În lista mea de prieteni pe facebook se află un domn care are un nume cel puțin aparte – Eusebiu Emilian Pazvante.
Și azi nuș cum s-a făcut că mi-a apărut în feed și mi-am adus aminte de această expresie pe care bănuiesc că o știe toată lumea (dacă n-o știe careva, credeți-mă, e foarte, foarte populară pe teritoriul Munteniei și cred că și prin Moldova) – de pe vremea lui Pazvante Chioru’. Ceea ce înseamnă de foarte mult timp.
Din motive care-mi scapă, până la această vârstă înaintată n-am avut niciodată curiozitatea să caut de unde provine. Azi m-a pălit și-am căutat.
Pazvante Chioru’ a fost un turc bosniac pe care-l chema Osman PazvantoÄŸlu. Povestea lui am găsit-o în Adevărul, dar fac un scurt rezumat. PazvantoÄŸlu vine de la Pasban-Oglu, care însemnă fiul gardianului, pentru că – după cum ușor se poate deduce – tatăl său era gardian.
În linii mari, a fost un dement obsedat de bani care pe la 1800 a jefuit și-a tâlhărit prin Bulgaria, prin Muntenia și prin Oltenia de-a rupt. La o vreme a făcut praf și Bucureștii. A fost făcut pașă de Vidin.
La un moment dat, s-a întâlnit cu Iancu Jianu, care l-a admonestat delicat cu iataganul peste un ochi – de unde și denumirea de Chioru’. Aparent, ceva ani mai târziu, la Vidin, Jianu l-a admonestat din nou, definitiv, dar chestia asta nu e sigură.
Și-acum știm cine-a fost Pazvante Chioru’.
