Seară magică total

… dar nu la căminul cultural, cum zic oamenii ăștia, că la Apartamentul 1.

Apartamentul 1 e locul în care găsești, în opinia mea, cel mai bun cheesecake din oraș, niște paste senzaționale, o pizza incredibilă și foarte multă veselie și bună dispoziție. La orice oră.

Apartamentul 1

Ne-am strâns vineri seară o mână (hai, două) de oameni pentru o seară de boardgames – prima din îndelungata mea carieră. M-am dus acolo cu gândul că o să mă învârt pe la toate mesele și-o să joc și Monopoly, și table și tot felul. Până la urmă, Alma și Dragoș m-au învățat Catan și nu m-am mai desprins de tabla aia de joc.

photo 2

Cel puțin până când a început Cristi Gog să facă tot felul de minuni căroră nu le pot găsi noimă, așa că am stabilit că nu-i om. Pentru că ce om ar putea să mute, cu degetul, mărul de pe spatele unui iPhone luat la întâmplare din public ? Deci n-a venit cu el pregătit de-acasă, a luat unul la nimereală (pe-al lui Groparu, așa s-a nimerit), a pus degetul pe mărul ăla argintiu și l-a mutat, sub ochii a 20 de oameni. Nu mai spun că toți cei prezenți ne-am uitat cu ochii larg deschiși la o carte de joc care și-a schimbat cifrele în fața noastră, fără să o atingă. Deci nu-i om! Cum bine zicea cineva, nu mai știu cine – ar trebui să participe la Românii au talent!

Cristi Gog

sursa foto

Una peste alta, au dreptate TVdece-ii. Ar trebui să ne vedem mai des, că seară așa faină de multă vreme n-am mai avut.

Andrei Crivăț

7 Comments

  1. Pingback: Nu-te-supara-frate ca amandoi incercam sa colonizam Catanul | dragosmone.ro

  2. Adrian A.   •  

    Ai pus link gresit la Apartamentul Unu…

    • Andrei Crivat   •     Author

      Ai dreptate; am corectat, multumesc 🙂

  3. Alex Dima   •  

    E foarte fain localul, iar Anca e de nota 10 😀

  4. Pingback: FOTO: Mentalistul GOG, în “acÅ£iune” la seara de BOARD GAMES a bloggerilor clujeni! | Apartament 1

  5. Pingback: Pizza cu…veselie ÅŸi bună dipoziÅ£ie! | Apartament 1

  6. Pingback: Meniu de toamnă la Apartamentul 1 | Andrei Crivăț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu