Liviu Man – conferinta de presa (update)

UPDATE(16.20): Via Iulian Comanescu, am aflat de un interviu luat de Cezar Ioan lui Liviu Man, aparut azi in Ziua. Poate fi citit aici

Ce-a zis Liviu Man in conferinta:

(click pentru zoom)

man_img_8387.jpgman_img_8412.jpgman_img_8407.jpg

copyright photo: Radu Beligăr, Saptamana Clujeana

  • ca martorii au fost supusi presiunii si santajului pentru a da declaratii, iar la proces acestia vor depune marturie despre cum i-au intimidat organele de ancheta
  • despre cum au stat la izolare 60 de zile, desi legea permite numai 10 zile de izolare
  • ca i s-a sugerat sa dea declaratii despre Emil Boc si Daniel Buda, pe care nu a vrut sa le dea
  • ca s-a solicitat stramutarea pentru ca presa facea presiuni aici, la Cluj; tocmai din cauza presiunilor Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost de-acord cu stramutarea.
  • ca arestarea lor a fost o manipulare, intrucat presa a fost chemata sa-i filmeze cu catuse la maini, ca si cum ar fi fost deja gasiti vinovati
  • ca martorii Mihai Petean si Adrian Avarvarei si-au scris declaratiile dupa dictare (n.m. – dupa dictarea procurorilor, cred). Citez : “(Adrian) Avarvarei a avut un status privilegiat pentru ca a scris dupa dictare; Mihai Petean a fost amenintat cu arestarea; Memoranda Onac a refuzat sa scrie dupa dictare si a fost invinuita”
  • ca l-a surprins plangerea lui Marius Nicoara (presedintele Consiliului Judetean Cluj) pentru ca-l considera prieten, si ca e curios ce va spune acesta in sala de judecata
  • ca va continua sa faca presa si ca ziarele vor continua sa apara
  • “Singurul lucru pe care mi-l pot reprosa este ca nu am vandut, vara trecuta, ziarul, pentru ca am avut o oferta; acum imi pare rau ca n-am facut-o”

Daca mai aveti si alte informatii, nu va sfiiti sa folositi comentariile.

Saptamana Clujeana cauta un partener

RCC Media, proprietarul Saptamanii Clujene, cauta un partener pentru dezvoltare regionala.

Dupa ce a ajuns la o pozitie stabila pe piata presei din Cluj, Saptamana Clujeana vrea sa se extinda in zona. In acest sens, cauta un partener serios si puternic, cu care sa puna in aplicare planul de dezvoltare pe care SCJ il are.

Saptamana Clujeana, reamintesc, e singura publicatie economica locala din Cluj, si una din foarte putinele din tara. Are un target bun, o audienta bine definita dupa doi ani de la aparitie, si doua produse de lux: Oameni de Succes si Companii de Succes. Acum vrea sa iasa din Cluj, ceea ce e pasul urmator firesc in dezvoltarea publicatiei.

Detalii pe www.saptamana.ro

PS: mi se pare faina ideea anuntului public, pentru ca e originala. Nu-mi amintesc ca vreun alt ziar sa fi facut asta. E totul deschis, ca la Bursa.

Mihnea Maruta pleaca la Bucuresti

De la Bety Blagu, via hotnews.ro, am aflat ca Mihnea Maruta pleca la Bucuresti, mai exact la Cotidianul.

Mihnea a fost seful publicatiilor Media Pro pe Cluj (Clujeanul si Ziarul Clujeanului), pana cand au devenit tabloide, lucru pe care Mihnea nu l-a acceptat si a plecat. Iar eu il apreciez foarte mult pentru asta.

Mihnea este, in opinia mea personala, unul dintre cei mai buni oameni de presa pe care i-a avut Clujul vreodata. Oamenii de presa foarte buni din Cluj sunt, in general, putini la numar. Putini de tot. Acum sunt si mai putini, si mie imi pare rau ca Mihnea n-a ramas aici. Ar fi fost foarte bine pentru presa clujeana.

Dar lui banuiesc ca o sa-i fie mai bine acolo. Asa ca-i doresc succes si sa fie totul cum vrea el.

Articolul lui Betty poate fi citit aici

Eliberati in cazul Gazeta

Exact dupa ce am citit la Iulian despre eliberarea lui Dan Parcalab, Aurelian Grama si Dorel Vidican, m-a sunat prietena lui Dan sa-mi comunice vestea – si sa-mi confirme, implicit, ce citisem la Iulian (prietena lui Dan e “Dor” din scrisorile lui din arest, pe care le puteti citi aici)

Vineri, toti arestatii din cazul Gazeta au fost mutati din arestul preventiv al Tribunalului Cluj in Penitenciarul Gherla, iar in acest moment (31 ianuarie, ora 22.50) familiile si prietenii merg sa-i ia de-acolo (pe cei trei eliberati)

Am un nepot :)

Pe 16 ianuarie s-a nascut nepotul meu Cosmin Matei Crivat. Sa fie sanatos si voios.

Promit ca revin c-o poza, imediat de Eduard le posteaza pe site

LATER UPDATE: si Eduard a postat, asa ca iata-l (click pentru zoom):

preview-matei.jpg

Poza e facuta imediat dupa nastere, la cateva minute. Si mai multe poze gasiti cu el si cu parintii imediat dupa nastere gasiti aici (multumesc, Eduard)

Protest curat|murdar.ro pentru ziaristii de la Cluj

Publicatia saptamanala online curat|murdar.ro a decis sa sacrifice un numar (numarul 103) din sirul sau de aparitii, pentru un protest care are in vedere judecarea in libertate a ziaristilor arestati la Cluj.

Curat|murdar.ro e facut de niste oameni din Bucuresti, care n-au nici un fel de legatura cu nimeni implicat in acest caz, sau macar cu cineva din presa clujeana, in general. Asadar, nu pot fi banuiti de partizanat, cum nu pot fi banuiti de vreun interes ascuns. Totusi, sunt SINGURII care cer public judecare in libertate a ziaristilor arestati in Cluj. Pentru ca in Cluj, nimeni n-a facut asta.

In Maramures, s-au strans peste 10.000 de semnaturi pentru judecarea in libertate a lui Dan Parcalab (edit: s-a facut si un miting, dupa cum citim pe emaramures.ro). In Bucuresti, niste oameni, care cred in principii, fac un apel pentru eliberarea ziaristilor arestati la Cluj. De care, banuiesc, nici n-au auzit pana sa inceapa “cazul Gazeta”. Dar oamenii au niste convingeri, si nu le e teama sa le sustina.

In Cluj, nimeni n-a spus nimic.

Cei arestati sunt: ziaristii Liviu Man, Dan Parcalab, Dorel Vidican si Aurelian Grama; fostul ofiter de politie Ion Otel si Aurel Muresan, fost sofer al lui Man, fost director la BZA.

Puteti citi protestul curat|murdar aici