in halu’ asta de clientii lui, punand sigiliile alea, ca sa para cd-urile originale.

Anyway… Bobby McFerrin rulz 🙂