Să plecăm de la premiza că, spre deosebire de 99,9% din internauții români, eu NU mă pricep nici la aviație, nici la militării, nici la fizică, nici la matematică și nici la multe altele, de fapt.
Bun. Acum, că ne-am lămurit că sunt varză, mă macină această întrebare mică.
CNN a dat publicității un traseu al avionului rusesc, oferit de armata turcă, un traseu de dovedește că avionul respectiv a intrat în spațiul Turciei.
#BREAKING Flight radar track on downed warplane issued by Turkish military pic.twitter.com/xREQbclVwK
— CNN Türk ENG (@CNNTURK_ENG) November 24, 2015
Trec peste faptul că harta aia nu seamănă cu cea de pe google maps – mă gândesc că or știi ei, turcii, mai bine pe unde trece țara lor. Altă întrebare mă macină. Aparent, distanța aia e de vreo 2 kilometri.
Din ce zic interneții, avionul ăsta cu 278 km/h în viteză de croazieră – deci nu maximă. Deci face distanța aia în vreo jumătate de minut.
Tot CNN, în știrea citată mai sus, zice că turcii i-au avertizat de 10 ori înainte să-i doboare:
No bine. Întrebarea mea e – avionul ăla mergea pe jos ? Că altfel efectiv nu văd cum îi poți avertiza de 10 ori în 30 de secunde, în engleză (sau în orice altă limbă). Poate doar dacă le-au zis, simplu, “fuck off” de 10 ori.
UPDATE: iată răspunsul:
A government official said: “In line with the military rules of engagement, the Turkish authorities repeatedly warned an unidentified aircraft that they were 15km or less away from the border. The aircraft didn’t heed the warnings and proceeded to fly over Turkey. The Turkish air forces responded by downing the aircraft.
Cînd am văzut harta m-am întrebat exact același lucru. Suplimentar, oare pilotul turc și-a dat seama că trăgînd un rachetă spre spațiul aerian al unui alt stat suveran comite un act de război împotriva acelui stat ? Se pare că Siria a reacționat deja.
Iată și răspunsul :
“A government official said: “In line with the military rules of engagement, the Turkish authorities repeatedly warned an unidentified aircraft that they were 15km or less away from the border. The aircraft didn’t heed the warnings and proceeded to fly over Turkey. The Turkish air forces responded by downing the aircraft.”
De aici: http://www.theguardian.com/world/2015/nov/24/turkey-shoots-down-jet-near-border-with-syria