Pentru cine nu-l știe (dar hei, cine nu-l știe ? 🙂 ) Dragoș Mone e inginer.

Băi, da’ e inginer până în măduva oaselor lui mari. E ATÂT de inginer, că până și viitoare lui soție e inginer!

Ei bine, și cu ingineru’ ăsta fost-am eu dus la Torogoata lui Toiuț. Unde s-a întâmplat un lucru senzațional – în prima dimineață a picat semnalul pe Vodafone. Semnal care c-o zi înainte era atât de solid că mai să iasă din telefon.

Într-un scop pur informativ, io îi zic Mone-ului: “ui’ bă (așa vorbim noi între noi, ca intelectualii) ce treabă, s-o fost dus semnalu’ la tilifon”

Deodată, să te ții! Din interiorul prietenului meu Dragoș iese violent ingineru’ Mone. Așa, cam ca în Dr. Jekyll/Mr. Hyde (pentru cititorii noștri mai tineri, Dr. Jekyll și Mr. Hyde nu-s fotbaliști, ci așa, un fel de flăcăi 2 in 1). I se schimbă fizionomia, îi dispare zâmbetul celebru, i se încrețesc sprâncenele, începe să respire sacadat, mâinile prind a tremura imperceptibil…

Ingineru’ Mone face ochii roată ca un uliu peste frumusețe de vale a Arieșului și-odată zice: aha. a picat releul ăla (și mi-l arată). După care înfașcă un binoclu, studiază atent releul și își șoptește asa, încetișor, în barbă, ca într-un ritual de magie: “da da da, deci are 3 RRU, o microundă, minishelter, paratrăznet pasiv… hmm… da da da…

După care pune mâne pe telefonul lui (evident, ne-Vodafone), vorbește pre limba lui cu niște entități (că n-avem noi de unde ști că erau oameni la “celălalt capăt al firului”). Apoi ridică satisfăcut privirea, și cu un rictus mimând un zâmbet spune hotărât: nu poate fi reparat azi. e ceață. nu se pot urca pe el.

După care ingineru’ Mone intră înapoi și reapare, fericit și simpatic, prietenul meu Dragoș.

Și viața merge mai departe, ca și cum nimic n-ar fi fost.