23 Jun 2011

Club Heaven Timișoara discriminează persoane cu dizabilități

Timișoara e un oraș frumos. Și civilizat. Cu oameni frumoși și civilizați. E un oraș occidental. Un altfel de oraș.

Ei bine, în orașul ăsta există un club. Club Heaven. Cu ceva vreme în urmă, Lavinia Rausch, o fată țintuită în scaun cu rotile în urma unui accident, n-a fost primită în Club Heaven. N-are absolut nici o relevanță, dar vă zic: Lavinia, înainte de accident, a fost Miss West. E o frumusețe de fată.

Motivul, dat de șeful de sală sau ce-o fi domnul Liviu Ciubota la Club Heaven, e năucitor – Lavinia ar fi creat disconfort celorlați clienți.

Băi, omul ăsta CHIAR EXISTĂ! Se ocupă de-un club în care merg sute de oameni săptămânal!

Mai mult, a dat o declarație despre care, cu indulgență, se poate spune că e cel puțin mizerabilă.

Nu suntem instituţie publică sau de stat să fim obligaţi să lucrăm cu astfel de persoane. Clubul nu este amenajat pentru cei cu astfel de deficienţe şi ar fi reprezentat un disconfort atât pentru ea cât şi pentru persoanele care au venit la noi să se distreze şi ar fi văzut-o în scaunul cu rotile

Astfel de persoane ? Cum adică ASTFEL de persoane ? Da’ ce, avea râie ? Sau ce ?

Nu cunosc perfect legile, dar cumva sunt convins că omul poate fi dat în judecată, la fel și clubul, pentru discriminare. Da, chiar și în România. Există niște drepturi ale omului, care se aplică în egală măsură și persoanelor cu dizabilități. Că și ei sunt la fel de oameni, domnule Ciubota. Ba, în cazul dvs, chiar MAI oameni.

Când s-a aflat povestea, o mulțime de oameni au postat proteste pe pagina de facebook a Club Heaven. EVIDENT, toate au fost șterse. Nu-i mai simplu să ștergi comentariile negative, decât să le răspunzi ? Că poate când le ștergi dispare și povestea. Deși era mai ușor și mai eficient să-și ceară scuze.

Ei bine, povestea n-a dispărut. O samă de oameni am raportat pagina Club Heaven la Facebook, și vă invit să faceți la fel. O samă de bloggeri au scris despre poveste – Groparu, Denisa, Bleau și alții.  S-a făcut o pagină anti – Club Heaven, care are peste 1.600 de fani la ora la care scriu. Groparu a făcut chiar mai mult.

Și voi puteți să-i taxați. Dacă sunteți din Timișoara, nu mai mergeți în Club Heaven. Dacă nu, puteți să scrieți despre poveste sau să raportați pagina lor la FB. E păcat să se întâmple astfel de mizerii și rezultatul să fie niște postări șterse de pe Facebook.

Și… Lavinia, nu suntem toți așa.

30 comentarii la Club Heaven Timișoara discriminează persoane cu dizabilități

  1. Andrei Ciubotariu's Gravatar

    Ziceai de „astfel de persoane” dar cei cu râie ce au? Ei sunt „astfel de persoane”?

  2. neonu's Gravatar

    Nu am mers niciodata in Heaven si nici nu sunt curios. Asta e inca un motiv in plus sa nu ajung pe acolo. Ar fi misto sa se mobilizeze banatenii si sa le dea o palma chiar si virtuala reprezentantilor clubului. Voi scrie si eu pe blog un articol maine pentru ca sunt solidar cauzei.

  3. mia elekes's Gravatar
    mia elekes

    draga de ea , sa bucurat ca venit in tara si uita peste ce dobitoci a dat

  4. marius's Gravatar

    cu siguranta exista legi impotriva discriminarii. Miezerii de oameni!!!!

  5. ionutN's Gravatar
    ionutN

    sunt o mizerie de om. discriminez. am discriminanți care mă ajută să fac niște alegeri pentru confortul meu.
    asta cu discriminarea de la club e culmea nesimțirii. nu am nici o legătură cu clubul respectiv (bucureștean scăpat la Cluj) și nici nu mă dau în vânt după locurile de genul, dar am mai călcat.
    înțeleg să nu jignesc sau să nu fac discriminare în situații mai formale. dar nu înțeleg de ce e discriminare să ceri cuiva să nu te facă să te simți mai puțin bine. te duci în club să te miști, să vezi trupuri în mișcare, să fii animal până în vârful unghiilor – și deodată umanitatea te lovește…. există alții mai puțin fericiți decât tine – exemplu domnișoara în fotoliul rulant . pentru ce să îmi impui să mă cenzurez și să nu dau din cur la nivelul ochilor tăi, când eu am venit să dau din cur, într-un loc unde astfel de manifestare e acceptată?
    ar fi fost discriminare la o cafenea… dar nu într-un club – unde nu văd ce senzație de bine ar putea avea un om cu impedimente motorii.
    așă că să nu prostim de tot și să încercăm cu toții să avem bun simț.
    Liber la dat cu pietre în xenofobul , rasistul, mârlanul discriminant.

