(in ultima vreme, am tendinta de a exagera mult, dar numai in ideea nobila de a sublinia anumite lucruri 🙂 asa ca o sa exagerez un pic si-acum)
Pe culmile extazului sunt, asadar, pentru ca – dupa cateva luni – am primit albumele cu Bobby McFerrin pe care le asteptam din State: “Spontaneous Inventions”, “Circlesongs”, “The Voice” si “The Best of Bobby McFerrin. The Blue Note Years”. Detalii despre albumele astea gasiti aici
Cd-urile erau, fireste, invelite in celofan. De cand am pus mana pe primul si pana l-am scos din carcasa pe ultimul, a durat – pe ceas – 32 de minute. Pentru ca celofanele astea n-aveau nici un fel de metoda de desfacut. Dar, mai mult – pe sub celofan, fiecare cd avea un fel de sigiliu – o banda scotch trasa pe una dintre deschiderele carcasei. Banda asta… cred ca era cel mai bun scotch tape din istorie. Numai cu eforturi sustinute, supraomenesti, am reusit s-o desprind. Si cum albumele provin de la case de discuri diferite, am dedus eu ca in State e cumva obligatoriu sigiliul ala.
De aia e pirateria asa redusa in State. Nici un pirat cu bun simt nu si-ar permite sa-si bata joc in halu’ asta de clientii lui, punand sigiliile alea, ca sa para cd-urile originale.
Anyway… Bobby McFerrin rulz 🙂
Hmmm, actually (ca sa pastrez contextul) in state exista o credinta ca ar exista un colt al bucatii de celofan care-ti permite sa-l desfaci foarte usor. irinel sustine ca ea poate sa gaseasca coltul ala oricand. Eu nu l-am gasit niciodata. Nu pot sa bag mana in foc, dar s-ar putea sa te inseli
eu nu l-am gasit, si l-am cautat mult. Cand ne vedem, musai o rog sa-mi arate unde e (semn ca trebuie sa mai aduci ceva cd-uri 🙂 ) Dar marea problema a fost totusi banda de scotch.