Concurs: cu familia Suricescu în Corfu

Băi, e foarte enervant să mergi cu alți oameni în vacanțe – în călătorii, în general! Nu țin pasul, vor să stea la cocktailuri, vor să mănânce în restaurante plictisitoare…

Bine, adevărul e de fapt un pic diferit. CU MINE e foarte enervant de mers în vacanțe sau în orice fel de călătorie.

Pentru că pur și simplu n-am stare. Mă trezesc foarte dimineață, vreau să văd TOTUL în locul pe care-l vizitez, nu stau locului decât seara.

Nu merg două zile la rând pe aceleași drumuri. Dacă văd un nimic care mi se pare interesant, sunt gata oricând s-o iau în altă direcție decât cea în care mergeam. Mi-amintesc că acum câțiva ani eram cu un grup de amici prin Mărginimea Sibiului, pe la Tilișca, mergeam să vedem ceva cetate. Și nu mai știu cum m-am gândit eu că de pe dealul alăturat era o panoramă mai frumoasă decât cea de pe dealul pe care ne aflam, așa că pur și simplu m-am rupt de grup și-am luat-o, singur, pe cealălalt deal. Unde am descoperit o stână, păzită de mulți câini fioroși… a fost un moment mai delicat, pe care n-o să-l uit, probabil, niciodată, așa cum n-o să uit fețele amicilor mei care se uitau, neputincioși, cum eram eu încojurat de mulți câini răi, de stână…

Apoi, nu mănânc de două ori în același restaurant, decât în cazul rar în care restaurantul ăla mă dă pe spate. Intru în spelunci în care n-ar pune nimeni piciorul (dar așa am descoperit o tavernă senzațională în Corfu!), mă întind cu localnici la povești, le beau rachiurile și mă împrietenesc cu ei, neapărat gust mâncarea făcută pe stradă (încă știu o tonetă în Milocer, Muntenegru, unde se vinde cea mai bună pljeskavica DIN LUME, da, din toată lumea asta mare! – și cele mai bune sandvișuri). O iau pe străduțe, mă uit în casele oamenilor, pentru că sunt curios cum trăiesc ei. În Kato Pavlana, în Corfu, m-am rupt de grupul cu care eram ca să joc table cu doi tătăici în poarta unei case. Mi-au dat uzo făcut de ei în casă și ceva brânză de capră cu ulei de măsline – super bun, n-o să-i uit (nici ei pe mine, cred)

Deci n-am stare. Oamenii preferă în general să se bucure de vacanță, să se odihnească, eu n-am stare, e foarte enervant să mergi cu mine într-o călătorie.

Ca să nu vă streseze oameni ca mine în vacanțe, Christian Tour a lansat un concept care se numește Family Moments, prin care oferă pachete și destinații care să fie pe placul oricui. Pachetul poate fi adaptat după toate dorințele celor din familie sau din grupul de prieteni cu care vreți să mergeți în vacanță. Să fie bine pentru toți, să nu se streseze nimeni. Conceptul e reprezentat de Familia Suricescu – marmotele simpatice pe care le vedeți alături. Sunt o familie completă: mama, tata, doi copii și-o soacră.

Așa, și ziceam că-i un concurs.

Dacă-mi lăsați, până pe 28 februarie, un comentariu în care îmi povestiți o întâmplare interesantă dintr-o vacanță a voastră, aveți șanse mari să câștigați un sejur în Corfu. 7 nopÅ£i/2 persoane la Memento Kassiopi Resort 3*+, Corfu. Servicii incluse: cazare 7 nopÅ£i cu All Inclusive, bilet avion cursă charter, transfer aeroport-hotel-aeroport, taxe de aeroport.

E ușor, zic. Un simplu comentariu și poate îmi trimiteți vederi din Kassiopi (e frumos tare acolo, în partea de nord a insulei, o să vă placă). Așa că aștept poveștile voastre la comentarii.

Când vine vorba de vacanÅ£ă, fiecare dintre noi caută altceva ÅŸi are modul propriu de a se bucura de ea. Familia Suricescu, de exemplu, are gusturi dintre cele mai diverse: vrea odihnă, distracÅ£ie, aventură ÅŸi servicii de cea mai bună calitate, toate într-un singur loc. Christian Tour înÅ£elege cât de important este timpul petrecut împreună cu cei dragi ÅŸi, prin conceptul Family Moments, a selectat ÅŸi a inclus resorturi ÅŸi destinaÅ£ii speciale, care îndeplinesc toate exigenÅ£ele unei vacanÅ£e în familie sau în grup.

Åži tu te poÅ£i bucura de o vacanÅ£ă ca cea a familiei Suricescu. Intră pe www.suricescu.ro ÅŸi înscrie-te în campanie! PoÅ£i câÅŸtiga excursii în diferite destinaÅ£ii Christian Tour sau chiar premiul cel mare, o croazieră în Caraibe!

Mi-e dor de Corfu

În urmă cu prea mulți ani puneam pentru prima dată piciorul în Grecia.

Pentru mine, Grecia a însemnat un tărâm al misterului încă de când eram prunc și citeam, pentru prima dată, Legendele Olimpului. Apoi am descoperit muzica grecească – când crești în Brăila, sunt mulți greci în jurul tău. Apoi am descoperit istoria Greciei, și mi s-a părut la fel de fascinantă. Apoi, mai târziu, am descoperit însăși Grecia.

Am vizitat multe locuri din Elada. Multe insule. Cel mai tare și mai tare mi s-a lipit de suflet Corfu. E atât de verde și de liniștită insula asta încât n-ai cum să n-o iubești de la prima întâlnire.

Cumva, în fiecare an, prin mai – iunie, încep să-mi fac planuri de vacanță. Cumva, din 2006 încoace, Corfu e în primele mele 3 opțiuni. Apoi ajung ba în Muntenegru, ba în Italia, ba în alte părți. Cumva, în Corfu n-am mai ajuns niciodată.

Ieri, citind la Cristina de superoferta pe care a găsit-o pe Mareea.ro, mi s-a reaprins tare de tot dorul de Kerkyra, de Glyphada, de Paleokastritsa, de Messonghi Beach, de Moraitika, de livezile nesfârșite de măslini, de marea albastră și sălbatică.

Și-am găsit această ofertă – chiar în Moraitika, loc din care cunosc, cred, fiecare centimetru pătrat. Hotelul e la vreo 5 minute de mers încet, pe jos, până la mare. Camerele au frigider și aer condiționat – lucruri cărora le-am simțit lipsa în prima mea vizită pe insula Corfu.

O să aleg perioada de la sfârșitul sezonului – e mai răcoare și mai liniște. Dar, dacă totul merge cum trebuie, din 29 august vă scriu de pe plaja de la Moraitika 🙂