Au ajuns la Cluj sambata seara, in jurul orelor 18.00. S-au cazat si apoi am pornit spre Teatrul National, sa verifice sonorizarea si sa-si pregateasca instrumentele. Desi obositi rau – veneau cu masina de la Budapesta – totusi erau agreabili si simpatici. Bob Franceschini ne povestea pe drum, foarte amuzat, intamplari din turneul pe care tocmai il fac, cum ar fi ca in timp ce canta un solo la Viena, un tip din sala striga “Kenny! Kenny!”, pentru ca il confunda cu Kenny Garret (unul din saxofonistii lui Miles Davis). Confuzia pornea de la faptul ca si Bob a cantat niste ani cu Miles, numai ca Bob e alb, iar Kenny e negru. Iar asta i se parea foarte funny.
A fost impresionat cand a vazut catedrala Sf. Mihail, dar mai ales cand a aflat ca are cam 700 de ani. A fost impresionat si de cladirea Teatrului National, care are si ea vreo 95 de ani si tocmai a fost renovata pe exterior. (din pacate, nu si in interior, care e foarte classy, dar foarte… uzat)
Dupa o mica intarziere (concertul ar fi trebuit sa inceapa la 8, dar a inceput pe la 8 jumate, ca a durat ceva sound check-ul) au inceput cu o piesa usurica, dupa care s-au aruncat fiecare in solo-uri. Ceea ce literalmente a ridicat sala in picioare, in special la solo-ul de sax al lui Bob si la solo-ul de bass al lui Anthony Jackson (o alta legenda a jazz-ului, el insusi). In sala au fost cam 850 de oameni, judecand dupa suma biletelor vandute. Dupa vreo ora de cantari, in care au trecut si prin ultimul album, dar si prin piese mai vechi, si au cantat de la blues si acid jazz pana la balade rock, au facut o pauza in care Mike a fost extrem de fericit si incantat sa dea autografe pe cd-uri. Costa 40 de lei un cd, cineva din staff le vindea iar el le vindea semna, cu numele cumparatorului cu tot (e vorba de ultimul lor album). In total, a vandut 101 cd-uri, din 150, cate avea in total. Si la urma era foarte incantat, ca se astepta sa vanda vreo 30-40.
Dupa aceea a urmat o noua sesiune de cantari, moment care – cred eu – s-a prelungit mai mult decat se asteptau, intrucat au fost impresionati de reactia calduroasa a publicului. La final, aplauzele au durat minute intregi, iar lor nu prea le venea sa plece in cabine.
Una peste alta, a fost un concert excelent, publicul parea incantat, iar ei pareau foarte incantati de public. Dupa spectacol, am vrut sa-i scoatem la masa, dar n-au mai rezistat. Mai ales ca dimineata au plecat spre Timisoara, unde vor canta in seara asta in Clubul The Note.
Si partea si mai buna e ca organizatorii – Cadmus Audio, The Note din Timisoara si Saptamana Clujeana – vor sa sa faca un obicei din astfel de concerte. Scopul nostru final e ca din doua in doua luni sa aducem cate un mare artisti. Iar pe lista de oameni pe care ii vrem in curand in Teatrul National sunt Jan Garbarek, Bobby McFerrin sau Al di Meola.
Ultimul album Mike Stern (cel vandut in timpul concertului) se numeste Who let the cats out ? . Iar mai jos, puteti asculta chiar piesa care da numele albumului.
TotuÅŸi, nu i-a întrebat nimeni dacă îi deranjează sau nu acele “smoke machines”? Åži ce a fost cu bufniturile de pe la mijlocul concertului?
sigur ca i-am intrebat. hei, nu pot spune totul dintr-o data 🙂 mai am si pentru maine povesti de spus. deci da, ii deranjeaza, il irita rau pe franceschini si ii face rau lui jackson. iar bubuiturile… nu stiu ce-au fost, eu banuiesc ca erau focuri de artificii de pe la vreo nunta.
Eu mă refeream ÎNAINTE de a fi cineva cu ideea de a le porni…
😀 OK, gata, recunosc, sunt cârcotaÅŸă, dar e felul meu twisted de a spune “Congrats, dear organizers, I’ve head a wonderful time” 🙂