O lume mică, doar vreo doi Andrei…

În vederea lansării unui proiect la care lucrez cu niște prieteni, aveam nevoie de sfaturile unui avocat specializat pe o anumită nișă. Pe care l-am găsit printr-o recomandare. Un Andrei mi-a recomandat mie, Andrei, să-l caut pe acest domn avocat, numit – dap, tot Andrei.

Bun, și-l caut.

– bună ziua, domnule Andrei X, vă sun din partea lui Andrei Y, numele meu este Andrei Crivăț.

Îi spun omului ce-mi trebuie, îmi cere o adresă de mail să-mi trimită informațiile de care aveam nevoie. A doua zi, însă, când să trimită, și-a dat seama că a uitat numele. Știa că-i ceva cu Andrei și-un C…, dar cum să fie, cum era oare ? A, și-a zis omul, stai să caut pe internet…

A căutat Andrei și-un C…, a găsit, a dat mail. Job well done!

Doar că Andrei C… ăla către care a trimis mailul nu eram eu. Era Andrei Cismaru. Și Andrei e unul dintre prietenii cu care lansez acest proiect. Drept pentru care l-a sunat pe om și i-a spus: nene, ești foarte bine pe brief, dar nu cu mine ai vorbit. Totuși, ai dat-o atât de prost, încât ai nimerit foarte bine.

Cam cât de mari, ziceți voi, erau șansele să se întâmple așa ? Să greșești Andreiul și totuși să-l nimerești foarte bine ?

coincidence

 

sursa foto

Da, vreau o tastatură românească!

Eu, pe blog, scriu de ani buni cu diacritice. Dar pe rețelele sociale sau, mai ales, pe messenger (da, sunt ATÂT de bătrân că încă folosesc yahoo messenger și mă mândresc cu asta!) nu prea folosesc, dintr-un motiv foarte simplu. Folosesc multe prescurări care au nevoie de apostrof. Și, puteți râde până poimâine, nu l-am găsit pe inputul de limba română.

Ei bine, am văzut la Dorin în seara asta că un tip pe care-l cheamă Cristi Adam (pe care nu-l cunosc) a inventat o tastatură românească. Care pare să rezolve această problemă.

tastatura romaneasca

Tastatura asta care mi se pare extrem de faină costă 39 de lei. Din păcate, omul n-o poate produce în masă, pentru că trebuie să producă minim 1.000 de bucăți (sau multiplu de 1.000 de bucăți) – și 39.000 lei nu-s o sumă chiar mică. Motiv pentru care acest Cristi Adam a lansat povestea pe un site de kickstarter – Multifinanțare.

Găsiți proiectul aici.

Așa că vă rog, haideți să-l ajutăm să strângă banii. Să avem o tastatură în limba română, să scriem frumos și corect românește, să nu pățim necazuri de la lipsa de diacritice. Să nu scriem tanc în loc de țânc. Să nu scriem laturi în loc de lături, tata în loc de țâță sau mata în loc de mă-ta (că da, mă-ta are cratimă, ce amuzant)

Site-ul lui e aici, puteți vedea toate detaliile.

Tastatura asta are un singur defect – e cu fir. Dar eu sper că omul, dacă se strâng suficient de mulți bani, scoate și o variantă wireless, pe care eu aș cumpăra-o cu orice sumă până în 100 de lei.

Asta e prezentarea. Haideți, îl ajutăm ?

Portret de familie

Există foarte puține motive pentru care eu regret că nu mai locuiesc în București.

95% din motivele astea puține sunt oameni – un om drag, un motiv pentru care îmi pare rău că-s departe.

Din restul, 4% sunt legate de magazinele care sunt în București și pe care eu mi-aș dori să le am la îndemână. IKEA, Dragonul Roșu, Băcănia Veche sunt doar câteva dintre ele.

De câteva zile, de lista mea de motive de regrete s-a lipit și faptul că Foto Union e acolo și nu aici.

Eu am fost la Foto Union, și mi-a plăcut foarte mult. Nu e vorba de fotografiile excepționale pe care le fac Cristi și Radu, nu e vorba de lumina și căldura care emană din portretele lor (cel puțin din cele pe care le-am văzut eu). E vorba de atmosferă. E vorba de doi oameni atât de pasionați și îndrăgostiți de ceea ce fac, încât transmit celor din jur din entuziasmul lor.

Zilele astea, Foto Union – cu sprijinul Pepsic și Xerox – desfășoară o poveste foarte frumoasă. Portret de familie. Fotografii tipărite pe loc sub formă de carte poștală, numai bune de trimis rudelor și prietenilor.

Povestea proiectului e aici. Iar mie mi-ar fi plăcut să merg la pozat la ei. Uite ce poze frumoase știu face: