Adevărul nu trebuie uitat

Mai sunt oamenii printre noi care au prins începutul anilor 90 la o vârstă la care ții minte tot. Cum țin minte trasoarele ce zburau paralel cu geamul nostru pe 21 / 22 decembrie (o chestie relativ ciudată, stăteam la etajul 9 și în jurul nostru nu mai era nici un bloc turn, n-am idee de unde încotro se trăgea, dar trecem peste) tot așa nu uit mineriadele.

Era 13-15 iunie 1990, un început extrem de fragil de democrație ciudată, când Ilici urla la Corneliu Coposu, un om cu ani grei de pușcărie politică, “domnule Copoiu, nu-mi mai da cu sula-n coaste”, pentru că Seniorul nu asculta cu sfințenie ce spunea Tătuca. Tot atunci i-a chemat pe mineri și minerii au venit și-au călcat Bucureștii în picioare. Aveți aici câteva mărturii. Câteva, doar.

Pe-atunci, niște oamenii= începeau să vadă că nu e ok direcția spre care o luase România sub conducerea iliesciană. Și, profitând de libertatea proaspăt câștigată, au crezut că au dreptul să-și manifeste opiniile. Au crezut prost, cum avea să se dovedească.

Și omul de pe foarte puținele ecrane color de pe vremea aia (că restul erau alb negru) era un individ care se autointitula Luceafărul Huilei. Miron Cozma. Ce le-o fi zis minerilor de l-au urmat la București, n-am idee. Dar au venit și au rupt capete de oameni, la propriu. 6 morți și 700 și ceva de răniți. Dar astea sunt doar cifre oficiale, ce-o fi fost în realitate nici naiba nu știe.

Deci omul ăsta a venit cu oratcii lui, a călcat în picioare pe oricine i-a ieșit în față, a ascultat mulțumirile umile ale unui președinte care a înecat în sânge prima formă serioasă de protest la adresa sa și a plecat înapoi în Valea Jiului.

25 de ani mai târziu, Miron Cozma, într-unul din cele mai tupeiste momente publice pe care eu le-am văzut în țara asta, declară că de fapt el a fost adus cu forța la Piața Universității, că a fost bătut de mineri și că el a reclamat la CEDO să i se facă dreptate, de aia s-a redeschis dosarul mineriadei sângeroase din 1990 (cea mai sângeroasă, din toate mineriadele). Asta depășește ca tupeu și nesimțire inclusiv momentul când Iliescu spunea că nu i-a fost niciodată adversar Regelui Mihai.

De altfel, vedeți în poză ce speriat stătea printre minerii care-l băteau. E cel din mijloc, cu megafonul.

Adevărul nu trebuie uitat. 

(inițial, începusem să scriu articolul ăsta cu o tentă de umor, de ironie, de miștocăreală. în timp ce scriam, mi-am adus aminte scenele de-atunci și m-am enervat îngrozitor. și mi-a pierit gluma)

foto

Andrei Crivăț

1 Comment

  1. Aexandra   •  

    Haidi bre, uite ce urat se uita minerasii la el, saracu! Sigur era unu’ care ii tinea pistolul la oo sa il convinga sa se exprime 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu