Drumul Cetăților

Bitdefender a lansat zilele trecute o aplicație care curând îmi va deveni, probabil, cea mai dragă aplicație – Drumul Cetăților. E și pentru iOS, și pentru Android.

Și de ce zic eu că o să-mi devină cea mai dragă? Pentru că mai la vară, când reluăm călătoriile Prin Transilvania, o să-mi fie de foarte mare folos. Pe scurt, Drumul Cetăților e un fel de îndrumar turistic – îți arată unde sunt, în jurul tău (dave dacice, cetăți, castele medievale și biserici fortificate). Dar, mai mult, îți arată și traseul către ele și îți oferă și informații despre ele. Când vizitezi un astfel de monument, aflat pe harta lor, poți să-ți dai check-in, iar cu cât dai mai multe check-in-uri crești în rang – pleci de la străjer, devii logofăt, apoi mare vornic și la final voievod, ceea ce sper să ajung destul de curând, evident.

Ah, și la fiecare rang de ăsta atins, primești premiu de la Bitdefender. Fain ? Fain!

Săptămâna viitoare, dar ce zic eu săptămâna viitoare, că mai îs 4 zile mari și late, o iau din loc către locuri care mi-s tare dragi de prin Transilvania. Și cum acolo-s multe, sper să mă întorc măcar mare vornic, dacă nu și mai bine.

Altfel, e o aplicație pe care v-o recomand cu drag, este foarte faină și foarte utilă în călătorii prin țara asta.

Campanii cu Bitdefender

În urmă cu câteva zile, oamenii de la Bitdefender au venit cu o idee foarte faină, pe care eu o găsesc extrem de utilă, pentru o mai ușoară colaborare cu bloggerii și publisherii din România. Au lansat o platformă de colaborare.

Lansăm astăzi o platformă de dialog pentru implementarea proiectelor realizate în parteneriat cu bloggerii din România. Compania va furniza resursele necesare implementării campaniilor, prin oferirea de licențe PC, BMS, MAC și pachete cadou Bitdefender, precum și informațiile și expertiza noastră.

Mi se pare un sprijin real pentru cei care au idei de campanii. Ai o idee ? Intri pe portalul de comunicare, lași acolo câteva detalii despre ideea ta și, dacă cei de la Bitdefender agreează ceea ce le propui, dai drumul campaniei.

Fain, simplu, util, bravo 10.

O zi cu Străjerii Bitdefender

La ora 11.00, o limuzină neagră atrăgea atenția tuturor vecinilor mei (că știți că locuiesc la țară). Băbuțele din colț, care sunt pe stradă non-stop, în fiecare secundă a zilei, au făcut ochii mari de tot când au văzut cum niște domni solizi, îmbrăcați în negru, se dau jos în fața porții mele (oare ce-o fi fost în mintea lor, săracele ?)

Bitdefender Antivirus 1

Așa a început ziua mea cu Străjerii Bitdefender – cu mesajul de mai sus și cu mine râzând, în sinea mea, de băbuțele care au făcut ochii cât cepele când au văzut că noii mei Străjeri îmi deschid ușa de la mașină. Ei sunt Damian și Gabi:

Bitdefender Antivirus 2

Damian și Gabi sunt specialiști în protecția VIP-urilor și au asigurat paza la o mulțime de concerte cu artiști foarte mari. Nu prea dau ei detalii despre munca lor, în schimba mi-au povestit pas cu pas ce se întâmplă dacă, Doamne-feri, cineva se gândește să mă atace. Și cum scopul lor unic e să mă scoată pe mine – VIP-ul, adică 😀 – din zona de pericol, nicidecum să se ia la harță cu diverși. Faini băieți, de altlfel am descoperit că avem chiar unele cunoștințe comune. O vreme bună am discutat despre condiție fizică și despre cum aș putea să mi-o îmbunătățesc – evident, cu mult sport. Am petrecut câteva ore bune cu ei, că ne-am întins la multe povești. Ne-am mai fi întins, poate, dar oamenii aveau de plecat către o altă misiune.

A fost, categoric, ziua în care m-am simțit cel mai în siguranță din viața mea. Damian și Gabi efectiv m-au protejat de parcă eram vreo vedetă, a fost super amuzant să vezi cum se uitau oamenii din Brașov la noi – eu, în tricou roșu și destul de neinteresant, ei în costume negre, super atenți și vigilenți. Nu prea pușcam în cadru, și asta se vedea în ochii tuturor celor care au trecut pe lângă noi.

Bitdefender Antivirus 3

Două vorbe despre Bitdefender Antivirus:

  • sunt o companie 100% românească
  • este pe locul 1 în lume în topul tehnologiilor anti-malware
  • protejează peste 500 de milioane de clienți în toata lumea
  • 4 birouri în România și înca 7 în diferite țări, cu peste 350 de ingineri în echipa de cercetare și dezvoltare
  • și, foarte important, Bitdefender ne protejează în călătoriile noastre Prin Transilvania!

Angajări: Social Media Manager la Bitdefender

Bitdefender, partenerii noștri de călătorii Prin Transilvania, caută un om pe social media, vorbitor de germană. Mai exact, Social Media Manager (DACH / German). CV-uri la acismaru@bitdefender.com

bdf

Cerințe:

 

We are hiring Social Media Manager (DACH / German)

The ideal candidate is a Social Media Marketing enthusiast fluent in German who actively uses Facebook, Twitter, LinkedIn, Google Plus and other Social Media platforms. If you are not an active user of these sites, then you are probably not the right person for this role. We are looking for someone who is up to date with the latest industry trends.

In this exciting role, you will work to expand the social media presence for Bitdefender in DACH (German-speaking countries) together with the Global Social Media Team. The Social Media Manager will implement the company’s regional Social Media Strategy, developing brand awareness, generating inbound traffic and encouraging product adoption. This role coordinates with the internal Marketing and PR teams to support their respective missions, ensuring consistency in voice and cultivating a social media referral network.

Responsibilities:

  • Manage Bitdefender’s social media presence on the dedicated DACH Social Media communities: Facebook, Twitter, Linkedin and other relevant social media platforms.
  • Manage Social Media campaigns and day-to-day activites. Duties include online advocacy, content editorial, community-outreach efforts etc.
  • Oversee design (ie: Facebook cover photo, profile pic, thumbnails, ads, landing pages, Twitter profile etc.).
  • Monitor effective benchmarks for measuring the impact of social media programs; analyze, review, and report on effectiveness of campaigns in an effort to maximize results.
  • Manage a Blogger partnership program and build an active brand ambassador network to spread the word about Bitdefender.
  • Provide feedback and insights gained from social media monitoring efforts to the Marketing and Content teams, to help them optimize their content marketing strategies in a timely fashion.
  • Work closely with the PR, Campaigns and Marketing Teams for proper online messaging and relevancy, ensuring consistency of messages across multiple networks.
  • Design, create and manage Social Media advertising campaigns for DACH.
  • Align Social Media efforts to the business objectives; Compile reports for management showing results (ROI).
  • Identify threats and opportunities in user-generated content concerning the brand, report to appropriate departments.
  • Become an advocate of the Company in Social Media spaces.
  • Maximize the Social Media potential as a Communication, Marketing, Sales, Support, Market Research, Sales or HR tool.
  • Event Manager: Research for new relevant regional events where Bitdefender can participate as a partner/sponsor. Coordinate with the PR Team for all operational, implementation and post-event activities.

Skills:

  • At least 1 year of professional work experience in relevant areas (related to online marketing and social media).
  • Must have active accounts across key social media sites including, but not limited to Linkedin, Facebook, Twitter, Google Plus, etc. Experience with ads on social platforms and specific monitoring tools.
  • Proven record of successful Social Media Campaigns/Digital Campaigns is a plus.
  • Exceptional writing skills and grammar proficiency.
  • Excellent verbal communication skills with the ability to clearly present ideas and information.
  • Detail-oriented, highly-organized.
  • Team player.
  • Proactive attitude, always coming up with new ideas, not being afraid of failure.
  • Crisis management skills: identify, assess, understand, and cope with a serious situation.
  • Online search expert able to track and monitor content relevant to the brand.
  • College degree (preferred in marketing or PR).
  • Passionate about the tech industry, always up to date with industry trends.
  • Diligent work ethic and insatiable desire to expand skills and be the best.

If you take up our offer, you will:

  • Be a member of a young, multicultural, enthusiastic and highly knowledgeable team
  • Enjoy a competitive salary, as well as healthcare insurance
  • Work for a Romanian Company with worldwide presence and brand awareness;
  • Benefit from career development programs, including trainings and certifications specific to the industry.
  • Pool table, foosball tables, XBOX console and other small things to make you as comfortable as possible at work.