    • crinutza's Gravatar

      Faptul ca lumea sta la masa intr-un club (ca eu nu stiu prea multe in care sa nu existe mese) te face sa te cenzurezi in timp ce dansezi? Crezi ca ti-ai fi dat seama ca e in carucior daca era in spatele mesei?

    • Racru's Gravatar
      Racru

      @ionutN: “dar nu înțeleg de ce e discriminare să ceri cuiva să nu te facă să te simți mai puțin bine.”. Numai un bou ca tine poate sa sa se simta incurcat de o persoana cu dezabilitati, numai un animal ca tine merge in club sa vada cum dau curvele din club. Daca nu era impiedicata de acel caricior salivai dupa ea, dar acum, nu mai e buna, e un jeg uman, ce sa caute ea intr-un club in care sa asculte muzica si sa se simta vie. Din cauza unora ca tine, limitati, tara asta se duce de rapa. Rareori sunt agresiva in exprimare, dar prostia ta pe langa faptul ca m-a frapat, m-a si infuriat pentru simplul fapt ca exista oameni ca tine. Important e sa-ti fie tine bine, sa te simti tu bine si sa nu te simti deranjat de vreo domnisoara incapabila sa dea din popou. Oamenii astia au nevoie de sprijinul tuturor din jur ca sa aiba o viata normala. Iti recomand sa iti legi mana la spate pentru o zi, sa vezi cum e sa nu iti poti folosi toate membrele. Cred ca ti-ar fi imposibil sa iti imaginezi cum e sa nu iti poti folosi picioarele. Mi-e rusine de rusinea ta!

  6. ionutN's Gravatar
    ionutN

    nu! pentru că ăia de stau jos se pot ridica și avea același comportament față de mine când șed.

  7. V's Gravatar
    V

    here we go:

    We have received your report.
    Learn more about how to handle harassment in our Family Safety Center.

  8. aHUIBAN's Gravatar

    Dumnezeule! Foarte foarte multe persoana gandesc asa dar sa o zici “cu glas tare” stiind ca informatia devine mai mult decat “auzita” denota o mare tampenie.

  9. poporul revolutionar's Gravatar
    poporul revolutionar

    99% dintre cluburile de noapte din romania n-o primeau inauntru. Asa ca hai sa nu ne prefacem ca ne-am nascut ieri pe plaiurile astea.

    Ce dracu bah, stiu persoane care n-or fost primite in club pt. mult mai putin de-atata

    • crinutza's Gravatar

      1. faptul ca nici in altele n-ar fi fost primita nu e un lucru cu care sa ne mandrim. Iar faptul ca unii patroni aplica reguli de intrare doar de ei stiute cu atat mai putin.

      2. conteaza foarte mult cum refuzi pe cineva. Nu e cazul sa dai declaratii stupide cum a facut nenea respectiv. Sunt sigura ca un refuz de genul “Ne pare rau, dar nu suntem dotati cu rampa de acces si e posibil sa aveti probleme pe coridoarele inguste si aglomerate” ar fi fost neplacut, dar inteles.

  10. haolica's Gravatar

    un mare jeg toata treab asta. dar sincer, chiar crezi ca o sa apara relultatul asteptat de toti? chiar crezi ca or sa isi ceara scuze aia?

  11. Oana's Gravatar

    Is curioasa daca isi iau amenda si daca fata ii da in judecata. Am scris si eu cand am aflat, vai, ce tare m-am enervat, nu pot sa cred ce gunoaie exista si mai si persevereaza in prostia lor!

  12. Soare's Gravatar
    Soare

    Eu cam odata la cateva saptamani ma duc sa dau din cur cum zice IonutN in fata unor fete cu fotoliu de-ala mobil, pe rotile. Si unele sunt frumoase, mai frumoase decat orice fata pe care o s-o aiba IonutN in viata asta de cacat sau in cea urmatoare. Da, aici in Germania oamenii in fotoliu mobil au access in cluburi, ba mai mult poti sa dansezi pe langa ei ca nu musca.

  13. SilviuB's Gravatar

    Si ce relevanta are ca a fost Miss West acum 13 ani? Va fi din breasla, nu?

  14. Iulian's Gravatar
    Iulian

    Nu mergeti in Club Heaven si gata. Protestele pe Facebook sunt ca si petitiile online: inutile. Ce comod e sa protestezi de acasa de pe fotoliu si apoi sa te jelesti ca nu ai schimbat nimic.

