Inițial, am început articolul ăsta cu totul și cu totul altfel. Dezvoltasem o întreagă teorie despre mine – atât de amplă, că mi-am dat seama că poate fi foarte bine alt articol.

Deci am fost la Cracovia. Cu treabă, nu în vacanță sau city break sau ce-or mai face tinerii zilele astea, ci la un meeting cu niște oameni. Așa că timpul meu liber pentru vizitat a fost atât limitat, cât și foarte limitat. Dar într-una din cele două zile am făcut vreo 8 kilometri pe jos prin centru – și mi-a plăcut tare, e un oraș frumos și vi-l recomand călduros.

Și în prima seară am fost la un restaurant, Miod Malina. Ca o paranteză, miod înseamnă miere și malina înseamnă zmeură. Însă, aparent, Miod Malina nu înseamnă miere cu zmeură, ci “Ceva drăguț”. Altfel, foarte cochet, cu terasă luminată de lumânări, cu un nene care cânta în surdină la ceva pianină, frumos și cosy, așea. Ca o altă paranteză, io i-am făcut ceva review pe tripadvisor, dar n-a apărut încă. Csf ?

Și scumpuț, și meniu interesant, de toate.

Și eram la masă pe terasă 6 persoane, dintre care trei fumători, așezați în direcții total opuse. Și aveam o singură scrumieră, pe care o plimbam de la unul la altul.

Și în liniștea feerică a serii, asortată cu notele liniștite ale unui vals în surdină, cu oameni care vorbeau aproape în șoaptă, ca să fie bine, pace și frumos, o voce de Crivăț se auzi clar, rezonant, puternic:

Can you give us one more ashtray, so we can have two, like the rich people ?

Și farmecul nopții s-a făcut țăndări într-un val de hohote poloneze, de la cunoscuți și necunoscuți ce erau și ei pe-acolo.