Cu Silva în Apuseni

Mi-e drag să merg în Apuseni. Atât de drag încât încerc, în măsura în care pot, să nu ratez nici o ocazie. Mai ales că sunt ATÂT de multe locuri de vizitat în Apuseni, pe Valea Arieșului, că nu cred să-mi ajungă o viață pentru a le vedea pe toate. Așa că tare m-am bucurat să plec cu Silva la Arieșeni, la Casa Moțului, pentru câteva zile.

Silva

Ca fapt divers, moții sunt, în general, oameni primitori și bucuroși de oaspeți. Iar cei de la Casa Moțului n-au fost deloc mai prejos. Au grijă și atenție la fiecare detaliu, ca să-și facă oaspeții să se simtă bine. Într-una din zilele petrecute la ei, pensiunea era ocupată în totalitate, iar trei sferturi din cei prezenți erau la a 2-a, a 3-a vizită, semn că le plăceau plăcintele și afinata de la Casa Moțului. Sau poate îi atrăgea păstrăvăria din spatele pensiunii – pe mine m-a atras și-am încercat-o.

Casa Motului

Arieșeni e un loc în care nu prea ai cum să te plictisești. Pe-o rază de câțiva kilometri găsești tot felul de lucruri. De la cascade și peșteri la meșteșugari pricepuți. Spre exemplu, eu am urcat într-o zi la Pătrăhăițești, un cătun tare izolat. Dar și tare frumos. Am găsit acolo un muzeu – muzeul Casa Filip – cu tot felul de obiecte artizanale de lemn și cu plăcinte moțești coapte pe loc. Am găsit o cascadă, nu prea mare, dar care are grijă să parcurgi un drum spectaculos până la ea. Am găsit oameni prietenoși și primitori. Și foarte gospodari. Am găsit… liniște, sau ceea ce-ar trebui să fie definiția liniștii.

Acolo am auzit pentru prima oară un cântec la tulnic. Și tulnicăreasa mi-a explicat ce înseamnă sunetele scoase de vechiul instrument și cum astăzi nu se mai folosesc tulnicele.

Te rupi un pic de lumea noastră când urci în cătunele din Apuseni. Acolo, oamenii trăiesc cumva în timpul lor propriu. Am bătut mult țara asta, Transilvania cu atât mai mult – totuși, în Apuseni am găsit un colț de omenire aparte. Mi-i drag să văd oamenii de-acolo cu mândria lor, cu afinele lor, cu Avram Iancu la loc de cinste cam în fiecare casă, cu puterea lor de a trăi în locuri nu tocmai ușoare. Și cu plăcintele lor coapte pe piatră.

Nu ratați vreo ocazie de-a vizita Apusenii. Se prea poate să fie cea mai frumoasă parte de Românie. Și găsiți acolo multe povești, multe legende, multă istorie, multă frumusețe. Și mai ales multă omenie.

Torogoata lui Toiuț

Torogoata lui Toiuț e unul dintre cele câteva locuri din România unde m-aș muta mâine, fără regrete. Da, aș lăsa totul baltă și m-aș duce acolo, fără să mă uit în urmă – evident, dacă aș fi ceva mai curajos.

Torogoata lui Toiuț e o casă, că mi-e greu să-i spun rece și impersonal “cabană”, care se află în Apuseni, în localitatea Scărișoara. Se numește așa pentru că gazda – adică domnului Toiuț (e un diminutiv de la Toader) – cântă la taragot. Sau la torogoată, cum îi spune el. Și fiul lui Toiuț, Ciprian, care are 16 ani, cântă la torogoată.

Ca să ajungi la Toiuț, urci, nene. Pe jos, prin zăpadă, urci până zici “acum mor”, după care mai urci un pic. Apoi mori, mai urci un pic și-ai ajuns. Bine, asta mi se aplică mie, că oameni ca Ghizi sau ca Ciprian a lu’ Toiuț urcă fluierând, chiar în pas alergător, dacă așa au ei chef.

Când ajungi, însă, și vezi ce casă (în sensul de cămin), ce oameni, ce peisaj… îți cam trece de toate. Și de urcuș, și de necazuri, și de viața de zi cu zi. Cam tot.

Pe mine, om slab, supus păcatului și poftelor, m-au mai cucerit – tot așa, de la sosire – cu ce era pe masă. Toată mâncarea, de la pâine, unt și cașcaval, până la unele dintre cele mai bune sarmale pe care le-am mâncat vreodată, era făcută la ei în casă. De fapt, totul era făcut în casă. Plus că acolo am băut, pentru prima oară în viața mea (de fapt, nici n-am știut că există) țuică de merișoare și țuică de cireșe negre amare.

Dacă ajungeți prin zonă (și eu vă doresc tare mult să ajungeți), aveți ce vizita. Ghețarul Scărișoara, Cheile Arieșului, casa lui Horea, casa lui Avram Iancu. O mulțime de chestii care mă fac să cred că nu trece multă vreme până o să urc iar în deal la Torogoata lui Toiuț.

Mulțumesc TVdecei, Gabeni, Gropari, Mone‘s, Eugen (cel mai cel blogger din Republica Moldova, să știți! – și are și-un film cu taragotiștii în acțiune), Ghizi și Ștefan pentru un week-end care mi-a prins tare bine.

Torogoata lui Toiuț are acum și-o pagină de facebook. E făcută de Ștefan, că ei n-au vreo treabă cu interneții și s-ar putea chiar să nu știe ce e facebook. Oameni fericiți, de-adevăratelea.