    Daca vreti sa protestati mergeti in fata clubului in fiecare seara ci afise si fluturasi in care descrieti ce fac cretinii aia sa nu le mai mearga lumea in clubul lor de cacat si sa dea faliment.

  15. DizabilLove's Gravatar

    Multumim pentru sustinerea pe care o aratati impotriva discriminarii persoanelor cu dizabilitati!

    Sa-i invatam pe cei de la Club si unde au gresit si cum sa isi repare greseala.

  16. Arhi's Gravatar

    IonutN lucreaza la club. a lasat acelasi comentariu pe toate blogurile care au scris de asta

  17. R4dhu's Gravatar

    Citind acest articol dis de diminieaţă, înainte de a pleca la facultate, am zis că visez….apoi mi-am dat seama că e pe bune….şi am zis să revin cu un comentariu. Poate am eu o mentalitate mai ciudată, dar tot stau şi mă întreb : WTF ??? Ce să facă în club o fată paralizată în cărucior cu rotile ???Să dea din mâini ? Eu ştiam că în club te duci ca să dansezi şi/sau să te zbânţui …şi atunci vin iarăşi şi întreb : Dacă eşti în cărucior cu rotile, ce naiba poţi să cauţi într-un club? Muzică bună şi socializare găseşti şi acasă, că de dansat nu poţi dansa nicăieri, nici acasă nici în club….

    Nu mă înţelegeţi greşit, îmi pare foarte rău pentru situaţia dificilă prin care trece fata şi nu-i doresc nimănui să aibă o soartă atât de crudă….dar totuşi….WTF ????? OK, este şi ea om şi are dreptul să se distreze, dar pentru ce să te duci în club dacă nu poţi dansa ? Şi în plus, credeţi-mă , că dacă vezi în club pe cineva paralizat, ţi se taie tot cheful de distracţie…

    PS : Aştept un articol despre cum “nesimţiţii” de la NASA nu au vrut s-o accepte pe fată în programul spaţial pentru simplul motiv că-i paralizată…..

  18. ..'s Gravatar
    ..

    De ce atata zarva, ca sa demonstrati ce, ca aveti ceva influente?Clinetii clubului nu vor arunca doi bani pe ce ziceti voi, chiar vor aprecia mai mult clubul..Oricum la protestele voastre participa decat cei care n-au calcat in acel local.
    In ceea ce ma priveste, stiam ca un club isi poate selecta clientii si dupa cel mai ambiguu criteriu, este totusi o proprietate privata.Asta-i un post de umplutura.

    Cum de nu s-a gandit nimeni sa-si deschida un club pentru persoanele cu dizabilitati?

  19. ..'s Gravatar
    ..

    Eh,am citit dupa lamurirea,nu mai pot edita.

  20. madalin's Gravatar
    madalin

    e un club de cacat

  21. Lillo's Gravatar
    Lillo

    din pacate cea mai durereroasa lupta pt o persoana cu dizabilitati, nu e handicapul de care sufera – ci “handicapul” pe care semenii i-l atribuie cu atata usurinta, handicapul din sufletul unui om e mai crunt………..

Trackbacks la Club Heaven Timișoara discriminează persoane cu dizabilități

  1. 23 June 2011

    [...] Apoi reacţiile, desigur, doar o parte dintre ele, le găsiţi în articolul lui Andrei. [...]

  2. 23 June 2011

    [...] Iar voi vă miraţi că clubul Heaven din Timişoara discriminează persoanele cu dizabilităţi? [...]

  3. 23 June 2011

    [...] citit astazi pe mai multe bloguri (1 si 2 + stirea) despre cazul doamnei din Timisoara ce n-a fost lasata intr-un club pe motiv ca e in scaun [...]

  4. 23 June 2011

    [...] ceva urat, ceva inadmisibil. Povestea pe larg exista deja pe multe bloguri. Vezi la Cabral, la Crivat, la Groparu si multi altii. Urmareste povestea si pe pagina de Facebook special creata pentru [...]

  5. 23 June 2011

    [...] imbecili care au dat de bani, ei ştiu cum, şi şi-au făcut un club puteau să dea un astfel de răspuns. Numai nişte primate puteau fugi de responsabilitate şi să şteargă mesajele [...]

  6. 23 June 2011

    [...] despre eveniment gasiti pe tion.ro AICI si AICI. Si pe blogul lui Groparu si al lui Andrei Crivat. Sau pe blogul lui [...]

  7. 24 June 2011

    [...] tot citit zilele astea de cazul clubului Heaven din Timișoara care nu a permis accesul în club unei fete [...]

Scrie un comentariu

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu

Social Networks

Reclama

eBucataria pe Facebook

Ebucataria